Ce "secrete" se ascund în spatele îndulcitorilor artificiali?

Imediat ce au fost inventaţi, adică la finele secolului XIX, îndulcitorii artificiali au început să fie folosiţi pe scară largă în calitate de substitute comode pentru zahărul considerat mai dăunător la acea vreme. Se pare că cercetătorii au reuşit să găsească soluţia optimală pentru doritorii unor plăceri gustative maxime şi unui minim de calorii. Într-adevăr, îndulcitorii sunt de sute sau chiar mii de ori mai dulci decât zahărul şi, pe deasupra, nu conţin calorii. Cu toate acestea, viaţa ne învăţă că fiecare are câte un "secret". Regretabil, nici îndulcitorii artificiali nu sunt o excepţie de la această regulă.

Discuţiile cu privire la avantajele şi dezavantajele îndulcitorilor artificiali se poartă deja de mai mult de un secol şi, cu siguranţă, sunt încă departe de a ajunge la punctul final, pe motiv că utilizarea îndulcitorilor artificiali în industria alimentară modernă este în ascensiune constantă.

Aspartamul, sucraloza, stevia, zaharina, xilitolul, sorbitolul – iată câteva termeni pe care îi auzim la fiecare pas, dar foarte puţini dintre noi le cunosc cu adevărat proprietăţile, în special pe cele dăunătoare. Producătorii susţin că îndulcitorii artificiali nu conţin calorii, pentru că nu ajung în căile metabolice obişnuite şi sunt metabolizate mult mai lent decât zahărul. Un "plus" gigantic - dacă abordăm lucrurile extrem de superficial. În realitate, efectele înlocuitorilor sunt la fel de înşelătoare ca şi gustul lor specific. Să vedem ce se întâmplă atunci când îndulcitorii artificiali pătrund în interiorul corpului nostru.

Toată înşelătoria începe cu inducerea în eroare a papilelor gustative şi se termină cu instalarea unui haos biochimic în microuniversul organismului nostru. Este vorba de o iluzie ce însoţeşte călătoria îndulcitorilor prin întregul corp, cauzând la fiecare etapă nenumărate neplăceri celulelor noastre.

Stevia este de 200-300 de ori mai dulce decât zahărul, sucraloza - de 600 de ori, neotamul - 7000 de ori. Papilele gustative de pe limbă sunt păcălite de aceste surse de dulce, net superioare oricărui produs natural. De aici apare dependenţa: când produsele alimentare nu ne mai pot satisface senzaţia gustativă de dulce, începem să ne dorim mai mult.

Semnalele papilelor gustative ajung în creier, care, la rândul lui, trimite comezile de rigoare intestinului. "Se mişcă, ceva foarte dulce şi foarte mare. Chiar prea dulce!". Intestinul începe pregătirea complexă pentru procesul de fermentare, dar ... toate sunt în van. Nu sunt decât îndulcitorii artificiali non-degradabili. Substratul nu ajunge să fie transformat şi absorbit.

În acelaşi timp, pancreasul, anticipând iminenţa unui eveniment de forţă majoră, aruncă o doză mare de insulină din celule. Dar dă şi el greş. Glucoza nu ajunge în sânge şi organismul se confruntă cu un nivel extrem de înalt al hormonului anabolic. În acelaşi timp, ne creşte apetitul şi foamea devine tot mai intensă.

Perturbarea legăturii dintre nivelul de evaluare a dulcelui şi senzaţia de foame determină, în cele din urmă, creşterea greutăţii noastre corporale. Cercetătorii de la Universitatea din Texas, consideră că persoanele care beau cola dietetică (cu înlocuitori artificiali), au cu 65% mai multe şanse să devină obezi. O altă surpriză neplacută este diabetul zaharat de tipul II, care apare ca rezultat al creşterii rezistenţei celulelor la insulină.

În consecinţă putem trage o singură concluzie: Nu putem să dăm frâu poftelor noastre pentru dulce şi, în acelaşi timp, să nu ne prejudiciem sănătatea. Îndulcitorii artificiali sigur nu pot rezolva această problemă. În orice situaţie, va trebui să alegem.