Comic şi tragic, cu ”Gaiţele”, la Teatrul Metropolis

A fost bogată seara zilei de 5 septembrie, la Teatrul Metropolis: o piesă celebră, cu succes garantat la public, cu o distribuţie de zile mari, cu destăinuirile a două cunoscute artiste, după încheierea spectacolului.

Am întrebat-o pe dna Rodica Popescu Bitănescu cum caracterizează, din afara rolului, personajul Zoia, din ”Gaiţele”, pe care l-a interpretat în seara respectivă, şi am primit următorul răspuns: ”L-am primit cum primesc personajele care îmi sunt încredinţate de către regizori; toate personajele, pe care le-am primit la viaţa mea să le interpretez, le-am primit cu dragoste şi am încercat să mă apropii de ele. Iubesc foarte mult piesa, este extraordinară, este un text fantastic al lui Alexandru Kiriţescu, şi iubesc nu numai rolul Zoiei, iubesc toate personajele din acest spectacol. Am jucat, la început, în Teatrul Naţional, şi Zamfira şi Colette; acum, fiind în trecere, deci trecând anii, am ajuns la Zoia”.

Rolul preferat din cariera distinsei actriţe, Rodica Popescu Bitănescu? ”Rolul preferat este cel de dramaturg, pentru că am scris trei piese de teatru: comedia ”Cinci femei de tranziţie”, pe care o joc de 10 ani de zile, fără întrerupere, cu casa închisă; comedia ”Încă e bine”, şi cea de-a treia comedie, ”Viaţă de cimitir”, care este un proiect particular, şi cred că este cel mai bun text de comedie pe care l-am scris în viaţa mea, cel mai interesant; trebuie văzută, e pe suspans, pe horror, pe tot ce vrei; din octombrie, încep să joc în această piesă.”

În fine, a treia întrebare a fost despre rolul pe care nu l-a jucat încă, dar ar fi vrut să-l interpreteze. Iată ce a răspuns dna Rodica Popescu Bitănescu: ”Am pierdut, la vârsta respectivă, când trebuia să joc, ”Pygmalion” de Bernard Shaw; era un rol care mi-ar fi mers foarte bine, de la vânzătoare de stradă, de la florăreasă, până la o cucoană superbă. Cum să spun, e o trecere grozavă pentru o actriţă, o paletă grozavă de interpretare.”

Am avut privilegiul de a sta de vorbă, în aceeaşi seară, cu încă o mare actriţă, dna Olga Delia Mateescu, căreia i-am pus aceleaşi întrebări. Iată răspunsul privind rolul personajului ”Fraulein”: ”A fost un rol-surpriză. M-a bucurat foarte mult. Am fost fericită, când regizorul m-a distribuit în acest rol. Am lucrat foarte mult. A început să-mi placă germana! Îmi doream comedie şi m-a bucurat să joc cu colegii în această piesă.”

Rolul preferat, din cariera de până acum: ”Greu de spus. Sunt mai multe: rolul titular, din ”Domnişoara Nastasia”, Miss Ratched, în ”Zbor deasupra unui cuib de cuci”, Rachel, din ”Vassa Jeleznova”, Medeea, din ”Trilogia antică”, Elizabeth Proctor, în ”Vrăjitoarele din Salem”. Ce ar fi vrut să mai joace: ”Mi-aş dori ”Leul în iarnă”. Autoare a mai multor cărţi de succes, scriitoarea Olga Delia Mateescu va lansa în curând o antologie, pe care am promis că o vom prezenta şi cititorilor noştri.

Cum scriam mai sus, distribuţia a fost onorată de mari actriţe, îndrăgite demult şi mult de public. Astfel, Florina Cercel a jucat-o pe Aneta Duduleanu, Ileana Stana Ionescu, pe Lena. Au fost secondate cu talent real de actorii Tomi Cristin, Răzvan Oprea, Dragoş Ionescu, Mihaela Teleoacă, Anca Ioana Macaria, Diana Dumbravă şi Afrodita Andone. Regia spectacolului de la Metropolis îi aparţine lui Dan Tudor, scenografia – Corinei Grămoşteanu, iar muzica – lui Vlaicu Golcea. Regia tehnică este semnată de Elena Ghimpeţeanu. Pentru cei care încă nu aflat, teatrul Metropolis se află pe str. Mihai Eminescu nr. 89.

