China a intensificat campania de atacuri cibernetice asupra Australiei după ce guvernul acesteia a cerut anchetarea originii virusului Wuhan [Bloomberg]
După ce relaţia Australiei cu China s-a înrăutăţit recent, în urma cererilor repetate ale guvernului de la Canberra de a se ancheta oficial originea virusului Wuhan, care a generat pandemia curentă ucigând peste 4 milioane de persoane, continentul sudic a suferit „val după val” atacuri cibernetice, potrivit unui nou raport Bloomberg.
Incidentele au început în aprilie 2020, când atacurile, provenind din China au „roit” asupra reţelelor guvernamentale australiene imediat după ce premierul Scott Morrison a solicitat o anchetă independentă asupra originilor virusului Wuhan. Potrivit Bloomberg, chinezii au întreprins un „atac masiv şi zgomotos”, fără măcar să încerce să ascundă ce făceau.
Citiți și Autoritatea Bancară Europeană atacată de hackeri. Chinezi
„A fost doar o bătaie la uşă, asemenea cazului în care o persoană urcă pe scara blocului şi sună la uşă”, a subliniat Robert Potter, director executiv al Internet 2.0, o firmă australiană de securitate cibernetică.
În urma cererii de anchetare a originii virusului făcută de premierul Morrison, Australia a fost pedepsită cu „luni de atacuri active” asupra unor puncte cheie, precum reţeaua parlamentară de e-mail, Biroul de meteorologie şi departamentele de Apărare şi Sănătate.
Citiți și Şeful MI5 atrage atenţia asupra pericolelor venite din partea agenţilor chinezi şi ruşi
Beijingul a negat implicarea, dar experţii au urmărit o mare parte din activitate asupra „sistemelor utilizate de grupurile de ameninţări persistente avansate din China”, a raportat Bloomberg.
Potter a continuat: „Abordarea cibernetică a Chinei este detectabilă pe aproape toate serverele guvernamentale. Nu este subtilă, creşte şi scade într-un mod care se corelează cu relaţia generală a celor două state".
Campania împotriva Australiei a fost una dintre cele mai mari, observată în întreaga lume în ultimul an, în ciuda atacurilor generale omniprezente, a celor care speculau probleme de securitate din software şi a atacurilor ransomware care au avut loc la nivel global în ultimele 12-18 luni.
Campania de atacuri a determinat Australia să anunţe, în iunie 2020, că un „actor cibernetic statal” nenumit „vizează organizaţiile australiene dintr-o serie de sectoare, inclusiv toate nivelurile guvernamentale şi industriale”, se arată în raport.
"Nu există un număr mare de actori statali care să se poată angaja în acest tip de activitate", a spus Morrison, făcând aluzie la China. China, desigur, a negat acuzaţiile, afirmând: „Guvernul australian şi mass-media au acuzat în mod eronat China că a atacat, de multe ori pe baza unor dovezi insuficiente”.
Mai bizar, directorul general pentru securitate al Australiei, Mike Burgess, nu părea dornic să dea vina pe China, spunând, despre spionaj că „o facem cu toţii”.
Citiți și Raport FireEye: China spionează Israelul. Guvernul israelian tace mâlc
El a declarat pentru Sky News în martie: „Dacă arăt cu degetul spre tine acuzându-te de spionaj, am trei degete îndreptate spre mine. Uneori, totuşi, este corect ca guvernele să o facă pentru că cineva a depăşit linia - când nu este vorba doar furtul unui secret militar, ci este ceva mai ofensator pentru naţiunea noastră sau dăunător naţiunii noastre. Şi aceasta este judecata pe care guvernele sunt cele mai în măsură să o facă ”.
Între timp, China a acuzat Australia că a devenit "unealta" Washington-ului şi a început în linişte să ameninţe Australia cu investiţiile de 16 miliarde USD pe care le-a făcut pe continent în 2019.
Citiți și 30 de mii de organizaţii americane atacate de chinezi printr-o breşă în Microsoft Exchange Server
La începutul pandemiei, când Australia tocmai ceruse o investigaţie independentă a originii virusului Wuhan, ambasadorul Cheng Jingye a replicat în media australiană: „Poporul să decidă. Poate oamenii obişnuiţi vor spune 'De ce să bem vin australian? De ce să mâncăm carne de vită australiană?'”
Hugh White, un fost oficial al serviciilor de informaţii care este acum profesor emerit de studii strategice la Universitatea Naţională Australiană, a declarat pentru Bloomberg: „Tratamentul Chinei faţă de Australia a fost special, dacă nu unic. Nu am reuşit să identific o altă ţară care a exercitat presiuni asupra noastră pe o gamă atât de largă de domenii ".
White a adăugat: „Chinezii au fost dornici să folosească şansa pentru a arăta restului Asiei ce păţesc dac iau deciziile 'greşite' cu privire la modul în care se poziţionează în raport cu SUA şi China. Australia este victima perfectă pentru asta”.