Cîţu, după discuţiile cu Cioloş, premierul desemnat: Soluţia trebuie să vină de la cei care au aruncat România în criză

Florin Cîţu
Florin Cîţu (Epoch Times Romania)

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat miercuri, după întâlnirea avută cu premierul desemnat Dacian Cioloş, că astăzi nu s-a ajuns la nicio concluzie şi că i se pare normal ca cei care au declanşat criza politică actuală, AUR-USR-PSD, să fie şi cei care vor aduce o soluţie pentru rezolvarea ei.

“Astăzi nu a fost nicio concluzie la această discuţie. Am spus şi în această întâlnire că mi se pare normal ca cei care au declanşat criza, adică coaliţia AUR – PSD – USR, să vină şi cu o soluţie. Am primit mandatul domnului Dacian Cioloş, o să mai discutăm, o să vedem dar astăzi nu este nicio concluzie”, a declarat Cîţu.

Şeful liberalilor susţine că reprezentanţii PNL au participat la discuţiile cu Cioloş “din respect pentru români” şi că şi-ar dori să nu amâne criza, dar că soluţia trebuie să vină de la cei care au generat-o, în opinia sa - USR, AUR şi PSD.

“Astăzi suntem aici - am spus - din respect pentru români, noi vrem ca România să nu rămână în criză, dar aşa cum am mai spus, soluţia trebuie să vină de la cei care au aruncat România în criză”, susţine Florin Cîţu.

Potrivit premierului interimar, s-a discutat foarte puţin despre intenţia lui Dacian Cioloş de a reface coaliţia.

“Astăzi mai puţin despre ...ideea, intenţia lui Dacian Cioloş de refacere a coaliţiei. Mai puţin despre această intenţie astăzi. Suntem astăzi aici să discutăm, dar un mesaj al nostru a fost că atunci când a fost la Cotroceni, domnul Dacian Cioloş ne gândim că a avut în spate o majoritate când l-a propus premier pe Dacian Cioloş. Acea majoritate este AUR-USR-PSD. Deci, revin la această coaliţie care are o majoritate testată în Parlament. Deocamdată vorbim despre acest mandat al dlui Dacian Cioloş iar responsabilitatea găsirii unei majorităţi îi revine lui Dacian Cioloş, fiind premierul desemnat. Am avut această discuţie astăzi, vom vedea ce se va întâmpla în zilele următoare”, susţine şeful liberalilor.

Întrebat dacă există vreo disponibilitate a parlamentarilor PNL sau a PNL ca partid întreg să voteze un guvern format de Dacian Cioloş, Florin Cîţu a replicat: "În PNL nu s-a luat încă o decizie despre vot în primul rând, pentru că nu ştim programul de guvernare, nu ştim ministere, mergeţi prea departe".

“În acest moment, astăzi, responsabilitatea găsirii unei majorităţi… sunt două lucruri pe care le-am discutat şi pe care le-am convenit: responsabilitatea găsirii unei majorităţi este a domnului Dacian Cioloş, premierul desemnat. A doua responsabilitate pentru rezolvarea crizei politice este a coaliţiei AUR-USR-PSD din partea căruia domnul Dacian Cioloş este desemnat”, a reiterat liderul PNL.

La întrebarea presei dacă este de aceeaşi părere cu Dacian Cioloş care susţine că încă mai există coaliţia PNL-USR-UDMR, liderul PNL a replicat categoric:

"Aici lucrurile sunt foarte clare: această coaliţie nu mai există. În momentul în care un partid din coaliţie a ieşit şi s-a dus alături de AUR şi PSD şi a dat un vot politic în Parlamentul României, aici trebuie să fie clar pentru toţi românii: nu este o procedură parlamentară, nu este un proiect de lege, este un vot politic. Avem acolo un partid care a semnat o moţiune alături de AUR şi apoi a votat o moţiune a PSD-ului. Aici este un vot politic. Îţi arată apartenenţa la coaliţie, o coaliţie care a fost testată în Parlamentul României. De aceea revin şi spun că soluţia trebuie să vină de acolo iar găsirea majorităţii trebuie să vină de la domnul premier desemnat Dacian Cioloş".

Declaraţiile integrale în materialul video.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne