Consiliul fiscal apreciază proiecţiile de venituri bugetare ca fiind în general realiste
Consiliul fiscal apreciază proiecţiile de venituri bugetare ca fiind în general realiste, având în vedere evoluţia acestora din perspectiva parametrilor macroeconomici şi a datelor disponibile privind execuţia bugetară, a comunicat CF cu privire la cea de-a doua rectificare bugetară.
”Consiliul fiscal apreciază proiecţiile de venituri bugetare ca fiind în general realiste, având în vedere evoluţia acestora din perspectiva parametrilor macroeconomici şi a datelor disponibile privind execuţia bugetară, în condiţiile în care influenţa deteriorării perspectivelor de creştere economică pentru anul în curs (al căror impact se regăseşte în revizuirea descendentă a estimărilor de încasări din TVA şi impozitul pe venit) este mai mult decât compensată de impactul veniturilor excepţionale din închirierea benzilor de frecvenţă şi al veniturilor nefiscale”, se arată în opinia Consiliului fiscal cu privire la proiectul celei de-a doua rectificări bugetare pe anul 2012.
Cu toate acestea, Consiliul fiscal îşi manifestă rezerva faţă de nivelul estimat al categoriei “sume primite de la UE în contul plăţilor efectuate” care apare drept semnificativ supraevaluat, având în vedere că performanţa mai bună în ceea ce priveste absorbţia de fonduri structurale şi de coeziune din primul semestru al anului curent faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011 este improbabil a fi repetată şi în a doua jumătate a lui 2012, în contextul blocării de către Comisia europeană a plăţilor pentru mai multe programe operaţionale.
”Revizuirea ascendentă a veniturilor bugetare este de 1,5 miliarde şi se datorează primei tranşe (0,91 miliarde lei) din sumele aferente contravalorii închirierii benzilor de frecvenţă de către operatorii de telefonie mobilă, căreia i se adaugă un impact pozitiv net la nivelul celorlalte categorii de venituri de 0,59 miliarde lei. Această ultimă sumă reflectă încasări suplimentare având drept surse veniturile nefiscale (+0,9 miliarde lei, provenit în principal din revizuirea ascendentă cu 0.69 miliarde de lei a estimării privind vărsămintele din profitul BNR), taxa clawback (+0,36 miliarde) şi accize (+0,21 miliarde lei), care compensează reduceri ale estimărilor privind încasările din TVA (-0,69 miliarde lei), impozitul pe venit si salarii (-0,39 miliarde de lei) şi venituri de capital (-0,1 miliarde lei)”, se spune în comunicatul transmis marţi de Consiliul fiscal.
Estimările aferente veniturilor din fonduri europene nerambursabile post-aderare rămân nemodificate faţă de nivelul actualizat din prima rectificare. Comparativ cu bugetul iniţial, după ajustarea cu impactul schemelor de compensare în lanţ a arieratelor bugetare, veniturile totale sunt mai mari cu 1,42 miliarde lei.
În ceea ce priveşte cheltuielile, CF arată că, ajustate pentru impactul schemei de stingere în lanţ a obligaţiilor restante faţă de buget mai sus menţionate (+0,45 miliarde lei, din care 0,25 miliarde pe bunuri şi servicii şi 0,2 miliarde pecheltuieli de capital), cheltuielile totale sunt mai mari decât cele din prima rectificare cu 1,5 miliarde lei.
Majorarea este datorată în principal revizuirii ascendente semnificative a cheltuielilor aferente programelor finanţate din fonduri europene post-aderare (+2,27 miliarde lei), căreia i se adaugă un plus de cheltuieli la nivelul categoriei bunuri şi servicii (+0,4 miliarde lei), justificat în principal de utilizarea încasărilor suplimentare din taxa clawback în sistemul public de sănătate. Aceste majorări de cheltuieli sunt compensate parţial de reducerea cu 0,83 miliarde lei a cheltuielilor de capital şi cu 0,25 miliarde lei a categoriei alte transferuri.
Nivelul bugetat al cheltuielilor pentru investiţii, ce cuprind cheltuieli de capital din surse proprii, cheltuielile aferente proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile post-aderare, cheltuielile aferente programelor cu finanţare rambursabilă şi alte transferuri de natura investiţiilor, este readus prin cea de-a doua rectificare bugetară în apropierea valorii din bugetul iniţial (ajustând pentru impactul iteraţiilor succesive ale schemelor de compensare în lanţ a arieratelor faţă de buget, nivelul este totuşi mai mic cu 723.5 milioane lei).
Prima rectificare bugetară operase o reducere cu 1,29 miliarde lei (1,74 miliarde lei dacă cifrele sunt ajustate cu impactul schemelor de compensare în lanţ), în condiţiile în care nivelul estimat al cheltuielilor din fonduri europene post-aderare fusese revizuit descendent cu 1,86 miliarde lei.
Nivelul curent al cheltuielilor de natura investiţiilor implică astfel alocări din fonduri proprii (cheltuieli de investiţii totale minus venituri sub forma sumelor primite de la UE în contul plăţilor efectuate) semnificativ mai ridicate decât în bugetul iniţial.
Având în vedere evoluţiile recente în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor structurale şi de coeziune, în opinia Consiliului fiscal, apare drept esenţială încadrarea strictă a alocărilor din fonduri proprii pentru proiecte de investiţii în limitele bugetate, în speţă evitarea unor cheltuieli suplimentare din resurse proprii care să substituie fluxuri sub aşteptări din fonduri europene post-aderare, ceea ce ar pune în pericol ţinta de deficit bugetar pentru anul în curs.