Trump avertizează în privinţa unui “conflict major, major” cu Phenianul

Preşedintele american Donald Trump a discutat despre dificultăţile soluţionării crizei din Peninsula Coreeană pe cale diplomatică. Tensiunile din regiune se amplifică pe măsură ce Trump îşi înăspreşte retorica faţă de Coreea de Nord.
Preşedintele american Donald Trump (Mario Tama/Getty Images)
Andrei Popescu
28.04.2017

Un “conflict major, major” cu Coreea de Nord este posibil, a declarat Trump într-un interviu acordat, joi, agenţiei de ştiri Reuters. Cu puţin timp în urmă, Washingtonul declarase că insistă ca membrii comunităţii internaţionale să pună presiune pe Nord în legătură cu programele sale de arme nucleare şi rachete.

“Am dori să soluţionăm problemele pe cale diplomatică, dar acest lucru este foarte dificil”, a declarat Trump pentru Reuters în Biroul Oval, adăugând că Phenianul rămâne cea mai semnificativă provocarea globală.

Comentariile sale au avut loc în aceeaşi zi în care Ministerul chinez de Externe a avertizat că situaţia din Peninsula Coreeană s-ar putea amplifica şi mai mult. Administraţia Trump a insistat recent ca Beijingul - cel mai important aliat al Coreei de Nord - să facă mai mult pentru a ţine în frâu vecinul său tot mai provocator şi agresiv.

Washingtonul a anunţat, miercuri,că depune un efort concertat pentru a-şi angaja partenerii internaţionali să pună presiune pe regimul nord-coreean să “calmeze tensiunea şi să se revină la masa dialogului”.

Anterior în aceeaşi zi, administraţia Trump a ţinut un briefing cu uşile închise cu toţi cei 100 de senatori americani pe tema crizei nord-coreene. Un lider democrat a descris întâlnirea”, în care au fost evidenţiate capabilităţile nucleare tot mai puternice ale Phenianului, ca fiind “sobră”.

Înaintea acestei întâlniri, şeful forţelor americane din Pacific a declarat că sistemul de apărare antirachetă THAAD, care a început să fie instalat în Coreea de Sud, va deveni operaţional în câteva zile. El a precizat că orice rachetă nord-coreeană lansată împotriva forţelor americane va fi distrusă.

Mai mult, Global Times, o publicaţie care este condusă de Cotidianul Poporului, oficiosul Partidului Comunist Chinez, a declarat: “Jocul dintre Washington şi Phenian a ajuns la un punct critic. În cazul în care Coreea de Nord desfăşoară cel de-al şaselea test nuclear [al său], după cum este de aşteptat, este posibil, mai mult ca niciodată, ca situaţia să treacă de punctul în care se va mai putea repara ceva”.

“Toţi participanţii vor suferi consecinţele, dar Phenianul va suferi în mod sigur cele mai mari pierderi”, a avertizat publicaţia chineză.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor