Cine a îndrăznit să-l lovească pe ”Eroul de la Sevilla” ?!

Una din experienţele nespuse până acum ale ”Eroului de Sevilla” vine din perioada de glorie a carierei, într-o epocă mai întunecată a României, epoca comunistă şi îl are ca personaj negativ pe Ilie, fratele răposatului ”Ceaşcă”.

Dacă sportivii erau trataţi ca marfă de schimb iar sportul era tratat ca o afacere de familie, umilinţele suportate de Duckadam au arătat că valorile umane nu conau pentru regimul comunist.

Cum a fost tratat portarul care în acelaşi meci apăra 4 penaltyuri şi câştiga Cupa Campionilor Europeni, primul trofeu de maximă anvergură câştigat de o echipă din România, ne spune chiar el.

”Doctorul mi-a spus că nu mai pot să joc (n.r. din cauza unui anevrism la braţul drept), iar apoi Ilie Ceauşescu a venit şi m-a întrebat: ‘Bă, nu mai poţi să joci? Dă-i drumu’ de aici!’. Mi-a dat una peste ceafă şi m-a gonit. M-am simţit umilit”, a povestit Duckdam.

Modul în care un pui de comunist, sau un ”jmecher de partid”, se poate comporta cu un om care şi-a dedicat viaţa performanţei, care a ”mâncat fotbal pe pâine” şi nu s-a oprit până în vârf, spune foarte multe despre modul în care trata un regim comunist omul şi valorile adevărate.

Totuşi nu era de ajuns ca, accidentat fiind, să fie pălmuit şi umilit, Ilie nu s-a mulţumit până nu l-a îndepărtat pe Duckdam de la Steaua şi mai apoi l-a forţat să iasă şi din Armată. Cei mai mulţi fugeau de armată, tinerii din ziua de azi plâng doar când aud de ea şi se ascund după fusta mamei. Însă Helmuth, neamţ din fire şi din sânge, vedea armata ca pe o a doua haină... după echipamentul de portar.

Greutăţile care veneau cu ea, îi părea o veselie... şi o meserie. Însă comuniştii nu sunt genul de oameni care te iau de acasă şi te aruncă doar într-o închisoare, fizică şi mentală. Ei încearcă să te abuzeaze, să te devalorizeaze, te deportează prin Câmpia Bărăganului sau te ascunde printr-un lagăr mizer pe viaţă în care trebuie să munceşti pe ”moca” conform plăcerilor Partidului. Iar asta au încercat să i-o facă şi lui Duckadam, dar ştiţi voi vorba aia ”binele câştigă întodeauna”?!

”Eu le-am zis că vreau să mai rămân lângă echipă, dar mi-au spus că nu se poate. Apoi le-am spus că vreau să îi ajut, să caut jucători în Vestul ţării, dar Ilie n-a fost de acord. Mai mult, m-a sfătuit să-mi dau şi demisia din Armată. Dar până la urmă m-am dus la Unitatea Militară din Arad”, a mai spus Duckadam, care nu s-a lăsat deturnată de directivele Partidului.

În 1989, când şi-a revenit în formă după accidentarea de la braţul drept, a mai apărat timp de doi ani de zile la Vagonul Arad, una din echipele sale de suflet din apropierea Şagului German, locul de naştere al campionului.