Cioloş numeşte un nou ministru de Interne. Dragoş Tudorache îi ia locul lui Tobă

Şeful Cancelariei primului-ministru, Dragoş Tudorache, a fost desemnat de premier pentru funcţia de şef al Internelor.
Loredana Diacu
06.09.2016

alte articole

Dragoş Tudorache (gov.ro)
Loredana Diacu
06.09.2016

Premierul Cioloş l-a desemnat pe Dragoş Tudorache, actualul şef al cancelariei primului-ministru, pentru postul de ministru al Afacerilor Interne, rămas vacant după demisia lui Petre Tobă. Reamintim că Tobă a fost pus sub acuzare de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului, în dosarul privind faptele de corupţie de la DIPI - fostul Doi şi'un sfert.

Anunţul a fost făcut de premierul Dacian Cioloş marţi dimineaţă. Propunerea urmează să fie transmisă preşedintelui Klaus Iohannis.

"Am analizat zilele acestea situaţia de la ministerul de Interne. Îi mulţumesc domnului Tobă pentru activitate. Este un profesionist şi sper să-şi clarifice cât mai repede situaţia. Dată fiind situaţia, am analizat şi un interimat pentru câteva săptămâni. Am hotărât să nu merg cu un interimat. Este un minister important care are atribuţii în organizarea alegerilor. O să merg cu o propunere definitivă pentru următoarele patru luni. Am hotărât să merg cu un cvil pentru cât mai mult echilibru. Trebuie să fiu sincer şi nu prea am avut de ales pentru că este foarte greu să convingi pe cineva din afară să vină la un minister greu. Am decis să-l propun domnului preşedinte pe Dragoş Tudorache. Dânsul a avut ocazia să lucreze cu Ministerul de Interne, cunoaşte cât de cât cum funcţioenază ministerul. Dânsul este în măsură să facă faţă. Am văzut în dezbaterile din aceste zile că prim-ministrul vrea să-şi trimită omul acolo pentru a influenţa alegerile. I-am cerut să aibă discuţii cu liderii partidele şi să le spună cum intenţionează să organizeze alegerile şi să se gândească la soluţii pentru o transparenţă cât mai mare. Dânsul va fi în măsură să facă faţă la provocarea de acolo. Dânsul nu va candida la alegeri. Nu cred că poate fi acuzat că poate influenţa alegerile." a declarat Dacian Cioloş citat de Gândul.info.

Dragoş Tudorache

De formaţie judecător, Dragoş Tudorache a profesat ca magistrat în Galaţi în perioada, 1997 -2002, după care a lucrat pentru ONU şi Comisia Europeană. Anterior numirii sale în Guvern, Tudorache era şef de unitate, Coordonare şi Strategie, Direcţia Generală pentru Afaceri Interne şi Migraţie, Comisia Europeana, Bruxelles, Belgia.

Potrivit gandul.info, Tudorache a mai ocupat funcţia de ministru interimar al Comunicaţiilor până la numirea lui Sorin Buşe, fiind considerat „omul de încredere“ al premierului Dacian Cioloş.

CV-ul lui Dragoş Tudorache poate fi accesat aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor