Compania feroviară a Franţei a comandat 2.000 de trenuri mai late decât staţiile

Pasageri pe peronul Garii din Lyon, Franţa. (BERTRAND LANGLOIS / AFP / Getty Images)
P. P.
21.05.2014

Compania feroviară a Franţei, SNCF, a comunicat, marţi, că a comandat 2.000 trenuri, necesare pentru extinderea reţelei regionale, mai late decât multe din platformele staţiilor feroviare din Hexagon, provocând o serie de reparaţii costisitoare, a notat Reuters.

Eroarea gigantică a fost comunicată iniţial de către săptămânalul satiric, Canard Enchaine, fiind apoi confirmată şi de către purtătorul de cuvânt al operatorului de şine naţional RFF.

„Am descoperit problema puţin prea târziu, recunoaştem asta şi ne asumăm responsabilitatea în această privinţă”, a declarat Christophe Piednoel.

Autorităţile franceze au început deja construcţiile necesare pentru reconfigurarea platformelor, astfel încât trenurile vor avea destul spaţiu pentru a trece prin staţii.

Problema a apărut atunci când RFF a transmis dimensiunile greşite ale platformelor către SNCF, care se ocupa de achiziţionarea trenurilor ca parte a unui efort de modernizare.

RFF a transmis numai dimensiunile platformelor construite cu 30 de ani în urmă, însă majoritatea celor 1.200 de platforme ale Franţei au fost construite cu peste 50 de ani în urmă. Operaţiunile de modificare a staţiilor de tren au costat deja aproximativ 80 de milioane de euro.

Ministrul Transportului, Frederic Cuvillier, a pus această problemă pe seama unui „sistem feroviar absurd”, făcând referire la schimbările operate în 1997 de un guvern anterior, care a separat operatorul căilor ferare (RFF) de utilizatorul acestora, SNCF.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor