CCR: Ca judecător de serviciu, Mircea Ştefan Minea era îndreptăţit să dea erata la decizia Curţii
alte articole
Într-o şedinţă specială, Plenul Curţii Constituţionale a României (CCR) a decis marţi că judecătorul Mircea Ştefan Minea avea dreptul să trimită erata privind listele electorale permanente, iar hotărârea a fost luată cu majoritate de voturi, relevă surse din CCR citate de România TV.
Erata preciza că listele electorale permanente trebuie să conţină şi numele persoanelor cu cetăţenie română, aflate în străinătate. Astfel, documentul trimis de către judecătorul Minea, care asigura permanenţa la CCR, a fost validat în plenul CCR.
Curtea Constituţională s-a reunit marţi, la cererea mai multor judecători, pentru a clarifica situaţia legată de această erată.
O erată cu bucluc
Judecătorul Curţii Constituţionale Acsinte Gaspar a declarat recent că nu a fost consultat cu privire la erata publicată în "Monitorul Oficial" în 7 august şi că a cerut convocarea plenului Curţii "pentru a clarifica unele lucruri".
Totodată, judecătorul CCR Ion Predescu declarase că erata ar fi trebuit aprobată în prezenţa tuturor celor 9 judecători, pentru că altfel nu este legală.
Judecătorul constituţional Tudorel Toader a declarat recent că a avut o discuţie cu preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, căruia i-a solicitat convocarea plenului.
Despre erata solicitată luni, 6 august, de conducerea Curţii Constituţionale în sensul îndreptării deciziei publicate în "Monitorul Oficial", judecătorul Toader a spus că a aflat din presă, la fel ca şi despre sesizarea Comisiei de la Veneţia. "Am aflat ca orice cititor", a spus judecătorul.