Vasile Bănescu avertizează cu privire la o "maladie morală" fără precedent şi cu grave consecinţe sociale: "Epidemia de ură"

Fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române Vasile Bănescu, în prezent membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a publicat marţi, pe Facebook, un amplu mesaj despre ceea ce el numeşte „epidemia de ură” care afectează spaţiul public românesc.

În textul său, cu accente civice, Bănescu avertizează asupra „maladiei morale” generate de populism, dezinformare şi radicalismul autointitulat „suveranist”.

El este de părere că „epidemia de ură” care circulă în societatea românească şi scoate din „întunericul lăuntric” al individului “tot ce e mai monstruos”, are două focare.

Unul este apărut recent în zona politicianismului ultranaţionalist, „deci anticreştin, antieuropean, deci antinaţional, prorus, xenofob, antielitarist”, spune Bănescu.

Cel de-al doilea focar a apărut şi „s-a extins rapid în spaţiul online” unde, susţine acesta, “perfid invocata de unii libertate de exprimare e ‘confundată’ cu ‘libertatea’ de dezinformare, calomniere şi manipulare, toate, contextual, în favoarea unui stat declarat ostil Europei şi României”.

Bănescu remarcă faptul că „absenţa bunului-simţ, a raţiunii oneste, a educaţiei şi a credinţei reale în Dumnezeu deschide astfel larga cale a sordidului pe care se deversează în valuri 'lăturile' unei propagande smintitoare, menite să şteargă reperele direcţiei natural pro-europene a României, să satanizeze Europa şi să inocentizeze Rusia, dar şi trecutul comunist plin de nostalgii pentru senili şi de necunoscute seducătoare pentru tineri alfabetizaţi nefuncţional şi netreziţi încă la realitate”.

În finalul mesajului său, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române face un apel la luciditate şi echilibru moral:
„Cuvântul e mai mult decât vorba, mărturisirea publică a adevărului şi dialogul onest mai mult decât vorbăria deşartă a «călăuzelor oarbe» care predică ura. Epidemia de ură are un leac: deschiderea ochilor.”

Redăm în continuare textul integral publicat de Vasile Bănescu pe platforma de socializare:

Epidemia de ură

în care numeroşi pacienţi în stare de libertate comit în serie crime în efigie, calomniind, instigând la violenţă iniţial verbală şi la haotizare mentală, aruncând în spaţiul public invective, informaţii şi imagini falsificate, manipulatoare, desfigurând în fotografii trucate chipurile unor oameni oneşti care nu au făcut nimănui nici cel mai mic rău, scoţând din întunericul lăuntric tot ce e mai monstruos şi proiectând mizeria particulară asupra celor ce nu se înregimentează în turma lor rinocerească, această maladie morală cu grave consecinţe sociale şi fără precedent după 1989 are cel puţin două focare.

Primul focar e cel apărut relativ recent în zona politicianismului ultranaţionalist, deci anticreştin, antieuropean, deci antinaţional, prorus, xenofob, antielitarist. „Suveranismul” emergent într-o ţară constituţional suverană „îngenuncheată, umilită şi furată” de duşmani imaginari, străini de neam şi glie strămoşească, e nucleul acestui focar.

Mesajele lansate public din această zonă au fost / sunt însuşite fără discernământ, pe scară largă în societate, de cei ce, nu puţini, cred, conform celui mai recent sondaj INSCOP, că:

- omul nu a ajuns pe Lună (26% din populaţia României crede că evenimentul a fost o pură înscenare)

- vaccinurile sunt folosite pentru a controla populaţia (40% dintre români, supuşi asaltului dezinformării, au ajuns să creadă acest periculos lucru)

- suntem manipulaţi crunt prin sistemul 5G al telefoanelor inteligente, altfel posedate şi folosite compulsiv (55% dintre conaţionali nu se îndoiesc de asta)

- pandemiile sau crizele economice sunt rezultatul planurilor unor grupuri de putere secrete (58% dintre cei măguliţi că sunt „urmaşii vlahilor din Valahala” ştiu asta prea bine).

75% la sută din populaţia „creştină” a României crede, în octombrie 2025, că „norocul” are o maximă importanţă în viaţă. Hristos, pronia divină, efortul personal, disciplina, rigoarea sunt precedate astfel de zeul norocului care ne ocroteşte ori de câte ori încălcăm legea şi regulile. „Legea e făcută să o încalci” e o sentinţă sapienţială autohtonă.

Mesajele ultranaţionaliste, care cultivă electoral un supralicitat excepţionalism autohton, sunt, din perspectiva accentelor extremiste care nu lipsesc, polarizante social şi catalizatoare ale resentimentelor faţă de cei ce nu le împărtăşesc şi, mai ales, faţă de străinii percepuţi ca „inferiori”, „toleraţi” sau chiar „indezirabili”.

Cum altfel, când noi suntem ţinuţi la curent seară de seară cu faptul că suntem „cei mai buni” şi, tocmai de aceea, „cei mai sabotaţi” dintre pământeni?

Al doilea focar a apărut şi s-a extins rapid în spaţiul online, unde perfid invocata de unii libertate de exprimare e „confundată” cu „libertatea” de dezinformare, calomniere şi manipulare, toate, contextual, în favoarea unui stat declarat ostil Europei şi României.

Absenţa bunului-simţ, a raţiunii oneste, a educaţiei şi a credinţei reale în Dumnezeu deschide astfel larga cale a sordidului pe care se deversează în valuri „lăturile” unei propagande smintitoare, menite să şteargă reperele direcţiei natural pro-europene a României, să satanizeze Europa şi să inocentizeze Rusia, dar şi trecutul comunist plin de nostalgii pentru senili şi de necunoscute seducătoare pentru tineri alfabetizaţi nefuncţional şi netreziţi încă la realitate.

Pseudo-jurnalişti propagandişti a tot ce poate paraliza atenţia morală şi intelectuală a „urmăritorilor” din online se declară pe faţă „pro-ruşi în interes naţional” (elucubraţia trece neobservată), „suveranişti” în slujba ţărişoarei furate până şi de apa de la Vidraru sau, pur şi simplu, deşi contrazişi de realitate, „conservatori” cu piepturi de aramă ce vor lupta până la capăt cu „javrele” crescute la sânul „poporului” oropsit.

Această gravă dezordine mentală, morală şi socială e consecinţa directă a urii insuflate, desigur, nu de Dumnezeu, hiperprezent pe buzele mincinoase ale năprasnicilor „iubitori de neam şi ţară” din studiourile unor televiziuni transformate în instrumente de agresivă propagandă politică, ci de diavolul ascuns în detaliile unei naraţiuni politico-ideologice crescute în mijlocul nostru, ca orice rău real ivit cu masca binelui, pe nesimţite.

A o desluşi corect, a da la o parte de pe ochi vălurile iluziilor ţesute pe teme grave şi sensibile precum cele ce ţin de poporul nostru (linguşit, adică minţit), de ţara noastră, devalizată timp de decenii din interior(!) de părinţii naturali ai populiştilor de azi, de prezentul nostru, rezonabil şi chiar foarte bun din esenţiale puncte de vedere datorită prezenţei României în Uniunea Europeană, nu în afara ei, de viitorul nostru, posibil încă mai bun datorită efortului, muncii, educaţiei şi discernământului fiecăruia dintre noi, nu lenei, chiulului, ignoranţei şi orbirii noastre colective, este o datorie a cărei împlinire ne va scuti de catastrofa afundării pe calea cea largă, aparent comodă şi scurtă a populismului care duce direct spre autoritarism şi dictatură. O nefastă scurtătură. Cum altfel, de vreme ce modelul lăudat de populiştii „suveranişti” e Rusia putinistă a sărăciei, ortodoxismului militarizat şi antieuropenismului scelerat?

Da, Europa, ca şi America, e rănită azi punctual de cristofobia unor nuclee ideologice care promovează, printre alte aberaţii, demonicul trans-sexualism care loveşte chiar în inima antropologiei creştine, dar aceeaşi Europă este cea a democraţiei reale, a securităţii militare, a economiei prospere, a drepturilor şi libertăţilor individuale în absenţa cărora o comunitate e grav ameninţată, se atrofiază şi se usucă economico-social. Lupta morală nu e treaba guvernelor, ea se dă responsabil strict personal, nu în grup, nu pauşal. Creştinismul e riguros personalist, nu poporanist, nu „suveranist”.

Singura cale de urmat pentru un popor care se declară creştin e cea indicată de Hristos: calea cea strâmtă, dar dreaptă, calea îngustă, incomodă a înfrângerii cotidiene a orgoliului, calea străduinţei în orice ne face mai buni, inclusiv în discernerea adevărului de minciună, calea seriozităţii, onestităţii, rigorii şi rafinării relaţiilor cu ceilalţi. Calea educaţiei, politeţei, pe cât se poate a nobleţei tăcute, manifestate în fapte, nu în cohorte mercenare de vorbe care ascund adevăratul chip al guralivilor „credincioşi” de strajă ţării noastre puşi.

Cuvântul e mai mult decât vorba, mărturisirea publică a adevărului şi dialogul onest mai mult decât vorbăria deşartă a „călăuzelor oarbe” care predică ura.

Epidemia de ură are un leac: deschiderea ochilor.