Codul întâlnirilor: În căutarea dragostei

Cum să ai cea mai bună întâlnire din toate timpurile
Alegeţi o locaţie pentru întâlnire care să fie convenabilă pentru ambele părţi şi ajungeţi la timp.
Alegeţi o locaţie pentru întâlnire care să fie convenabilă pentru ambele părţi şi ajungeţi la timp. (Foto: Pixabay.com)

Fie că este prima întâlnire sau a 457-a, este important să fiţi respectuoşi şi politicoşi pentru a vă asigura că amândoi vă veţi simţi bine.

Zâmbete frumoase

Este de înţeles să fiţi emoţionaţi sau timizi la o întâlnire, aşa că depăşiţi acest lucru asigurându-vă că partenerul dvs. se simte confortabil. Un zâmbet cald şi autentic, combinat cu un contact vizual decent, îi determină pe ceilalţi să se simtă în largul lor. Urmăriţi limbajul corporal al persoanei care vă însoţeşte, pentru a identifica dacă aceasta dă semne de plictiseală, de iritare sau dacă este de acord cu ceea ce spuneţi dumneavoastră, ceea ce vă avertizează să revizuiţi sau să continuaţi ceea ce faceţi sau spuneţi.

Dacă se servesc băuturi, aveţi grijă să nu vă lăsaţi partenerul să exagereze, şi nici dumneavoastră, ca un mod de a depăşi timiditatea.

Ascultaţi cu atenţie

Încurajaţi-vă partenerul să vorbească cât de mult doreşte. Înţelegeţi că, uneori, o persoană timidă are nevoie de puţină încurajare, aşa că puneţi întrebări inofensive şi oferiţi complimente adecvate, cum ar fi "Ai crescut pe aici?" sau "Ai un zâmbet minunat!". Rezistaţi impulsului de a vorbi despre dumneavoastră; în schimb, fiţi atent la ceea ce spune celălalt. Îl veţi impresiona mult mai mult dacă veţi fi un bun ascultător decât dacă aţi vorbi doar despre dumneavoastră.

Tic-tac

Alegeţi un loc pentru întâlnire care să fie convenabil pentru ambele părţi şi ajungeţi la timp. Punctualitatea este un semn de respect; cei care îşi fac un obicei din a ajunge "cu o mică întârziere la modă" transmit un semnal de lipsă de respect faţă de ceilalţi. Dacă vă daţi seama că veţi întârzia chiar şi puţin, anunţaţi-l pe celălalt cu mult timp înainte. Încheiaţi întâlnirea la o oră decentă, mai ales dacă amândoi trebuie să fiţi la serviciu în dimineaţă următoare devreme.

Fiţi diplomat

La prima întâlnire, aveţi grijă să evitaţi subiectele potenţial controversate, cum ar fi politica sau religia, şi mai ales relaţiile anterioare care s-au terminat prost. Dacă cealaltă persoană se abate în aceste domenii, puteţi schimba uşor subiectul, dacă simţiţi nevoia, sau fiţi foarte atent la alegerea răspunsurilor. Cu toate acestea, dacă devine foarte clar că voi doi aveţi credinţe, preferinţe şi atitudini extrem de diferite, ar putea fi cel mai bine pentru ambele părţi să încheiaţi întâlnirea în mod politicos şi să mergeţi pe drumuri separate.

Stil îngrijit

O întâlnire ar trebui să fie un eveniment interesant, aşa că alături de punctualitate, faceţi un efort să arătaţi bine. Pentru bărbaţi, o cămaşă cu guler, blugi sau pantaloni curaţi şi pantofi frumoşi (ea se va uita) sunt o alegere excelentă, în timp ce doamnele ar putea lua în considerare o ţinută similară sau, eventual, o rochie casual. Pentru a creşte şansele unei întâlniri ulterioare, bărbaţii ar trebui să evite să vină nebărbieriţi (deşi este la modă), sau, dacă aveţi barbă, asiguraţi-vă că aceasta este îngrijit tunsă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură