CCR dă undă verde foştilor ofiţeri din serviciile secrete să ocupe funcţii de conducere în tribunale şi parchete

Curtea Constituţională a României a decis, în şedinţa de marţi, că foştii ofiţeri de informaţii din serviciile secrete (SRI, SIE etc.) pot ocupa funcţii de conducere în judecătorii, tribunale, curţi de apel şi parchete.

Decizia nu li se aplică celor au făcut parte din Securitatea comunistă, care rămân cu această interdicţie.

Redăm comunicatul CCR:

I. În şedinţa din data de 8 aprilie 2025, Curtea Constituţională, în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori, cu unanimitate de voturi, a decis:

– A admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi a constatat că dispoziţiile art.229 alin.(3) ind.2 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil sunt neconstituţionale.

În esenţă, în acord cu cele statuate în Decizia Curţii Constituţionale nr.795 din 4 noiembrie 2020, Curtea a reţinut că lipsa de intervenţie a legiuitorului, în sensul reglementării, prin legea privind organizarea judiciară, a organizării şi funcţionării instanţei de tutelă, este de natură să contravină dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art.1 alin.(5) referitoare la principiul legalităţii, în componenta sa referitoare la calitatea legii, precum şi în art.124 din Legea fundamentală privind înfăptuirea justiţiei, dat fiind faptul că nu asigură o bună administrare a justiţiei, prin lipsa de corelare cu normele de drept substanţial instituite în Codul civil, care reglementează ocrotirea minorului, permanentizând o situaţie tranzitorie, respectiv îndeplinirea de către o autoritate administrativă a unor atribuţii date prin lege unei instanţe judecătoreşti.

Prin aceeaşi decizie, Curtea a respins ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.229 alin.(3) ind.2 din Legea nr.71/2011.

– A admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „dacă nu are calitatea de participant” din cuprinsul art.38 alin.(3) lit.b) din Legea nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, în redactarea anterioară modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.174/2022, este neconstituţională.

În esenţă, Curtea a reţinut că sintagma legală constatată ca fiind neconstituţională instituie un tratament juridic diferit între beneficiari sub aspectul dreptului de a dispune de activele participantului decedat, contrar prevederilor constituţionale art.16 alin.(1). Curtea a apreciat că situaţiile diferite în care se găsesc beneficiarii în raport cu împrejurarea de a avea sau nu calitatea de participanţi la un fond de pensii nu justifică diferenţele de tratament juridic din perspectiva exerciţiului dreptului de proprietate asupra sumelor ce constituie activul participantului moştenit.

Prin aceeaşi decizie, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.30, art.33, art.35 din Legea nr.411/2004 şi ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.38 alin.(3) lit.a) din Legea nr.411/2004, în redactarea anterioară modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.174/2022.

– A admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.56 alin.(1) lit.c) teza a II-a prima ipoteză din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii, în redactarea ulterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.96/2018 şi dispoziţiile art.56 alin.(1) lit.c) teza a II-a prima ipoteză din Legea nr.53/2003, în redactarea ulterioară Legii nr.93/2019 sunt neconstituţionale.

În esenţă, Curtea a reţinut că, în mod contrar prevederilor constituţionale ale art.147 alin.(1),(2) şi (4), referitoare la efectele obligatorii ale deciziilor Curţii Constituţionale, prin modificările aduse de art.IV pct.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.96/2018, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.96/2018, soluţia legislativă declarată neconstituţională prin Decizia nr.759 din 23 noiembrie 2017 a fost preluată, în continuare, în conţinutul art.56 alin.(1) lit.c) teza a II-a prima ipoteză, perpetuând astfel efectele neconstituţionale constate anterior.

– A admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „care au făcut parte din serviciile de informaţii” din cuprinsul dispoziţiilor art.48 alin.(10) din Legea nr.303/2004, precum şi din cuprinsul dispoziţiilor art.108 alin.(6), ale art.142 alin.(4), ale art.144 alin.(2) şi ale art.150 alin.(4) din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, este constituţională în măsura în care vizează serviciile de informaţii anterioare anului 1990. De asemenea, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că trimiterea din cuprinsul dispoziţiilor art.49 alin.(11) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor la art.48 alin.(10) din acelaşi act normativ este neconstituţională.

În esenţă, Curtea a constatat că dispoziţiile legale examinate sunt imprevizibile şi discriminatorii. Deşi obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art.48 alin.(10) şi ale art.49 alin.(11) din Legea nr.303/2004, în temeiul art.142 alin.(1) din Constituţie, Curtea Constituţională s-a pronunţat şi a eliminat din fondul activ al legislaţiei şi noile dispoziţii legale ale art.108 alin.(6), ale art.142 alin.(4), ale art.144 alin.(2) şi ale art.150 alin.(4) din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor ca fiind neconstituţionale, întrucât menţin soluţia legislativă neconstituţională.

– A admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.494 alin.(9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ sunt neconstituţionale.

În esenţă, Curtea a reţinut că prevederile art.494 alin.(9) din Codul admnistrativ preiau identic soluţia legislativă stabilită prin dispoziţiile art.79 alin.(5) din Legea nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici [în prezent abrogată], cu privire la care, prin Decizia nr.737 din 8 octombrie 2020, Curtea Constituţională a decis că sunt neconstituţionale.

Curtea a constatat că prevederile art.494 alin.(9) din Codul administrativ aduc atingere dispoziţiilor art.73 alin.(3) lit.j) din Constituţie, deoarece permit reglementarea prin hotărâre a Guvernului în domeniul răspunderii disciplinare a funcţionarului public, în condiţiile în care aspectele esenţiale în materia efectuării cercetării administrative a funcţionarului public ar fi trebuit să fie reglementate prin lege organică.

Pentru considerente similare, Curtea a constatat şi încălcarea dispoziţiilor art.1 alin.(4) din Constituţie referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, prin delegarea reglementării prin act infralegal a unui domeniu referitor la statutul funcţionarului public, ce ţine de domeniul de reglementare a legislaţiei primare, precum şi a art.1 alin.(5) din Constituţie în componenta sa referitoare la previzibilitatea şi accesibilitatea legii, deoarece funcţionarul public vizat se va putea raporta numai la prevederile lacunare, incomplete, ale acesteia.