Ce au discutat Ponta şi Băsescu la prima întâlnire din acest an

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta s-au întâlnit joi pentru prima dată în 2013, deşi întrevederea nu figura pe agenda niciunuia dintre ei. La final, instituţiile conduse de cei doi au dat comunicate în care informau despre temele discutate de şeful statului şi prim-Ministru.
Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta. (DANIEL MIHAILESCU / AFP / GettyImages)
Cristina Boiangiu
03.01.2013

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta s-au întâlnit joi pentru prima dată în 2013, deşi întrevederea nu figura pe agenda niciunuia dintre ei. La final, instituţiile conduse de cei doi au informat despre temele discutate de şeful statului şi prim-ministru.

În timp ce Preşedinţia a relevat că au fost abordate probleme legate de bugetul pe anul 2013, Guvernului a anunţat s-a discutat despre vizita delegaţiei FMI, care va sosi în România la jumătatea lui ianuarie, şi alte teme de importanţă pentru anul 2013.

"Domnul preşedinte Traian Băsescu şi domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta au avut o întrevedere astăzi, la Palatul Cotroceni, care a durat mai bine de o oră şi jumătate şi în cadrul căreia s-au discutat chestiuni legate de bugetul României pe anul 2013 şi de finanţarea deficitelor", a declarat Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui.

Guvernul a trimis un comunicat în care se arăta că "primul-ministru Victor Ponta a avut astăzi o întrevedere cu preşedintele României Traian Băsescu pe tema apropiatei vizite a delegaţiei Fondului Monetar Internaţional la Bucureşti. În cadrul acestei întâlniri s-au abordat şi alte teme de importanţă pentru anul 2013".

Misiunea FMI, la Bucureşti

Proiectul de buget pe 2013 va fi unul dintre punctele principale care vor fi negociate de Guvern cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) care va sosi la jumătatea lunii ianuarie în România. Discuţiile sunt necesare pentru ca proiectul de buget să poată fi supus apoi aprobării în Parlament.

Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a afirmat recent că Guvernul va încerca să reducă unele taxe din acest an, cu condiţia ca experţii FMI, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene să fie de acord cu propunerea respectivă. Discuţiile pe tema bugetului vor începe chiar înainte de sosirea delegaţiei misiunii de evaluare, urmând să fie încheiate după sosirea misiunii FMI, iar apoi proiectul de buget să fie depus în Parlament înainte de sfârşitul lunii ianuarie.

În programul de guvernare al USL au fost incluse mai multe măsuri de reducere a fiscalităţii în perioada 2013-2016, cele mai importante fiind scăderea TVA de la 25% la 19%, reducerea CAS la angajator cu 5% şi trecerea de la cota unică de 16% la o cotă progresivă cu nivele de impozitare de 8%, 12% şi 16% pentru cei cu venituri reduse.

Referitor la ultima măsură, premierul Ponta a declarat că impozitarea diferenţiată nu va fi probabil introdusă în acest an, dar va fi avută în vedere pentru anii următori.

Ce teme vor avea discuţiile

O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Erik de Vrijer, va veni la Bucureşti în perioada 15-29 ianuarie pentru cea de-a şaptea şi a opta evaluare a acordului ştand-by. Vor fi abordate, cu această ocazie, mai multe teme: perspectivele economiei, bugetul pe 2013, reformele structurale şi politica monetară.

"Misiunea FMI va discuta cu autorităţile române pe marginea evoluţiilor economice recente şi prognozei, a bugetului consolidat pe 2013, progresului în privinţa reformelor structurale, precum şi a politicii monetare", a declarat reprezentantul FMI în România şi Bulgaria, Tonny Lybek.

Autorităţile române nu intenţionează să acceseze resursele disponibile în cadrul acordului stand-by, înţelegerea fiind una de tip preventiv.

Guvernul are ca obiectiv încheierea unui nou acord preventiv cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială.

"Nu tot ceea ce ne propune FMI sau Comisia Europeană sau Banca Mondială este întotdeauna perfect, avem obligaţia să negociem în numele României, dar în acelaşi timp avem obligaţia să avem un nou acord preventiv, să arătăm seriozitate şi că avem din ce în ce mai puţină nevoie în anii care urmează de cineva care să ne controleze dacă facem ceea ce este bine, de fapt, pentru ţara noastră", a declarat premierul Ponta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor