Correa nu vedea nicio rezolvare în impasul lui Assange cu Marea Britanie
alte articole
Preşedintele Ecuadorului, Rafael Correa, se îndoieşte că Marea Britanie şi Suedia îşi vor schimba poziţia dură faţă de fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, mai ales pentru că nu negociază cu o ţară mică şi săracă cum e a lui, potrivit unui raport Reuters.
Liderul de stânga din Ecuador a declarat pentru Reuters, într-un interviu acordat joi, că a rămas deschis la discuţii privind soarta fostului hacker, care s-a ascuns în ambasada ecuadoriană din Londra pentru mai mult de două luni.
Marea Britanie susţine că este hotărâtă să-l extrădeze pe Assange în Suedia, unde este căutat pentru a fi interogat în legătură cu acuzaţii de viol şi agresiune sexuală. Correa spune că împărtăşeşte temerile lui Assange că ar putea fi trimis în Statele Unite, pentru a face faţă acuzaţiilor legate de publicările de către WikiLeaks, în 2010, a unor telegrame secrete americane.
În ciuda afirmaţiilor lui Assange că Washingtonul a complotat sa îl extrădeze, surse guvernamentale americane şi europene susţin că Statele Unite nu au emis niciun fel de acuzaţii penale împotriva fondatorul WikiLeaks şi nu a lansat nicio încercare de a-l extrăda. Administraţia Obama a declarat că soarta lui este în mâinile Marii Britanii, Suediei şi Ecuadorului.
Correa, un economist în vârstă de 49 de ani, este un duşman auto-declarat al "imperiului" Statelor Unite, care rareori se dă în lături în faţa unei lupte, fie că este cu Biserica Catolică, fie cu deţinătorii de obligaţiuni internaţionale.
Guvernul său susţine că nu a intenţionat niciodată sa îl împiedice pe Assange să fie judecat în Suedia, şi a solicitat garanţii scrise de la Marea Britanie şi Suedia că el nu va fi extrădat de acolo într-o ţară terţă.
Preşedintele Ecuadorului a declarat că ar fi "perfect posibil" în teorie ca Londra şi Stockholm să emite aceste asigurări.
Dacă Assange primeşte garanţii din partea Marii Britanii şi Suediei, că niciodată nu va fi extrădat în Statele Unite, fondatorul WikiLeaks ar renunţa la azilul acordat de Ecuador şi s-ar preda procurorilor suedezi, a adăugat Correa.