“Corupţie în numele Domnului”: Încă un arhiepiscop este vizat de DNA în urma unei investigaţii Recorder

Ioachim Băcăuanul. (Arhiepiscopia Romanului şi BVacăului)
Andrei Popescu
06.12.2023

Jurnalistul Alex Nedea de la Recorder a declarat, marţi, că, pe lângă ÎPS Teodosie, un alt înalt prelat al Bisericii Ortodoxe Române s-ar afla în atenţia procurorilor DNA pentru presupusa negociere a unei “donaţii”. Potrivit jurnalistului, este vorba despre ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.

“Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, astăzi, că Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost pus sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă. Acuzaţiile procurorilor vizează faptele prezentate în investigaţia publicată recent de Recorder ‘Corupţie în numele Domnului’, în care ÎPS Teodosie şi unul dintre consilierii săi (la rândul său urmărit penal) îi promit unui presupus om de afaceri un comision de 20% dintr-o finanţare de 800.000 de lei pe care afaceristul urma s-o obţină de la buget prin influenţă politică.

În comunicatul emis de DNA se arată că, pe lângă statutul de arhiepiscop, suspectul Teodosie Petrescu are şi calitatea de ‘funcţionar public în sensul legii penale’. Din informaţiile Recorder, un al doilea dosar penal provocat de seria ‘Corupţie în numele Domnului’ a fost deschis zilele acestea de DNA Bacău, care vizează faptele de corupţia din investigaţia ‘Şpagă pentru parohie’ (al doilea material din seria “Corupţie în numele domnului”). Şi în acest material de presă apare o înaltă faţă bisericească în mijlocul negocierii unei ‘donaţii’. Este vorba de ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului”, a precizat Nedea într-o postare pe Facebook.

Reamintim, în acest context, că procurorii DNA au dispus urmărirea penală faţă de arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă. Potrivit procurorilor, prelatul ar fi promis unui om de afaceri 20% din suma pe care acesta ar fi trebuit să o obţină pentru Arhiepiscopie pentru lucrări de construcţie ori reabilitare a unităţilor de cult. În acelaşi dosar este vizat şi un consilier din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului.

Anunţul DNA a avut loc în contextul în care, recent, Recorder a publicat o investigaţie, intitulată Corupţie în numele Domnului, “cu dovezi concrete despre mita şi traficul de influenţă care leagă politicul de Biserică”.

Potrivit jurnaliştilor de la Recorder, aceste dovezi sunt prezentate chiar de un om din interior, un preot ortodox care a fost martor şi părtaş la funcţionarea acestui sistem. Pe lângă mărturiile sale, preotul Petrică Leaşcu face publice imagini filmate cu camera ascunsă în care mai mulţi lideri politici şi înalţi prelaţi ai Bisericii Ortodoxe Române se implică direct şi îşi dau binecuvântarea pentru fraudarea banilor publici.

Ulterior, în partea a doua a investigaţiei, jurnaliştii de la Recorder susţin că au reuşit să arate cum se tranzacţionează parohiile ortodoxe pe şpăgi de zeci de mii de euro care ajung la cel mai înalt nivel.

Potrivit Recorder, cel care a adunat dovezi video despre aceste practici este tot preotul Petrică Leaşcu, care a profitat de conjunctura profesională în care s-a aflat şi a decis să filmeze cu o cameră ascunsă ce se întâmplă când încerci să obţii o parohie mai bună.

Leaşcu este preot în cadrul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului din anul 2003. În 2010, după ce i s-a deschis un dosar penal, acesta şi-a depus demisia din funcţia de preot paroh, rămânând preot nesalarizat sub ascultarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Anul acesta, după ce a intrat în greva foamei în semn de protest pentru o condamnare în justiţie pe care o consideră nedreaptă, Petrică Leaşcu a fost trimis de Înaltpreasfinţitul Ioachim să slujească la o biserică de lângă Oneşti, dar tot fără să fie salarizat. Din această postură, preotul Leaşcu s-a prezentat la superiorul său direct, protopopul Ioan Bârgăoanu, solicitându-i un post salarizat.

Iniţial, protopopul i-a spus că nu există locuri libere şi că oricum preferă să promoveze preoţii tineri. Însă, mai precizează Recorder, totul s-a schimbat după pronunţarea unor cuvinte magice, care l-au purtat pe preotul Leaşcu pe întreg circuitul şpăgii, ajungând până în biroul Înaltpreasfinţitului Ioachim, arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. ÎPS Ioachim este şi membru al Sfântului Sinod, cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe Române.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor