MAE intervine ferm pentru apărarea liceelor cu predare în limba română din Cernăuţi: Ce le-a transmis ucrainenilor

Oana Ţoiu (Foto: Facebook)
Andrei Pricopie
25.10.2025
Oana Ţoiu (Foto: Facebook)
Andrei Pricopie
25.10.2025

Ministerul de Externe cere Kievului să revină asupra deciziei privind reducerea numărului de licee cu predare în limba română din regiunea Cernăuţi.

"Ministerul Afacerilor Externe susţine ca prioritar accesul la limba română şi în afara graniţelor României şi acordă atenţie specială procesului de implementare a reformei educaţionale din Ucraina ('Noua Şcoală Ucraineană'), aflat în curs, inclusiv din perspectiva implicaţiilor pentru asigurarea dreptului la educaţie în limba maternă pentru persoanele aparţinând minorităţii române.

Anunţul privind liste de lucru propuse de autorităţile din Cernăuţi în cadrul reformei instituţiilor de educaţie este un document de etapă, nu o decizie. Chiar şi în această etapă intermediară am semnalat ferm că nu răspunde aşteptărilor comunităţii şi nici principiilor discutate bilateral la nivel guvernamental privind instituirea unor derogări de la criteriile generale stabilite pentru desemnarea liceelor academice, în vederea protejării intereselor educaţionale ale minorităţii româneşti", a transmis MAE.

Ministerul de Externe a precizat că dialogul cu partea ucraineană pe această temă continua.

"Partea română a transmis imediat pe canale diplomatice că această listă orientativă a liceelor academice din regiunea Cernăuţi nu reflectă solicitările legitime formulate de reprezentanţii minorităţii româneşti şi a fost transmisă solicitarea de identificare a unor soluţii care să nu afecteze negativ exerciţiul dreptului la educaţie al etnicilor români care doresc să studieze în limba maternă.

Respectarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române şi garantarea accesului deplin la educaţia în limba maternă, în conformitate inclusiv cu angajamentele internaţionale asumate de Ucraina, sunt aspecte esenţiale care ţin de asumarea plenară de către Ucraina a valorilor europene", a subliniat MAE.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor