Conacele Marghilomanilor

Sunt în ţara noastră câteva vechi palate şi conace de toată frumuseţea, care înnobilează amintirea şi locurile celor care le-au înălţat şi le-au locuit, şi care pot fi luate ca oricând ca modele, fiind mult mai frumoase şi mai de bun gust decât multe hardughii pretenţioase, construite astăzi.

Printre cele frumoase, se află şi conacele celebrului moşier şi om politic - despre care am scris şi ieri, 11 februarie, Alexandru Marghiloman - un conac la marginea municipiului Buzău şi altul la Hagieşti – judeţul Ialomiţa. De va fi vreodată restaurat, primul va fi o adevărată bijuterie arhitectonică, sugestie pentru frumoasa Românie de odinioară.

Din păcate, din pricina veşnicei lipse de fonduri, lucrările de restaurare, începute în ultimul deceniu al secolului trecut, au fost întrerupte. I-au fost consolidate numai zidurile, i-a fost tăbluit acoperişul, dar nu i s-au mai pus uşi şi geamuri, rămânând de izbelişte. Evident, cu trecerea anilor, s-a ales praful şi de acele modeste lucrări. Frumuseţea conacului, astăzi doar bănuită, precum şi puternica personalitate a lui Alexandru Marghiloman ar fi meritat, de bună seamă, altă soartă. Şi când te gândeşti câţi bani s-au dus pe Apa Sâmbetei, de la Revoluţia din Decembrie încoace!

Alexandru Marghiloman (1854 – 1925) s-a născut la Buzău şi a devenit un important jurist şi om politic, membru marcant al Partidului Conservator, al cărui preşedinte a şi fost, între anii 1914 şi 1925. Desigur, nu are niciun rost să facem vreo paralelă între Partidul Conservator de atunci şi cel de astăzi, fiindcă nu există absolut nicio legătură, din niciun punct de vedere, cu excepţia denumirii.

Marghiloman era boier de viţă veche, om de lume şi foarte popular în vremea lui. La începutul activităţii sale politice, a făcut parte din gruparea junimistă. Din 1888, a fost, pe rând, ministrul Justiţiei, al Lucrărilor Publice, al Afacerilor Străine, al Internelor, al Finanţelor, iar în martie – octombrie 1918 a fost prim-ministru. Adept al intrării ţării noastre în război alături de Puterile Centrale, forţat de situaţia politică apărută în urma înfrângerii României, el şi-a sacrificat cariera politică, semnând cu Germania pacea impusă de la Buftea, în 1918. Gestul semnării a fost puternic contestat la sfârşitul Primului Război Mondial, şi mai este controversat şi astăzi. Între timp, s-au găsit şi istorici care să-i dea dreptate.

Lui Alexandru Marghiloman îi plăcea să trăiască boiereşte, ca şi strămoşii lui. Despre herghelia lui cu cai de rasă ştia toată lumea, iscându-se în jurul ei tot soiul de legende, cu ecouri până în ziua de astăzi. Nu e la îndemâna oricui ca numele de familie să-i devină substantiv comun, rămânând părerea că el ar fi naşul ”marghilomanei”, o specialitate românească de cafea. Alexandru Marghiloman a fost şi un talentat memorialist, autor al unor foarte importante ”Note politice”.

Câte exponate de-ale lui şi ale familiei sale n-ar fi putut îmbogăţi conacul de la Buzău, dacă ar fi fost restaurat! Când am trecut pe acolo, parcul întins din jurul conacului, frumos conservat şi amenajat, era tot plin de chiciură, ca o imagine de basm.

Numit şi Castelul sau Palatul Marghiloman, Conacul Marghiloman, din Buzău, a fost construit de Iancu Marghiloman, între anii 1883 şi 1877, iar după moartea sa, în anul 1892, conacul a fost modernizat de către fiul lui, Alexandru, după planurile arhitectului francez Paul Gottreau, care a proiectat şi clădirea Fundaţiei Universitare Carol I, din Bucureşti.

În anul 1893, a început construirea propriu-zisă a Palatului Marghiloman, cu principala sa componentă, Vila Albatros. Această vilă se afla într-un parc de 22,5 ha, ce cuprindea vila musafirilor, un heleşteu, case pentru grădinari, portari, servitori, două sere, uzina electrică, magazii de furaje, grajduri pentru caii de curse, cu 54 de boxe.

Palatul cuprindea, la parter, 16 camere, hol şi toaletă, iar la etaj, 15 camere şi trei toalete, pereţii erau tapisaţi cu mătase, iar pe jos se afla parchet. De asemenea, mai avea un subsol şi pivniţa cu multe hrube. Aleile din parc se întindeau pe 1.300 m liniari.

Alexandru Marghiloman este considerat ”părintele hipismului românesc”, fiind întâiul organizator al curselor cu pariuri, pe hipodromul Floreasca, din Bucureşti. El a mai contribuit şi la construirea câmpului hipodromului de la Băneasa, a întemeiat Jockey-Club-ul Român, al cărui preşedinte a şi fost. În 1892, a construit un hipodrom şi la Buzău, de 42 ha. Tot la Buzău, a organizat şi prima crescătorie de cai pur sânge, numele calului său favorit fiind Albatros, de unde şi numele vilei principale din complexul conacului.

Caii din herghelia lui Marghiloman au câştigat 27 de derby-uri, prin Albatros, Zori de Zi, Frunzeta, Doina, Ghiaur şi urmaşii acestora. Vila Albatros a fost gazdă multor personalităţi, printre care regele Ferdinand I şi regina Maria, Dimitrie Sturdza, Nicolae Iorga, P. P. Carp etc. După moartea lui Alexandru Marghiloman, la vârsta de 82 de ani, conacul a ajuns o mare ruină.

Se povesteşte că asupra terenului şi clădirii ar fi planat un blestem de la C. Musceleanu, proprietarul precedent al locului. Pierzând locul la un joc de cărţi, Musceleanu ar fi spus: ”Praful să se aleagă de tot ce va fi construit pe acest loc!”. Şi într-adevăr, s-a ales praful! Convinse de forţa acestui blestem, autorităţile buzoiene nu au profitat de aura conacului, şi l-au lăsat să se ruineze. Şi astfel, oraşul a pierdut şi o lecţie de cultură şi de istorie, şi un obiectiv turistic!

Important pentru arhitectura sa, ca şi pentru personalitatea vechiului său proprietar, Conacul Marghiloman, de la Hagieşti, judeţul Ialomiţa, a fost parţial restaurat acum câţiva ani, după care a fost închis, rămânând aşa până astăzi. Construit de familia Marghiloman în anii 1869 – 1874, cu meşteri italieni, conacul are trei niveluri, cu pivniţă, parter cu şapte camere, un etaj cu zece încăperi, un hol central şi două terase laterale, şi înglobează porţiuni din zidăriile unui ansamblu rezidenţial boieresc, datând de la sfârşitul veacului al XVII-lea. Închis şi neîngrijit, conacul de la Hagieşti ar putea avea aceeaşi soartă ca şi acela de la Buzău.