Ce trebuie să facă Occidentul pentru Ucraina

Eforturile coordonate ale Germaniei, Poloniei, Franţei şi Statelor Unite au contribuit la schimbarea irevocabilă ce a ajuns în cele din urmă în Ucraina, odată cu fuga din Kiev a preşedintelui Viktor Ianukovici şi cu convocarea, în urma votului din parlament, a alegerilor prezidenţiale anticipate pentru luna mai, apreciază expertul în politică externă Ulrich Speck, într-un editorial apărut în New York Times.

Însă puterile occidentale mai au un lucru urgent de făcut. Ucraina ar putea fie să cadă în haos, fie să se poziţioneze pe o cale care o va duce către stabilitatea democratică. În acest context, ţările vest-europene şi Statele Unite trebuie să ofere Ucrainei tot sprijinul posibil pentru a alege această din urmă cale, adaugă Speck.

Primul şi cel mai urgent pas pentru liderii occidentali este să trimită mesaje fără echivoc Moscovei că orice sprijin pentru o eventuală desprindere a regiunilor din sudul şi estul Ucrainei va fi întâmpinat cu asprime şi va conduce la o reconsiderare generală a relaţiilor cu Rusia la toate nivelurile.

În paralel, puterile occidentale trebuie să se asigure că propriile resurse şi cele ale instituţiilor Uniunii Europene sunt disponibile pentru liderii politici de la Kiev pentru a-i ajuta în tranziţia spre un nou regim.

Mai mult, criza din Ucraina nu este doar una politică: în lipsa unui sprijin concret, ţara se confruntă cu un colaps economic. Până în prezent, Ucraina s-a bazat pe Rusia pentru un astfel de ajutor. În lipsa acestuia, europenii şi americanii trebuie să coopereze rapid cu Fondul Monetar Internaţional pentru a oferi un colac de salvare financiar Kievului şi a pregăti programe de asistenţă economică pe termen lung.

Pe de altă parte, simpla anunţare a disponibilităţii puterilor occidentale de a se angaja în aceste etape ar constitui un ajutor enorm pentru forţele implicate în schimbarea Ucrainei.

Dincolo de problema trecerii cu bine de primele zile şi săptămâni, există două riscuri politice majore în privinţa cărora Occidentul trebuie să ajute Ucraina. Primul este încercarea inevitabilă de a submina o ordine emergentă, în condiţiile în care, deşi mişcarea de protest începută în luna noiembrie a avut sorţi de izbândă, este foarte posibil ca forţele care au sprijinit fostul regim, în special în estul şi sudul ţării, să conteste noua conducere de la Kiev.

În plus, este discutabil dacă Kremlinul va accepta să piardă influenţă în Ucraina, în condiţiile în care preşedintele rus Vladimir Putin nutrea mari speranţe să facă din Ucraina un aliat-cheie în cadrul planificatei sale Uniuni Eurasiatice. Or, deşi este posibil ca Putin să fi decis că Ianukovici este un aliat prea nesigur, acest lucru nu înseamnă că va accepta şi o revoluţie împotriva acestuia.

Un alt risc este că noul regim de la Kiev va arăta asemenea celui instalat după 'revoluţia portocalie' din 2004: ani de impas dureros, instituţii politice care se blochează una pe alta, lupte interne permanente şi lipsa unei separări clare între puterea politică şi cea economică.

Din momentul declarării independenţei faţă de Uniunea Sovietică în 1991, Ucraina a trăit incomod între Uniunea Europeană şi Rusia şi, în pofida unor progrese, ţara nu a reuşit să creeze instituţii stabile şi de încredere. Acesta a fost motivul pentru care o parte atât de mare a ţării şi-a pus speranţele în blocul comunitar european. Ucrainenii au constatat că vecinilor care s-au alăturat Uniunii - Ungaria, Polonia, România, Slovacia - le merge foarte bine. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte Ucraina, tot ceea ce UE a avut de oferit anul trecut a fost o 'asociere' - care nu includea promisiunea de aderare la UE -, precum şi un acord de liber schimb.

Pentru că oferta a fost atât de slabă, UE a lăsat uşa deschisă preşedintelui Putin pentru a o sabota, iar preşedintelui Ianukovici de a o respinge. În prezent însă, Uniunea Europeană trebuie să se întoarcă cu o ofertă mai bună - nu doar de asociere, ci de aderare, subliniază semnatarul articolului.