Ce se ascunde în spatele condamnării manelistului Dani Mocanu la închisoare cu executare pentru incitare la ură

Dani Mocanu
Dani Mocanu (Facebook)
Andrei Popescu
01.05.2021

Deşi în spaţiul public s-a propagat informaţia că manelistul Dani Mocanu a fost condamnat la şase luni de închisoare cu executare într-un dosar în care acesta a fost acuzat de incitare la ură şi discriminare împotriva femeilor, prin difuzarea melodiei “Curwa”, realitatea este diferită, relatează Ziare.com.

Mai exact, potrivit portalului instanţelor de judecată, în dosarul “Curwa”, manelistul a primit, de fapt, o pedeapsă de 250 de zile de amendă penală, cuantumul unei zile de amenda fiind de 60 de lei. Prin urmare, Mocanu va avea de achitat în total suma de 15.000 de lei.

Iar cele şase luni de închisoare se referă la o altă cauză. La acea vreme, Curtea de Apel Piteşti a amânat aplicarea pedepsei şi i-a acordat manelistului un termen de supraveghere, perioadă în care nu avea voie să mai facă vreo infracţiune.

Totuşi, pentru că în perioada termenului de supraveghere manelistul a săvârşit o nouă faptă penală pentru care a şi fost condamnat [dosarul “Curwa”], cele două pedepse primite în dosare diferite s-au contopit, iar instanţa a revocat amânarea executării pedepsei cu închisoarea.

Astfel, Mocanu va trebui să petreacă şase luni în spatele gratiilor şi să plătească o amendă de 15.000 de lei.

Manelistul poate ataca decizia instanţei într-un interval de 10 zile.

De asemenea, judecătorii din Piteşti au obligat youtube să retragă videoclipul Dani Mocanu - Curwa (Official Video) Hit 2019, publicat pe platforma www.youtube.com., precum şi toate videoclipurile conexe. În plus, instanţa a dispus confiscarea specială a echivalentului în lei de la data plăţii, a sumei de 34.136 de dolari americani, bani generaţi de milioanele de vizualizări ale videoclipului incriminat.

Reamintim că Mocanu a ajuns în faţa instanţei după ce Asociaţia Europeană pentru Susţinerea Drepturilor Omului - Combaterea Discriminării şi Corupţiei a făcut o plângere la Parchet din cauza versurilor extrem de agresive ale manelei “Curwa”.

Piesa reprezintă „discriminare pe criteriul sex şi instigare la violenţă şi are ca efect crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare şi ofensatoare la adresa femeilor, cu atât mai mult cu cât mesajele transmise prin versurile şi videoclipul melodiei ‘Curwa’ sunt din partea unui artist cunoscut publicului larg, care legitimează astfel şi încurajează atitudinile misogine”, au explicat reclamanţii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor