Premierul Ciucă, olteanul care vrea să sece Jiul

În 1991 am mers pe jos până în satul natal al lui Nicolae Ciucă, Pleniţa. Evident că nu auzisem de Ciucă atunci, am mers pe jos zeci de kilometri în acea zi ca să văd bujorii înfloriţi în rezervaţia de la Pleniţa. Dar când am aflat că actualul premier este din Pleniţa am avut o vagă speranţă că are măcar o urmă de consideraţie faţă de Mama Pământ, cum este deja numită oficial într-un act obligatoriu chiar şi pentru guvernul anti-natură Ciucă, actul rezultat din COP15, la Montreal.

Rareori am văzut un spectacol al naturii care să se compare cu pădurea în "flăcări" de la Pleniţa, flăcări din petale. Ar fi de aşteptat ca cineva care a cunoscut din copilărie spectacolul naturii, la o asemenea intensitate, să aibă o urmă de consideraţie măcar faţă de valorile supreme ale patrimoniului nostru natural. Dar iată că prim ministrul contrazice aşteptările.

În 14 decembrie, Ciucă a semnat ”Ordonanţa Ecocidelor” (OUG 175/2022), în care proiectul de secare a Jiului în parcul naţional, aşa-zisa ”Amenajarea hidroenergetică a râului Jiu pe sectorul Livezeni—Bumbeşti”, este cap de listă. Greu de închipuit cum ar putea să fie urgent să măcelărim natura, când urgenţa este chiar invers!

Dar ce este ”Ordonanţa Ecocidelor”? Este OUG 175/2022, şi motivarea din spatele ei este cam aceasta (simplist spusă şi fără dedesubturi):

Ciucă & CO şi-au dat seama că 9 proiecte hidroenergetice ceauşiste, nerentabile dar bune pentru praf în ochi cum că s-ar face ceva pe palierul energie, nu au nicio şansă să obţină (legal sau aparent legal) acord de mediu, cu toate presiunile. Aşa că le-au scutit de evaluarea de mediu prevăzută de legea 292/2018. Aşa, din pix, prin OUG. Pe principiul consacrat: ”pentru că putem”. Greu de găsit un abuz guvernamental mai mare, în ultimii 33 de ani. Nu contează că sunt distruse peste 20 de situri Natura 2000, plus parcuri naţionale şi naturale şi un sit Ramsar, că este cel mai amplu atac asupra naturii din Europa Contemporană. Pentru Guvernul României natura nu are nicio valoare. De ce prin OUG? Pentru că doar Avocatul Poporului poate trimite o astfel de ordonanţă de urgenţă neconstituţională la CCR. Şi Avocatul Poporului este, acum, ”din gaşcă”.

Este absolut mizerabil şi momentul ales pentru ”Ordonanţa Ecocidelor”, chiar în timpul COP15, conferinţă prezentată de secretarul general al ONU ca o şansă să se oprească ”orgia distrugerii”. Dar ce jenă să aibă guvernul orgiastic de la Bucureşti în încălcarea ”Convenţiei privind diversitatea biologică” (ratificată de Parlamentul României încă din iulie 1994), când a încălcat fără să clipească, prin aceeaşi ordonanţă, nu mai puţin de 7 convenţii internaţionale semnate de România? Înainte să critice alte state că încalcă Carta ONU, Ciucă ar trebui să se uite ce semnează. ”Ordonanţa Ecocidelor” vine în contradicţie totală cu rezultatul conferinţei, cu documentul final, “Kunming-Montreal Global Biodiversity Framework”, document care pentru România nu reprezintă vreo sugestie dinspre lumea civilizată, ci o obligaţie legală, obligaţie pentru toate ţările semnatare.

Siderant este şi faptul că Guvernul României încalcă şi ”Convenţia pentru protecţia fluviului Dunărea” într-un moment în care România deţine Preşedinţia Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea!

Cel mai siderant este însă faptul că un oltean vrea să sece Jiul, că nu are nicio urmă de consideraţie faţă de trăsăturile emblematice ale plaiurilor natale. Jiul este esenţial pentru Oltenia. Oltul şi Dunărea reprezintă hotarele acestei provincii istorice, dar Jiul taie mijlocul Olteniei, este artera principală a acesteia. Până şi în bancuri este grevată importanţa Jiului pentru olteni.

Proiectul hidroenergetic în cauză are două captări pe Jiu şi pe deasupra îi seacă şi principalii afluenţi de dreapta din defileu: Bratcu şi Dumitra. Bratcu este un râu important, este aici, sus în munţi, un frate al Jiului. Hidronimul provine, cel mai probabil, din slavonul братръ (bratr '), care înseamnă frate. Bratcu este din păcate un râu puţin cunoscut şi pentru că este greu de văzut. Când treci podul peste Jiu, ca să urci pe drumul de pe Bratcu, te trezeşti cu o barieră care, culmea, este pusă de firma cu cariera de la Meri. Carieră cu pile la cel mai înalt nivel, scoasă de Rovana Plumb din parcul naţional, prin ordinul nr. 3993 din 10 decembrie 2012. Am fost cu un expert de la Comisia Europeană, dar nu am fost lăsaţi să trecem.

Jiul este singurul râu mare de munte care mai curge liber în Carpaţii Româneşti. Prin dispariţia sa, înlocuirea sa cu un pârâu jalnic, cel mai probabil intermitent, România pierde un tip fundamental de peisaj, va fi o ţară mai săracă. Dar ce să înţeleagă un guvern cu o viziune îngustă, care nu înţelege nici măcar faptul că o administraţie trebuie să se îngrijează de calitatea vieţii cetăţenilor, nu de veniturile cetăţenilor!

Concret, rezultatul dramatic pe Jiu vizat de Ordonanţa de Urgenţă ilegală semnată de Ciucă a fost descris, nu de ONG-urile înfierate de propagandiştii anti-stat de drept, ci chiar de o structură guvernamentală (Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice), astfel:

”Râul Jiu, aidoma unui copac, va arăta ca un ciot: fără vârf şi fără ramuri. Prundişul albiei, lipsit de elementul acvatic, dinamic, viu, sonor şi într-o continuă schimbare cromatică de-a lungul orelor, se va înfăţişa în toată sluţenia, privirilor consternate. Apele vijelioase care conferă farmecul specific oricărui peisaj şi mai ales spectaculozitatea acestor ultime chei sălbatice carpatine vor fi amuţit pentru totdeauna. În locul bulboanelor şi al cascadelor înspumate, care odinioară înviorau aerul, va şerpui un molcom firişor de apă, absorbit de bălţile cu apă clocită, cu miazme insuportabile.

O cloacă insalubră va alunga sălbăticiunile însetate şi vizitatorii dornici de drumeţie. Trecuta vegetaţie şi flora specifică locală, reprezentată prin habitate rare şi prioritar protejate prin legi europene şi române, va mai dăinui încă câţiva ani doar în conştiinţa colectivă a bătrânilor. Aceştia vor putea povesti cu amărăciune isprava unor oameni haini, mândri că şi-au desfigurat ţara de podoaba frumuseţilor ei legendare, cântată cândva de barzi în versuri şi proză”.

A fost descris astfel, obiectiv şi sugestiv, în chiar ”Studiu privind constituirea Parcului Naţional Defileul Jiului”, studiu în baza căruia a fost emisă Hotărârea de Guvern nr. 1581/2005. Observăm o clară ”decădere guvernamentală” din 2005 până în 2022, care pe unii naivi ar putea să-i mire. Dar nu are de ce să-i mire, diminuarea brumei de democraţie are efecte de toate tipurile.

Indicele democraţiei (stabilit de EIU) a scăzut în România de la 7,06 în 2006 la 6,43 în 2021, România fiind o ”democraţie defectuoasă” (”flawed democracy”). Dar realitatea este mai gravă decât o arată cifrele.

Defileul Jiului reprezintă un element emblematic pentru întreaga ţară, nu doar pentru Oltenia, şi pierderea lui (Defileul Jiului fără Jiu nu mai este Defileul Jiului) este de neconceput pentru România.

Încă din primele scrieri despre geografia ”Valahiei” găsim o descriere a Defileului Jiului. În raportul său din 1723, Friedrich Schwantz von Springfels scria astfel: ”se întâlnesc cele două Jiuri în câmpul Jiului şi curg astfel unite cale de trei ceasuri printre stânci înalte şi sălbatice, care se prelungesc din munţii Vulcan şi Polatista, ieşind din munţi spre câmpie cu vuiet mare la Bumbeşti-Jiu şi Porceni, mai sus de Târgu Jiu, unde se vede un vechi val roman”.

Şi Regele Mihai a fost impresionat de imaginea Jiului în defileu. În cartea ”Cum învăţa a-şi cunoaşte ţara Măria Sa Mihai”, la pagina 81 este o poză făcută de rege, cu descrierea: ”Jiul, în defileu. Apă mică, spumegândă şi nespus de repede. Valea e largă numai cât albia râului. Iar şoseaua abia a putut fi tăiată în piatră, pe unul din maluri. (Clişeu Marele Voevod)”.

Chiar guvernul Ciucă, culmea, prin broşura de pe site-ul Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului, prezintă Jiul în Defileul Jiului ca fiind una dintre principalele atracţii ale României!

Cele mai incompetente şi toxice guvernări sunt cele care nu au nicio imagine de perspectivă, care doar cârpesc pe moment, după ureche, precum guvernul Ciucă. ”Ordonanţa Ecocidelor” vizează un câştig de sub 1% în SEN şi o pierdere gigantică, incomensurabilă, pentru integritatea cadrului natural al României. Înseamnă accentuarea la paroxism a măcelăririi râurilor, obsesie a lui Ceauşescu, pentru un câştig energetic ridicol de mic. Acest cinism al unui guvern inconştient se va resimţi şi peste mii de ani, distrugerea patrimoniului natural este un proces ireversibil. Generaţii în care poate că nici istoricii nu-şi vor aminti de pretextul ridicol al lui Ciucă, războiul din Ucraina, vor simţi rezultatele acestei ordonanţe iraţionale.

Propaganda mai insistă că ctitoria ceauşistă de pe Jiu nu ar putea continua din cauza un rac, mai exact a racului de ponoare (de altfel o extrem de importantă specie, o specie prioritară, nativă în Europa Centrală şi de Sud-Est). Avem aici o fundamentală neînţelegere a categoriilor de arii naturale protejate, a conceptului de ”parc naţional”, un concept universal. Ca să înţelegem ce înseamnă un parc naţional trebuie să mergem la origini. Să citim, în legea din 1 martie 1972, de ce a fost înfiinţat primul parc naţional al lumii, în urmă cu 150 de ani.

Primul parc naţional (Yellowstone), care a pus bazele conceptului de parc naţional, a fost declarat ”că să fie dedicat şi păstrat ca parc public sau zonă de agrement pentru beneficiul şi bucuria oamenilor” (”dedicated and set apart as a public park or pleasuring-ground for the benefit and enjoyment of the people”).

Parcurile naţionale sunt în primul rând pentru oameni, nu pentru natură, pentru ca oamenii să se mai poată bucura de spectacolul naturii, cel mai înălţător lucru de pe Pământ. Pentru că anumite zone, insignifiante procentual în suprafaţa ţării respective, să fie ”puse deoparte”. Dar guvernul neo-ceauşist al lui Ciucă nu vrea să ”pună deoparte” nimic, vrea să distrugă tot, acum. Acesta este mesajul din spatele OUG 175/2022. Servicii ecosistemice furnizate de parcurile naţionale sunt imposibil de cuantificat în întregime.

Oricât am încerca, cu siguranţă că fi o subapreciere. Dar ce să înţeleagă guvernul Ciucă, un guvern care este la fel de înapoiat în viziune precum era Ceauşescu când vâna indicatori precum ”oţel pe cap de locuitor”? Parcurile naţionale, cu peisajele lor înălţătoare, nu doar ne ”încarcă bateriile”, ele ne inspiră. De exemplu, munţii zburători din Pandora (din Avatar) au fost inspiraţi de peisajul din Parcul Naţional Zhangjiajie.

Întorcându-ne la ”gândirea” guvernanţilor care ”nu au văzut râul, au văzut doar banii”, este de observat că Avatar a făcut un profit incomparabil mai mare decât ar putea vreodată să facă cele 9 proiecte hidroenergetice ilegale din OUG 175/2022, la un loc.

Pentru biodiversitate este altceva în Defileul Jiului, nu parcul naţional ci situl Natura 2000 suprapus în cea mai mare parte. Dar şi această biodiversitate este tot pentru oameni, în cele din urmă. Nu doar pentru că acest colaps al biodiversităţii spre care ne îndreptăm va atrage după sine chiar dispariţia speciei umane, o perspectivă percepută mult mai departe decât este (şi mult mai gravă decât ipotetica scumpire cu 1 ban a facturilor de curent din cauza lipsei celor 9 hidrocentrale ilegale potenţiale, ”promovate” de OUG 175, din SEN). ONU ne spune că biodiversitatea are chiar şi efecte pozitive asupra sănătăţii mentale.

Militarul Ciucă, ”călit în lupte”, nici măcar nu a avut curajul să se justifice la sfârşitul şedinţei de guvern în care, chipurile, ar fi decis că guvernul emite ”Ordonanţa Ecocidelor”. L-a lăsat pe Boloş să vorbească fără noimă, să repete sintagme greşite şi neadevăruri fără perdea.

L-a lăsat pe Boloş să justifice o ordonanţă în care, în simulacrul de dezbatere publică, Boloş a susţinut că nu are niciun amestec. Sau poate Ciucă a considerat că ”bariera ligvistică” de care suferă un ”doctor din evul impostorilor” este insurmontabilă pe un subiect cu care nu este deloc familiarizat, pe care doar a executat ordinul de la senatorul Zamfir, ca să-şi menţină fotoliul. Nu este niciun secret că Ciucă este capabil de orice ”elasticitate a conştiinţei” ca să rămână în graţiile PSD.