Autorul ”Gaiţelor” este Alexandru Kiriţescu, dramaturg şi traducător, cu o intensă activitate publicistică. El s-a născut la 28 martie 1888, la Piteşti, în familia unui funcţionar ceferist. A început şcoala primară în oraşul natal, continuând-o la Alexandria şi terminând Liceul Gheorghe Lazăr, din Bucureşti. A urmat cursurile Universităţii din Bucureşti, după terminarea cărora a obţinut un post de inspector pe lângă Teatrul Naţional din acelaşi oraş. Debutul său în dramaturgie a avut loc destul de repede, când autorul avea doar 22 de ani, cu piesa ”Învinşii”, despre care Tudor Arghezi spunea că este o ironie, deoarece autorul şi-a început cariera cu o piesă cu un nume de învins. Tot Arghezi aprecia piesa ca ”originală, dar lipsită de originalitate”!

Chiar dacă nu a atins gloria fratelui său, Nicolae Kiriţescu, în materie de texte de revistă, Alexandru Kiriţescu a scris mulţi ani pentru compania Durstoikir, abreviere din Durma – Stoicovici – Kiriţescu. Autor multilateral, Alexandru Kiriţescu atacă problematica vieţii sociale, contemporane lui, în ”trilogia burgheză” intitulată ”Marcel & Marcel”. A scris şi drama ”Florentina”, iar în anii celui de-al doilea război mondial, ”Dictatorul”. Dar cea mai importantă piesă a sa este comedia ”Gaiţele” sau ”Cuibul de viespi”, jucată în stagiunea 1929 – 1930, revăzută şi reluată în 1933, care străbate în istoria teatrului românesc o traiectorie plină de succes, spre încântarea tuturor generaţiilor de spectatori.

Una dintre cele mai valoroase comedii ale dramaturgiei româneşti moderne, ”Gaiţele” dezvăluie un potenţial dramatic de proporţii. De altfel, piesa a fost şi rămâne un spectacol cu un uriaş succes, bucurându-se de-a lungul vremii de creaţia şi palmaresul unor mari actori ai scenei şi filmului românesc. Autorul însuşi o numea ”o satiră socială”, adăugând: ”m-am străduit, cu adevăr şi mânie, să demasc lumea putredă ce mi se dezvăluise în toată hâda ei goliciune”.

După anul 1945, Alexandru Kiriţescu a făcut parte din colectivul de lectură al Teatrului Naţional din Bucureşti. Aceasta a fost o muncă plină de responsabilitate, pentru că montările ce s-au făcut au trebuit să ţină seama atât de faptul că Teatrul Naţional din Capitală fusese grav avariat în august 1944, în urma bombardamentelor, cât şi de ordinele autorităţilor de a se monta numai lucrările unor anumiţi dramaturgi, agreaţi de regimul comunist. În ultimii ani ai vieţii, Alexandru Kiriţescu a locuit într-o casă de pe strada Jean Louis Calderon, fostă Alexandru Sahia, la nr. 40, din Bucureşti. Cam aceste amănunte se mai ştiu astăzi despre autorul ”Gaiţelor”.

Chiar dacă s-a exprimat el însuşi la adresa acestei capodopere, tot nu prea ştim ce a vrut să spună, scriind-o. Este, într-adevăr, o comedie, aşa cum este definită de obicei? Nu e cumva o tragedie, dincolo de umorul replicilor? Rămâne ciudata impresie că, la ”Gaiţele”, se râde mânzeşte, cum zice românul. La urma urmelor, în această ”comedie”, o tânără pe cale de a deveni mamă se sinucide. Ce mai contează că sinucigaşa făcea parte dintr-o famile de ”ţărani îmbogăţiţi”? Cu ”Gaiţele” autorul pare a fi vrut să ne aducă aminte chiar de simbolul teatrului, adică de cele două măşti, una care râde şi alta care plânge.

Se spune despre neamul românesc că alunecă extrem de uşor de la tragedie la comedie. Aşa o fi? După câteva jelanii sincere, dar şi acelea împănate de replici neobişnuite la un astfel de eveniment, parastasul organizat de Duduleni se transformă în benchetuială, cu accente duioase, cu amintiri din tinereţe, unde cântecul patriotic, din final, cu versuri desuete, face praf victoria din Războiul de Independenţă:

Ferentaru-i mândru şi frumos ca crinul,

Când pe mal se-arată, tremură Vidinul...

Pas de-i mai stârneşte românului fibra patriotică, dacă o mai are, cu asemenea cântec! Să fie oare mania noastră de a transforma tragedia în comedie, de a încheia pomenile şi parastasele cu voie bună, o sfidare a morţii? Iar dacă este, această sfidare vine din cutezanţă sau din teamă? Oricum ar fi, capodopera cu ”Gaiţele” trebuie văzută de mai multe ori. Mai ales când actorii ei ating măiestria, precum cei de la Teatrul Metropolis.