China lasă încă o rachetă spaţială să se prăbuşească necontrolat, sperând că nu va lovi locuinţe

(Captură Foto)

O parte a rachetei care a plasat pe orbită primul modul al viitoarei staţii spaţiale chineze Tianhe se prăbuşeşte înapoi pe Pământ, existând posibilitatea de a ateriza într-o zonă locuită, anunţă The Guardian.

Treapta principală a rachetei "Marşul cel lung" 5B a plasat modulul pe o orbită în 29 aprilie, reintrând, apoi, pe o "orbită temporară" care va aduce racheta pe Pământ, la voia întâmplării.

China este cunoscută pentru modul neglijent în care îşi proiectează operaţiunile spaţiale. În 2007, un test al unei arme anti-satelit a produs o cantitate masivă de gunoi cosmic, aflat în spaţiu şi acum, care reprezintă un pericol major pentru misiunile orbitale.

Aterizarea necontrolată a rachetei "Marşul cel Lung" nu este prima de acest gen. „Are potenţialul de a ieşi prost”, afirmă Jonathan McDowell, un astrofizician de la Universitatea Harvard, potrivit Guardian. „Ultima dată când au lansat o rachetă "Marşul cel Lung" 5B, tije mari de metal au deteriorat câteva clădiri din Coasta de Fildeş”, a relatat acesta.

„Cea mai mare parte a (rachetei) a ars, dar bucăţi enorme de metal s-au prăbuşit la sol. Din fericire, nu a fost rănit nimeni”, a explicat expertul.

La sfârşitul lunii aprilie, nucleul rachetei efectua o rotaţie în jurul Pământului la fiecare 90 de minute, deplasându-se cu o viteză de peste 27.600 kilometri pe oră la o altitudine de peste 300 de kilometri.

Forţele armate ale Statelor Unite au numit obiectul 2021-035B. Acesta poate fi urmărit pe mai multe site-uri web care îi monitorizează traseul, printre acestea fiind şi orbit.ing-now.com

„Este o neglijenţă din partea Chinei. Nu lăsăm în mod deliberat bucăţi de peste 10 tone să cadă din cer necontrolat”, a afirmat McDowell. Racheta are peste 21 de tone.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură