Cine intră în turul 2? Primele exit poll-uri

Urnele s-au închis după un scrutin cu prezenţă de 53, 2%. În total au votat circa 9.570.000 persoane, versus 9.362.620 de alegători la turul 1 (anulat) din 2024.
Miza votului a fost una uriaşă, în joc fiind orientarea pro-europeană a ţării. Aşa cum era de aşteptat, având în vedere sondajele care au precedat acest tur de scrutin, pe primul loc se situează George Simion, liderul AUR, potrivit primelor exit poll-uri.
Acesta a punctat venind la vot însoţit de Călin Georgescu, care practic prin prezenţa lui le-a transmis fanilor lui să-l voteze pe Simion. În discursul ţinut la secţia de vot, Georgescu a vorbit de turul 2 înapoi, iar Simion a afirmat că a votat cu Călin Georgescu, ceea ce s-ar putea interpreta ca o promisiune că dacă va câştiga va "restaura" turul 2.
De altfel, înainte de acest tur de scrutin şi iată, şi în timpul lui, candidaţii au aruncat toate cărţile în joc, sau ceea ce sperau ei să fie cărţi. Lasconi, de exemplu, a publicat fotografii false menite să-l discrediteze pe Nicuşor Dan, dar demersul s-a întors împotriva ei.
Pe locul doi, după Simion, se plasează, potrivit Avangarde, Nicuşor Dan la egalitate cu Crin Antonescu.
Potrivit CURS, Crin Antonescu e pe 2, urmat de Nicuşor Dan şi Ponta.
Exit poll-urile nu cuprind rezultatele din diaspora. Mai trebuie precizat că, potrivit televiziunilor de ştiri, mulţi oameni care ieşeau din secţiile de votare refuzau să spună cu cine au votat, ceea ce poate denatura rezultatele.
Rezultate exit-poll Avangarde pentru ora 19:
George Simon - 30%
Nicuşor Dan - 23%
George Crin Laurentiu Antonescu - 23%
Victor Viorel Ponta - 15%
Elena Lasconi – 4%
Rezultate exit-poll CURS ora 20:
George Simion - 33,1 %
Crin Antonescu - 22,9
Nicuşor Dan - 20,9
Victor Ponta - 14,7
Elena Lasconi – 4,4%