Contin produsele alimentare carne si lapte provenite de la clone?

Este doar o chestiune de timp pana cand vom manca clone — daca nu cumva le mancam deja acum.

Liderii agriculturii canadiene l-au intrebat in aceasta luna pe secretarul american al agriculturii Tom Vilsack, dupa un scandal despre produse clonate neetichetate in Europa, daca “vacile clonate sau progeniturile lor au ajuns in lantul alimentar nord-american.” El a raspuns, “Nu pot sa va raspund astazi la intrebare intr-un mod afirmativ sau negativ. Nu stiu.”

Si cand un reporter a intrebat Departamentul American pentru Agricultura (USDA) daca produsele clonate se afla deja in lantul alimentar, un purtator de cuvant a declarat ca departamentul nu este “constient de vreun exemplu in care un produs provenit de la o clona animala sa fi intrat in comert” multumita unui “moratoriu voluntar”, dar ca progeniturile clonelor, aflate la centrul scandalului din Europa, nu sunt clone si prin urmare nu sunt incluse.

Se pare ca Europa nu este locul pentru consumarea de lapte si carne de la progenituri de clone neetichetate. De fapt, BBC, ziarele britance si chiar un bacan american au raportat ca publicul american consuma alimente clonate, fie ca stie sau nu.

Asemenea cazurilor cerealelor Roundup Ready si al hormonului de crestere la bovine - scandaluri in care a fost implicata compania Monsanto, care este una dintre cele mai mari producatoare de organisme modificate genetic din lume - guvernul sustine ca produsele clonate sunt atat de sigure incat nu trebuie etichetate. Dar raportul FDA (Administratia pentru Alimente si Medicamente) din 2008 “Clonarea animala: O evaluare a riscului” si un raport din partea Autoritatii Europene asupra Sigurantei Alimentare — eliberate in acelasi timp — ridica intrebari asupra sanatatii animalelor clonate, asupra sigurantei laptelui si carnii lor, si chiar a sigurantei procesului de clonare insusi.

Pentru a clona un animal “savantii incep cu o bucata de piele de la ureche si o maruntesc intr-un laborator. Apoi ei determina celulele sa se divida intr-o cultura pana cand ele uita ca sunt celule de piele si isi recapata abilitatea de a-si exprima toate genele”, scrie Karen Kaplan in Lost Angeles Times. “Intre timp, dintr-un ou donator este inlaturat nucleul si este plasat langa celula pielii. Ambele primesc un mic soc electric si daca totul merge bine, oul se dezvolta intr-o copie genetica a animalului originar”.

Pana acum, s-a dovedit ca multe clone nu au abilitatea de a “reprograma nucleul somatic al donatorului pana in starea unui zigot” si de a fi copia perfecta pe care se presupune ca ar fi clona, sustine raportul FDA.

Problema reprogramarii, numita iregularitate epigenetica, inseamna ca multe clone — unii sustin ca 90% - se nasc cu deformatii, cordon ombilical largit, respiratie ingreunata, probleme la inima si intestine, si sindromul progeniturii mari, ultima deseori ucigand clona si “mama” sa, femela surogat.

Clonele care supravietuiesc iregularitatilor epigenetice deseori au nevoie de operatie, oxigen si transfuzii la nastere, mananca cu lacomie dar nu cresc neaparat in greutate, si nu reusesc sa ramana la temperaturi normale, dezvaluie raportul.

In timp ce neaga ca aceste iregularitati sunt endemice in cazul clonarii, raportul FDA reasigura totusi cititorii ca “erorile reziduale epigenetice ale reprogramarii care ar putea persista” la clone se vor “reseta” cu trecerea timpului. Erorile se vor “reseta” de asemenea la progeniturile care ar putea sa aiba astfel de erori.

Raportul FDA din 2008 “Clonarea animala: O evaluare a riscului”, scris in colaborare cu companiile de clonare Cyagra din Elizabethtown, Penn, si ViaGen din Austin, Texas, incearca mult sa discute indirect despre problemele clonelor.

Desi nivelurile de calciu, fosfor, fosfataza alcalina si glucoza ale clonelor depasesc pe cele ale animalelor normale, “toate aceste cresteri pot fi explicate de stadiul de viata sau nivelul de stres al clonelor si nivelurile crescute observate nu reprezinta un risc pentru consumul alimentar”, sustine raportul.

In ciuda asigurarilor oferite de raportul FDA ca mancarea clonata nu este un risc pentru sanatate — totusi, mancare clonata? Tinand cont ca aceste organizatii care reglementeaza produsele ce intra pe piata au avut “scapari” si in lantul alimentar exista o multime de produse nesanatoase, tinand cont de faptul ca in multe produse se includ substante toxice pentru a creste perioada de valabilitate a lor pe rafturile supermaketurilor si tinand cont de faptul ca aceste chimicale nu au un efect pozitiv asupra sanatatii noastre — cum am putea avea incredere asa usor intr-un raport intocmit de aceeasi organizatie care permite sau inchide ochii in cazul multor produse toxice consumate de ani de zile de catre noi.

De la primul mamifer clonat, oaia Dolly, in 1996, clonarea a fost un subiect controversat si sursa multor nemultumiri in randul populatiei globale.

Ce este mai rau este faptul ca noi nu stim cu siguranta ce mancam in ziua de astazi. Indiferent daca consumam carne, legume, fructe, oua sau lapte nu putem fi siguri ce contin acestea. Etichetele de pe produse nu mentioneaza intotdeauna toate componentele deoarece producatorii vor sa isi vanda produsele. Asa ca nu putem sti daca consuma animale clonate sau fructe create artificial sau crescute cu hormoni sau alte toxine.

Aceste produse trebuie totusi aprobate de anumite organizatii care, se presupune, ca stiu ce contin produsele, le analizeaza si evalueaza inainte sa patrunda in lantul alimentar. Daca este asa si daca in lantul alimentar exista atat de multe produse nesanatoase atunci de ce am crede ca produsele clonate sunt atat de “bune” pentru noi?