De ce nu e condamnat comunismul la fel ca nazismul? Explicaţia lui Papahagi / "Foarte multe şcoli de gândire neomarxistă s-au metamorfozat"

Profesorul Adrian Papahagi a explicat, în podcastul "Rezilienţa prin cultură", realizat de Cristian Pătrăşconiu, că asimetria memoriei între nazism şi comunism îşi are rădăcina în faptul că Germania nazistă a pierdut războiul, în timp ce URSS l-a câştigat, obţinând astfel o "cauţiune istorică" exploatată până astăzi. Însă pe listă se mai adaugă o serie de alte "cauţiuni".

Redăm mai jos discuţia

Jurnalist: O temă foarte importantă, care are bătaie şi la noi, într-un anumit sens, e asimetria memoriei între nazism şi comunism. De unde vine, din profunzime, această dublă măsură şi, întrucât ea nutreşte o relaţie complicată cu ideea comunistă, se repetă şi la noi această asimetrie – e clar – şi în câmp românesc, în societatea românească, în societatea intelectuală românească?

Adrian Papahagi: E mai complicat. Primul răspuns e simplu: Germania nazistă a pierdut războiul, URSS a câştigat, alături de America şi Anglia, puteri democratice, şi asta i-a oferit o aură. De aceea, până astăzi, cu paradele de 9 mai, sovieticii şi apoi ruşii defilează ca nişte învingători ai nazismului.

Şi să ştiţi că există şi astăzi în România personaje – uite, o să le spun şi numele – Doru Pop, Emanuel Copilaş, tot felul de indivizi din ăştia, universitari, atenţie!, care spun: „Dom’le, sovieticii ne-au eliberat de nazism pe noi, românii.” Or, în mod evident, sovieticii n-au eliberat nimic; ei au adus o altă tiranie care s-a substituit celei naziste, oriunde au cucerit: că e Polonia, România, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria.

Faptul că ei au câştigat al Doilea Război, că vezi, Doamne, s-au opus naziştilor – de fapt, ei fuseseră aliaţi, şi după aceea, când Hitler a atacat ruşii, au devenit duşmani – le-a oferit această cauţiune istorică.

A doua cauţiune le-a oferit-o intelectualitatea occidentală stângistă – o parte dintre ei erau, pur şi simplu, rezistenţi, antinazişti sau comunişti.

A treia parte care a contribuit la asta au fost intelectuali evrei, mulţi dintre ei comunişti. Lucrurile astea trebuie spuse; multă lume se fereşte. Nu este vorba de antisemitism, este vorba de o realitate: fiind comunişti şi fiind evident antinazişti, ca victime ale nazismului, au cauţionat – e o reacţie firească –, dar nu toţi, fireşte. Cei mai inteligenţi dintre ei, cei mai oneşti, cum a fost Hannah Arendt, Tismăneanu, cum sunt alţii, au înţeles că comunismul este criminogen prin natura sa şi au făcut studii importante asupra acestuia.

Al patrulea lucru este faptul că partide comuniste încă existau în Occident după căderea Uniunii Sovietice şi acestea însele, cu oameni politici influenţi, s-au reînăscut sub alte nume: în Italia era Rifondazione Comunista; în Franţa, iată, PS a murit, dar acum a revenit sub forma lui troţchistă, cu partidul ăsta al lui Melenchon; şi în Franţa, tot timpul au fost tot felul de partide troţchiste, comuniste care au participat în toate alegerile. Dar acum, iată, împreună, zona asta comunistoidă are şi în Franţa vreo 30%.

Neexistând un proces al comunismului, o condamnare definitivă, existând aceste cauţiuni, existând şi Uniunea Sovietică şi apoi Rusia, care încă valorizează memoria comunismului – Putin încă valorizează figurile lui Stalin, Lenin încă tronează în Piaţa Roşie, acolo, în mauzoleul ăla sinistru, îmbălsămat ca o momâie a comunismului –, lucrurile nu s-au putut face. N-a existat un proces. Şi această disparitate – hipermnezie şi amnezie – despre care vorbesc foarte bine, nu doar Alain Besancon sau Nolte, vorbesc şi la noi Patapievici, Pleşu, în cartea lor scrisă în comun.

Jurnalist: "O idee care ne-a sucit minţile". Şi Ana Blandiana, care s-a lovit de această cortină de fier a memoriei...

Adrian Papahagi: Şi Ana Blandiana, care a fost în prima linie a restaurării adevărului despre comunism, şi toţi istoricii oneşti din România şi din Occident încearcă să restaureze memoria. Dar, din păcate, disparitatea există în continuare. Nu numai atât: foarte multe şcoli de gândire neomarxistă s-au metamorfozat în diverse feluri şi s-au dus înspre alte orizonturi. Lupta de clasă pe care o proclamase Marx s-a transformat în lupte de alt gen acum.