CFR Călători a suspendat sute de trenuri în toată ţara. "Răspundem conform ordonanţei Trenuleţul"

Trenuri la Gara de Nord, Bucuresti (Epoch Times România)
Ana Ion
24.01.2025

CFR Călători a suspendat sute de trenuri în toată România. Oficial, sunt anulate acele curse de pe rute mai puţin circulate, deşi cei care fac naveta sunt nemulţumiţi, relatează Ştirile PROTV.

La rândul lor, sindicaliştii susţin că nu mai sunt suficienţi bani pentru ca mecanicii să fie plătiţi pentru orele suplimentare. În consecinţă, peste 200 de trenuri din întreaga ţară au fost suspendate total sau în anumite zile. În urmă, rămân pasageri nemulţumiţi.

Cei mai afectaţi sunt pasagerii care fac naveta zilnic cu trenul pentru că acum trebuie să îşi organizeze programul în funcţie de noul mers al trenurilor. De pildă, pe ruta Giurgiu-Bucureşti, din şapte rame care circulau zilnic, trei au fost suspendate.

Practic, cei care pierd primul tren care pleacă la 4 dimineaţa din Giurgiu spre Capitală trebuie să aştepte în gară alte patru ore.

„Această acţiune are ca scop posibilitatea de a răspunde CFR Călători acelei modificări legislative numite Ordonanţa Trenuleţul şi de aceea s-au făcut aceste operări”, a declarat Ada Meseşan, purtătoarea de cuvânt a CFR Călători.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor