Cele Noua Comentarii despre Partidul Comunist - lansare de carte

Cele Noua Comentarii Despre Partidul Comunist
Cele Noua Comentarii Despre Partidul Comunist (Epoch Times)

Aniversarea revolutiei din 21 decembrie se apropie rapid si aminitirile incep sa se reverse vrand-nevrand.

Imi revin in minte spaimele generate de regimul comunist - spaime legate de perchezitionarea sistematica a casei parintesti de catre nefasta Securitate, de cateva ori pe an, aparent din cauza unor vecini turnatori, ramasi neidentificati...

Imi revine in minte eminentul profesor de matematica Eugen Dobrescu din Craiova, care a fost schinguit si deformat fizic de temuta Securitate, si cum noi, din respect, coboram privirea, muti de groaza si neputinta, atunci cand aparea la curs, schiopatand.

Imi revine in minte dorinta bunicii de libertate si faptul ca asculta Europa Libera, cu volumul dat la maxim, pentru a razbate prin bruiaj. Se auzea de la coltul strazii. Tata, speriat, o ruga sa-l dea mai incet "caci ne leaga". Raspunsul ei, ca si volumul radioului, ramaneau invariabil aceleasi: "Lasa Marine, sa ma ia pe mine"...

Toti acesti ani am incercat sa inteleg cum a putut fi inventat un asemenea sistem diabolic. Cum a putut suporta poporul roman atat de multe josnicii. Cum acest comunism strain de spiritul romanesc a "prins" atat de bine - lucru care s-a observat mai ales dupa Revolutie. Totul a devenit limpede cand mi-a cazut in mana cartea "Cele Noua Comentarii despre Partidul Comunist".

M-am apucat s-o citesc cutremurata de ceea ce intelegeam… pentru prima data cineva (autorul fiind necunoscut, din motive de securitate, n.red.) zugravea comunismul ca pe o fiinta vie si-i analiza monstruozitatea la microscop.

„Comunistilor le repugna sa-si ascunda vederile si intentiile. Ei declara fatis ca telurile lor pot fi atinse numai prin doborarea violenta a intregii orinduiri sociale de pana acum”.

Paragraf de incheiere al Manifestului Comunist

Cartea este o colectie de noua comentarii si a fost tradusa in foarte multe limbi: engleza, germana, suedeza, greaca, spaniola, rusa, etc. Impreuna cu colectivul Epoch Times avem privilegiul de a publica acum cartea si in limba romana. Cu speranta ca citind aceasta carte veti intelege ca si noi mecanismele de existenta a "fiarei rosii".

Va invitam sa fiti alaturi de noi, Epoch Times Romania, la lansarea “Celor Noua Comentarii”:

  • Targul de carte Gaudeamus, Bucuresti, luni, 22 noiembrie la ora 12
  • Galeriile Radio-Arts, Craiova, joi, 2 decembrie ora 14
  • Sediul Societatii Timisoara, Str Goethe nr. 2, Timisoara, vineri, 3 decembrie orele 13
  • Lotus Center, Libraria Diverta, Oradea, duminica 5 decembrie orele 18
  • Biblioteca Ghibu, Chisinau, 7 decembrie orele 14
  • Muzeul Mihai Eminescu, Parcul Copou, Iasi, miercuri 8 decembrie orele 17

***

Cele Noua Comentarii au la baza o documentare istorica riguroasa si dezvaluie ororile inimaginabile ale comunismului practicat in China, incepand cu perioada maoista si terminand cu prezentul, inca plin de campanii impotriva tibetanilor, uigurilor, crestinilor, practicantilor Falun Gong, etc.

Accesibile in China prin intermediul internetului sau introduse pe ascuns, Cele Noua Comentarii despre Partidul Comunist sunt cautate si citite avid de multi dintre cei aflati in bezna propagandei comuniste.

Cele Noua Comentarii analizeaza lucid si cuprinzator originile comunismului, trasaturile sale si mecanismele care asigura existenta „fiarei rosii”. Este inedita in special prezentarea comunismului ca fiinta vie, malefica, preocupata obsesiv de asigurarea propriei existente si suprematii, capabila de orice infamie, care controleaza, sufoca si vlaguieste natiunea pe seama careia traieste.

Marturiile cuprinse in carte, pe alocuri zguduitoare, au consternat multi membri ai Partidului Comunist Chinez care nu cunosteau decat versiunea oficiala a evenimentelor, o versiune in care trecutul si prezentul sunt prelucrate, rescrise si deformate, conform directivelor Partidului.

Consternarea multora s-a transformat in rusine — rusine ca fac parte dintr-o asemenea organizatie malefica. Urmarea a fost ca pe website-ul Epoch Times s-au inregistrat pana in acest moment peste 80 de milioane de declaratii de retragere din Partidul Comunist Chinez si organizatiile sale aferente. Numarul acestor declaratii este in continua crestere.

Aceste lucruri n-au scapat neobservate Partidului Comunist Chinez. Un articol publicat in presa chineza afirma ca Cele Noua Comentarii sunt „cea mai serioasa provocare din istorie data guvernului chinez”. Conform unui studiu al Universitatii Harvard, Cele Noua Comentarii sunt cel mai cenzurat subiect de pe Internet in China.

Bazate pe documente oficiale, marturii oculare, documente independente si declaratii personale, cele Cele Noua Comentarii despre Partidul Comunist alcatuiesc cea mai cuprinzatoare analiza a dictaturii Partidului Comunist in China, dezvaluind modul in care a ajuns la putere si descriind politica si metodele cu care a condus China in ultimii 61 de ani.

Cele Noua Comentarii analizeaza si denunta politica Partidului Comunist cu o surprinzatoare clarviziune si curaj. Ele trec in revista istoria comunismului, incercand de asemenea trezirea constiintei cititorilor, avand ca punct de plecare moralitatea, impletita strans cu traditiile culturale stravechi.

Prin publicarea acestei colectii, editorii sectiei romane a ziarului The Epoch Times isi propun sa initieze o dezbatere despre caracterul Partidului Comunist, pornind de la analiza extrem de documentata a istoriei terorii comunismului chinez, prezentata in lucrarea de fata.

Oficial, in Romania, comunismul a murit in 1989. Dar efectele sale se mai resimt inca, uneori chiar foarte puternic si dureros — atat cele de natura materiala, cat, mai ales, daunele produse constiintei romanesti — care sunt mult mai greu de reparat si cu efecte devastatoare mai subtile, pe termen lung.

Poate ca citind aceste Comentarii veti avea, ca si noi, impresia ca retraiti ce s-a intamplat in Romania. Poate veti crede, ca si noi, ca ele ne privesc pe toti cei care am trait sub comunism si care am fost de-a lungul vremii influentati de maleficele doctrine comuniste.

Multi dintre cei care am citit Cele Noua Comentarii despre Partidul Comunist am remarcat ca in adancurile mintii noastre uneori mai bantuie fantoma comunismului. Multi, asemenea celor din China, am vrut sa ne desolidarizam de un lucru atat de ingrozitor, si am dorit sa ne facem publica opozitia fata de comunism.

Cele Noua Comentarii despre Partidul Comunist dezvaluie detaliat caracterul ucigas, inselatoria, violenta si lipsa de scrupule al unuia dintre cele mai tiranice regimuri care a bantuit lumea si care conduce acum o supraputere economica.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe