Ceauşescu în solda Israelului şi a URSS

Demonstranţi pro-Israel cer în 2008 eliberarea lui lui Johnatan Pollard, prins că a spionat pentru Israel în 1987 (JOE KLAMAR / AFP / Getty Images)
Loredana Diacu
29.12.2013

Într-un amplu articol despre situaţia cetăţeanului americano-israelian Jonathan Pollard, condamnat la închisoare pe viaţă în Statele Unite pentru spionaj în favoarea Israelului, Jerusalem Post oferă detalii despre interesantele relaţiile de natură cu totul specială între regimul Ceauşescu şi Israel.

Conform articolului publicat de Jerusalem Post şi citat de Mediafax, Ceauşescu a jucat un rol duplicitar în relaţia cu regimul de la Tel Aviv: pe de o parte acţiona în interesele Israelului, plătit fiind pentru serviciile lui şi, pe de altă parte, transformase Ambasada României în Israel într-un cuib de spioni.

Jerusalem Post reaminteşte că România a fost singura ţară din Blocul Comunist care în anii 1960 - 1990, care nu a s-a aliniat blocadei ruşilor împotriva Israelului şi a menţinut relaţiile diplomatice cu regimul de la Tel Aviv. România le permitea evreilor să emigreze în Israel , în schimb, "sume frumoase de bani erau depuse în conturile familiei Ceauşescu şi ale apropiaţilor acestora." În plus, România antrena şi găzduia organizaţii teroriste palestiniene pe teritoriul său, dar, în acelaşi timp, oferea informaţii despre aceste grupuri Israelului."

Însă această relaţie complexă nu a împiedicat Securitatea să efectueze activităţi de spionaj şi supraveghere în Israel. Serviciile de spionaj din România infiltraseră agenţi printre imigranţii evreii plecaţi din România în Israel iar Ambasada Republicii Socialiste România îşi adusese spionii la Israel, prezentându-i pe post de diplomaţi şi utiliza "echipamente de supraveghere şi transmitere de informaţii", subliniază Jerusalem Post, arătând că serviciile române de informaţii spionau atât în nume propriu cât şi ca "subcontractor" al URSS.

Pollard este un american care a primit cetăţenie israeliană în 1995, după ce în 1987 a fost condamnat la închisoare pe viaţă în SUA, pentru oferirea de informaţii secrete Israelului. Guvernul israelian a încercat în repetate rânduri să îl elibereze pe Pollard, fără succes. Oficialii SUA au respins toate cererile Israelului afirmând că faptele lui Pollard sunt prea grave pentru a beneficia de clemenţă.

Recentele dezvăluiri ale lui Edward Snowden despre spionajul practicat de americani, inclusiv în Israel i-au dat însă Israelului argumente noi pentru a cere eliberarea lui Pollard.

Arătând că activităţile de spionaj ale Statelor Unite îndreptate împotriva Israelului sunt "inacceptabile", mai mulţi membri ai Guvernului de la Ierusalim au cerut intensificarea presiunilor pentru eliberarea cetăţeanului israelian închis în SUA, Jonathan Pollard şi se pare că premierul israelului, Benjamin Netanyahu ar fi sugerat intenţia de a include condiţia eliberării deţinutului Jonathan Pollard, în cadrul negocierilor de pace cu palestinienii.

Cu alte cuvinte Israelul a cerut SUA eliberarea unui spion Mossad, pentru a începe negocieri de pace cu palestinienii, la care SUA funcţiona doar ca organizator.

Conform unui post de televiziune israelian citat de Mediafax, Secretarul de Stat american John Kerry ar fi oferit, în cadrul negocierilor israeliano-palestiniene, posibilitatea eliberării lui Jonathan Pollard, condamnat în SUA pentru spionaj, dar preşedintele Barack Obama se opune acestui târg.

Alături de dezvăluirile despre spionajul întreprins de securitatea lui Ceauşescu în Israel, Jerusalem Post mai publică dezvăluiri şi despre spionajul americanilor în Israel.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor