Comisia pentru modificarea Legii electorale: USL vrea vot pur, PDL - Parlament unicameral
alte articole
Reprezentanţii Puterii şi Opoziţiei din Comisia pentru modificarea Legii electorale, aflată marţi la prima şedinţă, vor dezbate şi analiza şapte proiecte de lege depuse în Parlament pentru modificarea Legii electorale.
Parlamentarii USL susţin ca dezbaterile să aibă ca bază principală proiectul de lege depus în Parlament de liderii USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta, care prevede în principal vot uninominal într-un singur tur, reducerea numărului de parlamentari la 318, pierderea mandatului de parlamentar pentru cei care migrează la un alt partid politic.
"Astăzi e primul moment al activităţii acestei comisii, se va adopta regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiei, dar pentru că termenul stabilit în hotărârea plenului este destul de strâns, sfârşitul lunii aprilie, cei de la PSD şi USL au deja redactat deja un proiect de lege pregătit, este vorba de Legea 35, care, pe mai multe considerente, trebuie modificată. (...) Avem în vedere şi alte modificări la lege, legate de organizarea colegiilor, în acest sens va trebui să umblăm şi la birourile electorale ale secţiilor de votare, la birourile electorale ale circumscripţiilor, modificări tehnice. Dar esenţa propunerii noastre este aceea a stabilirii rezultatelor votării prin vot uninominal într-un singur tur", a declarat liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa.
El a motivat, între altele, că actuala lege nu satisface cerinţele electoratului, pentru că au ajuns în Parlament oameni de pe locurile 3, 4, "în loc să ajungă cei care au obţinut numărul cel mai mare de voturi în colegiile respective".
"Există o prevedere în acest proiect de lege şi de sancţionare a traseismului politic, vom insista pe acest lucru. S-a ajuns la majorităţi în Parlament care nu îi reprezintă pe cei care au votat", a mai spus Mircea Duşa.
O altă prevedere în proiectul susţinut de USL se referă la sancţionarea foarte dură a celor care încalcă Legea electorală şi care dau mită electorală.
Preşedintele comisiei, deputatul democrat-liberal Sulfina Barbu, a declarat că PDL susţine reducerea numărului de parlamentari şi Parlamentul unicameral.
"Prin Constituţie trebuie să punem în practică ceea ce au votat cetăţenii României la referendum. Cetăţenii României au votat două lucruri foarte importante: Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari. Dacă dorim să respectăm votul cetăţenilor, să mergem pe modificarea Constituţiei şi Legea electorală să fie pusă în acord", a spus Sulfina Barbu.
Prima şedinţă a Comisiei parlamentare de modificare a Legii electorale are loc marţi, la Palatul Parlamentului, pe ordinea de zi fiind adoptarea regulamentului şi a agendei de lucru.
Accesul presei nu este permis la lucrări.
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat pe 27 martie, în unanimitate, înfiinţarea comisiei parlamentare care se va ocupa de modificarea Legii electorale şi care va fi condusă de deputatul PDL Sulfina Barbu.
Componenţa comisiei este următoarea: preşedinte Sulfina Barbu (deputat PDL), vicepreşedinţi Valeriu Zgonea (deputat PSD) şi Puiu Haşotti (senator PNL), secretari Marton Arpad (deputat UDMR) şi Eugen Nicolicea (deputat progresist) iar membrii sunt Staicu Florian (senator PDL), Ilie Sârbu (senator PSD), Mircea Duşa (deputat PSD), Paul Victor Dobre (deputat PNL), Mihai Voicu (deputat PNL), Cseke Attila (senator UDMR), Şerban Mihăilescu (senator UNPR), Varujan Pambuccian (deputat minorităţi).
Comisia are ca termen data de 30 aprilie pentru a elabora legea pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului.