Ce efecte negative are mass-media asupra copiilor

Unii copii devin mai agresivi şi au tendinţe de sinucidere în urma expunerii la modul în care presa relatează anumite subiecte, a fost concluzia dezbaterii "Nu vă uitaţi copiii la TV - Vezi ce vede copilul tău", organizată vineri de CNA.
(Manpreet Romana / AFP / Getty Images)
Cristina Boiangiu
09.03.2013

Unii copii devin mai agresivi şi au tendinţe de sinucidere în urma expunerii la modul în care presa relatează anumite subiecte, a fost concluzia dezbaterii "Nu vă uitaţi copiii la TV - Vezi ce vede copilul tău", organizată de CNA.

Virgiliu Gheorghe, specialist în bioetică, a atras atenţia că există o relaţie între modul în care este prezentată o situaţie în presă şi ce se întâmplă în viaţa reală, fapt confirmat de mai multe studii. Dacă media prezintă sinuciderea ca având o explicaţie raţională, atunci s-a observat că se măreşte rata sinuciderilor în rândul copiilor.

"Dacă sinuciderea (unui copil, n.r.) este glorificată de mass-media, creşte rata sinuciderii (în rândul copiilor, n.r.). Dacă mass-media acordă un spaţiu foarte larg sinuciderii, creşte, de asemenea, rata sinuciderii", a afirmat Virgiliu Gheorghe.

Dacă presa prezintă sinuciderea în sens negativ, insistând asupra suferinţei familiei din care provine persoana care şi-a luat viaţa, atunci rata sinuciderilor scade.

"Nu este posibil să acceptăm un factor educaţional cu asemenea forţă în societate (mass-media, n.r.) fără să existe un control al său. Cred că trebuie făcută foarte multă educaţie cu părinţii şi cu copiii (...) Dacă există o protecţie a muncii, nu înţeleg de ce să nu existe şi o protecţia a publicului (care se uită la TV, ascultă programe la radio, urmăreşte programe pe internet, n.r.)", a declarat Gheorghe.

Specialistul a mai atras atenţia asupra orelor pe care copiii le petrec zilnic în faţa televizorului. Dacă un micuţ are în camera sa un televizor şi calculator, consumul acestuia de programe TV creşte cu trei-patru ore, conform unor studii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor