România s-a lovit de realitate

Marţi, din toate colţurile ţării 53.000 de români au venit grăbiţi spre Arena Naţională din Bucureşti. Înfrângerea de la Pireu i-a dezamăgit pe mulţi, însă rugăminţile jucătorilor, ipocrizia lui Piţurcă şi speranţa că poate văd şi ei cum este la Mondiale după atât amar de timp îi făceau în continuare să spere la o victorie.

În tribune atmosfera incendiară dispersa frigul de afară. Un stadion întreg care cânta în cor „Deşteaptă-te române!” le dădea tuturor de gândit. Cei 2000 de greci prezenţi la meci nu se fac auziţi în vacarmul de pe Naţional Arena. Un steag tricolor acoperă o peluză întreagă cu mesajul „Luptaţi pentru neam, credinţă şi ţară”. Şi cei de acasă se pregăteau de meci, joacă România, hai România... ştim cu toţii senzaţia.

Pentru calificare avem nevoie de o victorie cu 2-0 cel puţin, iar ca să întorci un asemenea rezultat ai nevoie de multă ”speranţă”, optimism, încredere sau doar o ignoranţă cruntă care ne face să uităm că Marica nu avea echipă acum două luni; că trebuie să întoarcă diferenţa de două goluri împotriva grecilor, una din cea mai pragmatică echipă din baraje; că Mitroglou reuşeşte câte un hat-trick prin Ligă cu Olympiakos; şi că unul din cei mai aşteptaţi jucători, căpitanul Chiricheş, abia a plecat de la Steaua.

După bâlbâielile lui Chiricheş, a venit şutul lui Stancu. Pe portar, fără efect, fără forţă. Dar măcar am tras pe poartă. O încercare de şut centrare a avut şi Maxim din lovitură liberă, cam atât a fost pentru început.

Da, îşi puneau încrederea în Maxim, sperau că o abordare mai ofensivă îi va prinde pe picior greşit pe eleni sau că Tătăruşanu o să apere mai bine decât Lobonţ, dar ce poate face un portar când Măţel nu iese la offsaid şi-i permite lui Kostas Mitroglou, probabil cel mai urât personaj din România în acest moment, să scape singur singurel la marginea careului. Da, l-a executat pe Tătăruşanu şi dacă până atunci jucătorii parcă mai încercau, nu că le şi reuşea, după gol s-au stins parcă de tot.

Până la pauză totul continua apatic, grecii nu se oboseau, aşteptau răbdători să le dăm mingea iar când o aveau ştiau ce să facă cu ea. În minutul 43, puţin melancolic de pe vremea cu ”Piţi, Piţi, Piţi lasă-ne, lasă-ne!”, auzeam cum uralele de încurajare are tribunelor se transformau încet în altă lozincă cunoscută...”demisia, demisia!”, scandau miile de oameni prezenţi.

Bendeac, unul din noii comedianţi ai ţării şi-a încercat umorul şi cu Piţurcă. I-a trimis o scrisoare deschisă compusă din două părţi. În prima i-a spus că nu-l jigneşte, că nu-i stă în fire. În a doua i-a transmis că nu-i place ipocrizia. Mie mi-a plăcut scrisoarea lui Bendeac. România nu putea mai mult, părerea mea, iar asta a fost clar pentru mulţi, dar cel mai clar ar fi trebuit să fie pentru Piţurcă.

A doua repriză a fost începută cu încredere. Fotbaliştii au făcut tot ce au putut şi s-a văzut. Arbitrul nu ne-a supărat. Hoban şi Latovlevici şi-au încercat tirul însă Karnezis a fost pe minge sau mingea nu era pe poartă. Maxim a încercat şi el o dată, a lovit bine, puţin peste.

Golul în poarta Greciei a fost un cadou surpriză. În minutul 55 Holebas a şutat în Torosidis şi mingea a intrat în poarta elenilor. Era 1-1, ca la greci. Şi mă întrebam dacă era rândul nostru să le dăm două.

Până la final nu s-au mai întâmplat multe, meciul a fost fragmentat în permanenţă de greci. Noi n-am mai legat prea multe. Nu am mai ajuns la poarta grecilor şi nici ei nu au mai vrut să ajungă la poarta noastră. Pe teren a fost o acalmie totală până la final. Suporterii au început să plece din tribune încă din minutul 70.

”Calificarea a fost pierdută în Grecia. Am făcut o partidă (se îneacă) bună dar n-am reuşit să remontăm cele două goluri”, a declarat Piţurcă la conferinţa ulterioară meciului.

Este o performanţă că am ajuns şi la baraj.