Secarea Jiului va fi probabil cea mai mare crimă de mediu care s-a întâmplat vreodată în România. Aşa cum o crimă de mediu analoagă, reducerea drastică a debitului râului Cauca, a fost considerată ”cea mai mare crimă de mediu care s-a întâmplat vreodată în Columbia”.

La Jiu va fi într-un fel mai grav, pentru că reducerea debitului va fi, de la cei peste 20 de metri cubi/secundă debit mediu natural, la zero. Nu avem niciun motiv să ne închipuim că Hidroelectrica va păstra constant măcar debitului unui pârâiaş, pe fosta albie a Jiului. Ar fi, am putea spune, o ”gândire ilegală”, care contravine principiului precauţiei din legislaţia de mediu. Am văzut în 2020 cum Hidroelectrica a secat complet Dâmboviţa. Şi nu oriunde, ci chiar în zona de protecţie strictă a Parcului Naţional Piatra Craiului!

Dacă cineva îşi închipuie că va sesiza autorităţile şi se va rezolva ceva (oricum tardiv), să arunce o privire pe răspunsurile pe care le primesc cei care îşi mai fac timp să sesizeze secările de râuri ale Hidroelectrica.

Cel puţin ”contrariant” este şi faptul că Nicolae Ciucă îşi ferchezuieşte o imagine de pro-american. Au trecut peste 20 de ani de când o voluntară din Peace Corps îmi povestea că în SUA nu doar că nu se mai construiesc baraje, ci politica este de demolare a celor existente, de ”de-damming”, de eliberare a râurilor. Au trecut multe zeci de ani de când în SUA nu s-au mai construit baraje. Cu 5 zile înainte ca Ministerul Energiei din România să posteze draftul ”ordonanţei ecocidelor”, în SUA Comisia Federală de Reglementare a Energiei făcea ceva diametral opus, emitea aprobarea finală pentru cea mai mare eliminare de baraje din istorie, demolarea barajelor de pe râul Klamath.

Iată ce spune agenţia de mediu din Statele Unite, despre hidrocentrale:

”Un baraj care formează o acumulare de apă (sau un baraj care captează apa pentru o hidrocentrală pe derivaţie) poate bloca deplasarea peştilor. Un baraj şi o acumulare de apă pot, de asemenea, să modifice temperatura naturală a apei, compoziţia chimică, caracteristicile curgerii apei râului şi încărcătura de sedimente. Toate aceste modificări pot afecta ecologia şi caracteristicile fizice ale râului. Aceste modificări pot avea efecte negative asupra plantelor şi animalelor native care au habitatul în râu sau în jurul râului. Acumulările de apă pot acoperi suprafeţe naturale importante, terenuri agricole sau situri arheologice. O acumulare de apă şi operarea barajului pot avea ca rezultat relocări ale locuitorilor. Impacturile fizice ale barajului şi acumulării de apă, operarea barajului şi folosirea apei pot schimba mediul înconjurător pe o arie mult mai largă decât cea acoperită de acumularea de apă.”

Un prim ministru cu doctorat şi cu nu mai puţin de şapte ”doctori” în guvern conduce un guvern anti-ştiinţă, deci un guvern cu o tentă talibanică.

Iată ce se scrie în ”Nature” despre hidrocentrale: ”Hidrocentralele cu baraje trunchiază curgerea naturală a râului şi pot cauza ramificaţii ecologice, socioeconomice şi politice neaşteptate, pe diferite paliere temporale şi spaţiale. Aceste modificări sunt adesea ireversibile. Mai mult, nu doar că amplasarea de baraje afectează sistemele naturale ale râurilor, ci şi eliminarea barajelor poate, de asemenea, cauza costuri şi impacturi ecologice necunoscute asupra regimurilor râurilor anterior blocate de baraje”.

Şi ce scrie în ”Science” chiar despre proiectul ilegal din Defileul Jiului:

”Proiectul ameninţă una dintre ultimele mari zone de sălbăticie din Europa, incluzând arii naturale protejate Natura 2000. Aceste planuri continuă în ciuda faptului că Directiva Cadru privind Apa, datorată Uniunii Europeane, prevede că degradarea integrităţii ecologice a râului este interzisă. Râul asigură funcţii ecologice esenţiale, de la contribuţia microbială la ciclurile biogeochimice până la populaţii prospere ale unor specii de animale, incluzând vidra (Lutra lutra), evaluată de IUCN ca aproape ameninţată.”

Închei cu o altă perspectivă. Ulrich Eichelman se întreba, în fabulosul film ”Blue Heart”, dacă n-ar trebui să fie şi ceva ce nu distrugem.

La întrebarea această retorică, Ciucă nu a înţeles că este retorică, şi a răspuns răspicat: NU!

Articol semnat de Călin Dejeu, contributor Epoch Times