Cine le-a interzis lui Simion şi lui Georgescu să facă declaraţii de presă în secţia de votare?

Călin Georgescu şi George Simion (AUR)
Loredana Diacu
18.05.2025

Veniţi împreună la vot în această dimineaţă, Călin Georgescu şi "protejatul" lui, George Simion, au vrut să dea declaraţii, aşa cum sunt obişnuiţi, în secţia de votare. Nu au fost însă lăsaţi, un poliţist le-a cerut, politicos, să iasă afară pentru declaraţii, lucru pe care Simion l-a catalogat drept "nu foarte frumos."

Cel care a instituit măsura de a nu permite declaraţiile şi interviurile în interiorul secţiei a fost însă preşedintele biroului electoral al secţiei de votare din localitatea Mogoşoaia, scrie Agerpres.

"Reprezentanţii mass-media nu vor desfăşura activităţi de intervievare în interiorul secţiei. Orice încălcare a acestor reguli va atrage îndepărtarea imediată a persoanelor în cauză din incinta secţiei de votare", se arată într-o notă a preşedintelui de secţie, potrivit Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Ilfov.

"În jurul orei 8:15, după exercitarea dreptului la vot de către patru persoane, în prezenţa reprezentanţilor mass-media, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare a solicitat în mod repetat poliţiştilor, care erau în afara localului secţiei de votare, să asigure continuarea desfăşurării în bune condiţii a procesului electoral", precizează IPJ Ilfov.

În acest sens, preşedintele a cerut poliţiştilor să solicite persoanelor respective să se deplaseze în exteriorul secţiei, în locul stabilit pentru declaraţii de presă, şi să permită celorlalţi cetăţeni să intre pentru a-şi exprima opţiunea electorală.

Măsura a fost stabilită de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi afişată la loc vizibil la intrarea în secţie, în această dimineaţă, înaintea deschiderii procesului de votare.

"Facem precizarea că potrivit Legii nr. 370/2004, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare este obligat să ia măsurile necesare, pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii. De asemenea, angajaţii MAI duc la îndeplinire dispoziţiile preşedintelui biroului secţiei de votare, circumscrise activităţilor de ordine publică", arată IPJ.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor