Conflictul armat din Siria, în contextul războaielor civile din ultimii 20 de ani

În contextul războaielor civile din ultimii 20 de ani, conflictul din Siria este unul dintre cele mai brutale, cu peste 100.000 de morţi în mai puţin de trei ani de la izbucnirea revoltei populare împotriva regimului condus de Bashar al-Assad, conform datelor publicate de ONU.

Cu toate că nu există o definiţie unanim acceptată a războiului civil, ne putem referi la câteva caracteristici pe care acesta ar trebui să le prezinte: ca războiul să fi provocat cel puţin 1.000 de victime cauzate de luptă, ca războiul să reprezinte o contestare a suveranităţii unui stat recunoscut pe plan internaţional, ca războiul să fie purtat în cadrul graniţelor statului respectiv şi ca principalele forţe opuse să fie cele fidele actualului regim şi cele ale opoziţiei armate, sprijinite uneori indirect de terţi. Conflictul din Siria le întruneşte pe toate.

Comparativ, cele două războaie din regiunea separatistă rusă Cecenia (1994-1996; 1999-2009) au dus cumulat la moartea a peste 160.000 de oameni, potrivit datelor puse la dispoziţie de autorităţile ruse. Şi totuşi, cel mai grav conflict de acest tip rămâne cel din Darfur, unde nu mai puţin de 300.000 de oameni şi-au pierdut viaţa în 'cea mai gravă criză umanitară a secolului 21', după cum îl cataloga în urmă cu aproape zece ani fostul secretar de stat american Colin Powell.

Criza siriană se află în aceste zile, alături de dosarul nuclear iranian, în centrul lucrărilor Adunării Generale a ONU la New York. Consiliul de Securitate încearcă să iasă din paralizia sa şi să adopte o rezoluţie care să potenţeze planul de dezarmare chimică a Siriei parafat de americani şi ruşi la 14 septembrie la Geneva. Damascul, acuzat de Occident că a gazat mai multe sute de persoane la 21 august (opoziţia vorbeşte de până la 1.400 de morţi legate de acest atac), a transmis o listă a arsenalului său Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice.

Acordul ruso-american de la Geneva a îndepărtat pentru moment perspectiva unei intervenţii militare străine în Siria, dar, marţi, preşedintele american Barack Obama a lansat un avertisment clar de la tribuna Naţiunilor Unite: 'Suveranitatea nu poate fi un scut pentru tirani la adăpostul căruia aceştia să comită crime pline cruzime şi nicio scuză pentru comunitatea internaţională de a se preface că nu observă măcelul'. Cele două concepte - suveranitate şi intervenţionism umanitar - au mai fost puse relativ recent în balanţă de liderul de la Casa Albă - în 2011, în Libia.

Atunci forţele aeriene ale ţărilor din NATO au asigurat un sprijin aerian pentru rebelii care luptau împotriva colonelului Moammer Gaddafi. Iar obiectivul final al acestei operaţiuni a fost răsturnarea regimului autointitulatului 'decan al liderilor lumii arabe'. Printre cele 30.000 de victime lăsate în urmă de violenţe s-a numărat însuşi Gaddafi, care a deţinut frâiele puterii peste 40 de ani în ţara bogată în resurse petroliere. Cu toate că cele două situaţii (cea libiană şi cea siriană) pot fi încadrate în fenomenul extins al 'Primăverii Arabe' prin obiectivul declarat al rebelilor, cauzele fundamentale aflate la originea nemulţumirii populare sunt diferite. De asemenea, în timp ce Tunisia poate fi considerată cel mai de succes rezultat al 'Primăverii Arabe', Libia poate fi văzută cu uşurinţă ca un contraexemplu.

Conflictul din Kosovo, deşi nu cel mai sângeros din ultimele două decade, rămâne poate cel mai important din punct de vedere geopolitic pentru Europa în general şi regiunea Balcanilor în special. Trupele străine, conduse de americani, au intervenit în Kosovo pentru a opri masacrarea etnicilor albanezi de către forţele sârbe, sub umbrela NATO, dar fără un mandat ONU, dată fiind opoziţia Chinei şi Rusiei. Un precedent care a fost folosit ulterior de preşedintele George W. Bush pentru a invada Irakul, fără 'unda verde' a Consiliului de Securitate şi care se pare că a fost studiat şi de consilierii lui Barack Obama în dosarul sirian. Dintre cele peste 13.000 de victime din Kosovo, organizaţia Human Rigths Watch a apreciat că raidurile NATO s-au soldat cu uciderea a peste 500 de civili - aşa-numitele 'victime colaterale'. De asemenea, Amnesty International a acuzat NATO de comiterea unor crime de război.