Cei şapte ani de astăzi

Primul om politicos din lume trebuie să fi fost primitivul din grotă care şi-a înăbuşit strigătul anunţând găsirea hranei când a observat că în apropierea lui dormea o femeie cu un copil în braţe. Nu putem şti cu certitudine, oricâtă imaginaţie am avea, dacă... şi-a cerut cumva şi scuze!

Mahatma Gandhi a fost întrebat odată ce părere are despre civilizaţia occidentală. ”Cred că ar fi o idee bună...”, a răspuns indianul. Astăzi, ne învârtim într-o lume haotică şi tare mi-e că am devenit şi noi după chipul şi asemănarea ei, ca să folosesc un eufemism. Sunt mulţi (prea mulţi) români lipsiţi de o binemeritată educaţie – copiii comunismului, crescuţi cu cheia la gât – români care vorbesc tare la telefon, te împing în tramvai, ba te mai şi înjură, care miros înnebunitor a transpiraţie, care îşi plesnesc copiii în plin trotuar, care îşi bârfesc prietenii în public, români care ascultă muzică tare, trântesc uşile, aruncă mucuri de ţigară pe unde apucă, ba mai şi scuipă în stânga şi-n dreapta, îşi învaţă copilul să strige la geam (până la etajul 10), şi multe, multe altele, comportamente... O degringoladă rapidă a românilor pe care n-o corectează nimeni.

Ce să mai vorbim de faptul că şervetul din stânga farfuriei se pune pe genunchi, că trebuie să fii punctual şi să îţi faci apariţia la ora la care ai fost invitat, mai ales când eşti invitat la masă, că peştele nu se taie cu cuţitul, ca friptura, sau că nu-ţi torni apă peste un vin minunat, acestea sunt gesturi mărunte, delicate şi subtile, demne de gentlemani, iar aici, nu cred că greşesc, în general nu prea e cazul.

Recent am citit cartea Aureliei Marinescu, ”Codul bunelor maniere astăzi”, una dintre rarele cărţi de savoir vivre (arta de a trăi) scrise în România. Eu, şi nu numai, aş face-o manual şcolar, zău aşa. Să fie o disciplină în şcoala generală, până în liceu. O dată, de două ori pe săptămână, elevii să înveţe şi să fie testaţi la buna purtare în societate.

Ce să vă mai spun şi că e cam singura carte pe această temă, scrisă în română. De multe ori m-am întrebat despre lipsa aceasta de cărţi apărute pe tema bunelor maniere. În Germania, spre exemplu, de foarte mulţi ani apar şi se vând foarte bine cam două cărţi pe această temă. În România, pauză. Pesemne că om fi prea politicoşi şi manieraţi şi nu avem nevoie de o astfel de lectură? Nicidecum.

Mulţi pretind că o astfel de carte este inutilă. După o scurtă experienţă de viaţă aş spune că buna creştere nu este şi nu va deveni niciodată inutilă, pentru că ea îl face pe om să se respecte în primul rând pe sine. Bunele maniere contribuie la formarea noastră ca ”oameni”, la bucuria de a trăi printre semeni civilizaţi. ”Au rădăcini într-un sentiment uman profund, care tinde spre o armonie între comportare şi etică, între frumuseţea caracterului uman şi moralitatea sa. Dar omul va învăţa să aibă un comportament natural şi agreabil, adică o purtare civilizată, numai respectând nişte reguli care s-au impus şi s-au codificat de-a lungul timpului”, spune autoarea în Argumentul cărţii.

Să devenim oameni de onoare, care îşi respectă cu sfinţenie cuvântul dat, care au principii morale ferme, nobleţe sufletească, stimă faţă de sine şi faţă de ceilalţi, care sunt blânzi, concilianţi, cinstiţi.

”Codul bunelor maniere” este alcătuit dintr-o serie de legi, mai exact convenţii, cu un singur numitor comun: să nu îl deranjăm pe celălalt, ba, mai mult, să-l facem să se simtă bine în preajma noastră. Tot asta urmăresc şi legile emise de stat. Fie că e vorba de furat, de călcat iarba sau de traversatul străzii în locuri nepermise, fiecare om trăieşte cu frica de poliţistul ce poate răsări lângă el în orice clipă, sancţionându-l. La fel stau lucrurile şi cu legile bunelor maniere, doar că nu există autorităţi care să sancţioneze abaterea de la ele. Şi totuşi acest cod ar trebui respectat cu mai multă stricteţe. Pentru că, dacă, să zicem, la 10.000 de oameni există un poliţist, la un necioplit vor exista toţi oamenii din preajma lui, dotaţi cu o minimă doză de educaţie şi bun-simţ.

Manners make man, spune celebra inscripţie gravată pe faţada clădirii din New College din Oxford. Comportamentul îl face pe om, astfel că bunele maniere sunt apanajul omului care îşi cunoaşte exact locul în lumea în care trăieşte. O comportare civilizată depinde atât de bunul simţ al fiecăruia, cât şi de mediu, cultură şi instruire. Iar secretul unui comportament agreabil în societate se obţine mai ales din decantarea bunelor obiceiuri filtrate şi adaptarea de la o generaţie la alta. ”Trăim într-o epocă în care nonconformismul este la modă, dar să nu sărim peste o etapă obligatorie, aceea a cunoaşterii normelor conformismului”, mai spune autoarea cărţii.

Cu toţii suntem mai indulgenţi faţă de noi decât faţă de ceilalţi. Acel ”cunoaşte-te pe tine însuţi”, celebrul epitaf aflat pe templul lui Apollo din Delphi, rămâne un sfat demn de urmat, cu toate că este unul dintre cele mai severe examene, la care trebuie să te supui permanent. Ar fi bine dacă am deveni mai civilizaţi, altfel spus, să avem simţul măsurii, să ne cultivăm toleranţa, îngăduinţa. Să devenim oameni de onoare, care îşi respectă cu sfinţenie cuvântul dat, care au principii morale ferme, nobleţe sufletească, stimă faţă de sine şi faţă de ceilalţi, care sunt blânzi, concilianţi, cinstiţi. Toate acestea se învaţă cu răbdare, dar ajungem astfel să înţelegem o taină a vieţii la care râvnea însuşi Goethe: echilibrul.