Ce se va întâmpla cu economia României dacă George Simion este ales preşedinte? Ce spune profesorul Bogdan Glăvan

Ce se va alege de România, din punct de vedere economic, dacă George Simion este ales preşedinte? Potrivit profesorului universitar de economie Bogdan Glăvan, cu Simion în fruntea statului ne putem aştepta la o criză economică severă. Riscăm ca robinetul cu bani europeni să se închidă, inflaţia va creşte, iar puterea de cumpărare va scădea. Pe scurt: sărăcie.
„Îl văd conducând România către blocarea totală a banilor din zona europeană”, a opinat Bogdan Glăvan într-un interviu acordat Epoch Times.
Redăm principalele declaraţii ale lui Bogdan Glăvan:
Reporter: Ce credeţi că se va întâmpla, în plan economic, dacă George Simion devine preşedintele ţării?
Bogdan Glăvan: Trebuie să pornim de la următoarea realitate: România este o ţară dependentă de banii europeni, pentru că noi nu trăim în limitele posibilităţilor noastre, ci trăim mult mai bine decât ne permitem.
Trăim mai bine decât ne permitem deoarece suntem susţinuţi de Uniunea Europeană prin fondurile europene şi fondurile PNRR, care reprezintă o uriaşă bază de siguranţă. Aceste fonduri sunt şi garanţia pentru creditorii străini că moneda naţională rămâne stabilă, că nu există risc valutar, şi astfel pot împrumuta statul român cu încredere că îşi vor recupera banii.
Domnul Simion, aşa cum îl văd eu, este pe un traseu de coliziune cu Comisia Europeană. Unii spun că această atitudine arată patriotism sau apărarea interesului naţional. Nu are legătură. Este grav faptul că nu vorbeşte despre reformele asumate prin PNRR şi despre angajamentele României faţă de Uniunea Europeană, angajamente nerealizate decât parţial. De aceea, Comisia Europeană ne-a blocat deja o parte din bani.
Simion este, aşadar, pe o poziţie conflictuală evidentă, şi nu-l văd capabil să îndrepte lucrurile, cum nici actualul premier, Marcel Ciolacu, nu a făcut. Dimpotrivă, îl văd conducând România către blocarea totală a fondurilor europene. Ăsta este riscul real.
Nu-l văd pe Simion nici măcar criticându-l eficient pe Ciolacu sau promiţând să ducă la bun sfârşit reformele. El evită complet aceste teme.
Atitudinea sa faţă de Comisia Europeană este una constant critică şi conflictuală.
Mai degrabă, se proiectează ca un Victor Orbán al Ungariei. Iar experienţa Ungariei arată că atunci când Orbán a intrat în conflict cu Comisia Europeană, forintul s-a devalorizat puternic, cu 15%. Situaţia ar putea fi similară şi în România.
Riscul major este, astfel, ca să trecem de la un lider demagog şi incompetent la unul şi mai demagog, mai incompetent şi mai rău intenţionat, ceea ce ar agrava criza economică.
Reporter: În spaţiul public se vehiculează scenariul „România în faliment, statul nu va mai putea plăti pensii şi salarii dacă George Simion ajunge preşedinte”. Este plauzibil?
Bogdan Glăvan: Despre asta este vorba. Simion are o atitudine contondentă şi antireformistă: evită temele dificile, cum ar fi reforma pensiilor speciale sau restructurarea companiilor de stat. Dacă evită aceste subiecte, înseamnă că nu intenţionează să le rezolve.
Fără reforme, România nu va mai beneficia de fondurile europene. În lipsa acestor bani, criza economică se va precipita.
Reporter: Vom ajunge într-adevăr la un moment în care bugetul nu va mai permite plata salariilor şi pensiilor?
Bogdan Glăvan: Nu este vorba doar de cifre. Salariile şi pensiile pot fi „inventate” pe hârtie, dar problema reală este de valoare, de puterea de cumpărare. Chiar dacă guvernul va continua să tipărească bani, fără finanţare externă, cursul de schimb se va deprecia, preţurile vor creşte, iar nivelul de trai va scădea semnificativ.
În prezent, deficitul bugetar al României este de aproximativ 10% din PIB — ceea ce înseamnă că trăim pe datorie masivă, inclusiv datorită fondurilor europene. Dacă aceste fonduri dispar, deficitul nu va mai putea fi acoperit decât prin măsuri drastice: creşterea taxelor şi tăierea cheltuielilor publice.
Riscăm să ajungem într-o situaţie similară celei din 2010 sau chiar mai gravă.
Reporter: Cum vedeţi faptul că ideologul rus Aleksandr Dughin a salutat intrarea lui George Simion în turul al doilea?
Bogdan Glăvan: Mă întreb care este sensul acestui comentariu al lui Dughin. Vladimir Putin însuşi a spus că statele mici nu pot fi independente. Deci, ce salută Dughin? Din perspectiva lui, România nu poate fi decât vasală: ori a Rusiei, ori a altcuiva.
Oamenii trebuie să înţeleagă aceste declaraţii. Dacă le ignorăm şi nu analizăm ce spun şi ce gândesc aceşti lideri, riscăm să votăm „ca somnambulii”. Şi atunci, într-adevăr, ne vom merita soarta.