Ciolacu: Dacă ajunge Nicuşor Dan preşedinte o să mă oblige să port fustă / Replica VIRALĂ a primarului Capitalei

Nicuşor Dan (Facebook/NicusorDan.ro)
Andrei Pricopie
13.04.2025

Campania electorală devine tot mai "spumoasă". Premierul PSD Marcel Ciolacu a avut un schimb de replici acide în spaţul public cu candidatul independent la prezidenţiale Nicuşor Dan.

Aflat la un eveniment electoral în teritoriu alături de Crin Antonescu - prezidenţiabilul comun al coaliţiei PSD-PNL-UDMR, Marcel Ciolacu a afirmat că: "Nu îmi doresc vreodată ca Nicuşor Dan să fie preşedintele României, mai ales că sunt bărbat şi nu vreau să fiu obligat să port fustă. Mai ales că are şi USR-ul acum în spate".

În replică, Nicuşor Dan i-a transmis un mesaj ironic pe Facebook şefului PSD: "Domnul Ciolacu se teme că va fi obligat să poarte fustă dacă ajung eu la Cotroceni. Pot să-l asigur pe domnul prim-ministru că va fi liber să poarte ce haine vrea, dar nu le va purta la Palatul Victoria".

"Domnule Nicuşor Dan, observ că nu vă preocupa absolut deloc drama celor doi bătrâni care au murit încercând disperaţi să-şi încălzească locuinţa! Asta se întâmplă în Capitala pe care o conduceţi, dar pe care aţi abandonat-o ca să faceţi campanie prezidenţială. Soarta celor care mor efectiv de frig în case vă lasă indiferent, iar marea preocupare este dacă puteţi sau nu să vă faceţi campanie şi pe banii USR. Dumneavoastră nu sunteţi independent, sunteţi candidatul USR. Asumaţi-vă!", a reacţionat Ciolacu pe pagina sa de socializare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor