Corlăţean: Proiectul de modificare a Constituţiei vizând definirea familiei trebuie dus mai departe
alte articole
Fundamentul societăţii româneşti trebuie să rămână unul moral-creştin, a declarat vineri senatorul PSD Titus Corlăţean, în opinia căruia, în această lumină, proiectul de modificare a Constituţiei în ceea ce priveşte definirea familiei trebuie dus mai departe.
„Cred că fundamentul societăţii româneşti - şi va trebui cu toţii să luptăm pentru acest lucru - trebuie să rămână unul moral creştin şi trebuie să spunem că familia este cea alcătuită din bărbat şi femeie, un tată şi o mamă şi copiii pe care Dumnezeu i-a dat acestei familii şi sunt binecuvântaţi. Eu cred că trebuie să ducem mai departe un proiect care are semnătura a trei milioane de cetăţeni români, din toate orizonturile, pentru a modifica Constituţia României şi pentru a scrie foarte clar acest lucru”, a declarat vineri Corlăţean, citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, social-democratul a mai susţinut că pe acest subiect se fac presiuni inclusiv din afara ţării, inclusiv la nivel de Parlament.
„Cred că dincolo de partea materială, de salarii, de pensii, care sunt importante, un alt lucru important e cum înţelegem să ne desfăşurăm viaţa, care sunt valorile care ne călăuzesc în viaţa asta, şi eu cred, şi am spus-o şi în Parlamentul României, în dezbateri publice, în întâlniri cu cetăţenii, eu cred că fundamentul societăţii româneşti trebuie să fie călăuzit în continuare de un set de valori moral comune. (...) Când vedem ceea ce se întâmplă... şi sunt foarte multe şi demersuri şi presiuni şi din afara ţării şi din partea unora care sunt în ţară, mai puţini, dar foarte radicali, aşa, vocali, foarte hotărâţi şi care pun presiune inclusiv pe Parlamentul României să legiferăm un tip de familie, despre care se spune: aşa e în Occident. Să rămână la ei!”, a adăugat social-democratul.
Declaraţiile fostului ministru de externe au fost făcute la lansarea de la Târgovişte a candidaţilor PSD Dâmboviţa la alegerile parlamentare şi sunt în linie cu poziţia adoptată în ultima vreme oficial de partid şi de însuşi liderul formaţiunii, Liviu Dragnea.