Preşedintele Comisiei Europene cere Guvernului român să trimită RAPID listele electorale la CCR

Într-o scrisoare deschisă, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, şi-a exprimat "preocuparea" referitor la recentele evoluţii politice din România şi a cerut ca Guvernul să trimită rapid Curţii Constituţionale listele electorale, pentru a se putea lua o decizie privind referendumul. Totodată, el s-a declarat îngrijorat de presupusele "presiuni" asupra Curţii. "Este acum crucial ca guvernul român să răspundă fără întârziere cerinţelor Curţii Constituţionale", a transmis Barroso.
Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso. (FREDERICK FLORIN / AFP / GettyImages)
Liviu Şerbănescu
11.08.2012

Într-o scrisoare deschisă, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, şi-a exprimat recent "preocuparea" referitor la recentele evoluţii politice din România şi a cerut ca Guvernul să trimită rapid Curţii Constituţionale listele electorale, pentru a se putea lua o decizie privind referendumul. Totodată, el s-a declarat îngrijorat de presupusele "presiuni" asupra Curţii. "Este acum crucial ca guvernul român să răspundă fără întârziere cerinţelor Curţii Constituţionale", a transmis Barroso.

"Aş vrea să exprim îngrijorările Comisiei Europene în legătură cu acuzaţiile care ne-au fost semnalate privind presiuni şi intimidări la adresa judecătorilor Curţii Constituţionale. Am încredere că dumneavoastră şi Guvernul dumneavoastră veţi lua, în interesul României şi cetăţenilor ei, deciziile necesare pentru implementarea angajamentelor asumate. Aplicarea deplină şi riguroasă a tuturor recomandărilor stabilite în raportul din 18 iulie este esenţială pentru credibilitatea României şi pentru stabilitatea economică şi financiară", a precizat José Barroso într-o scrisoare adresată şefului guvernului român.

"Sper ca dvs şi guvernul dvs vor lua, în interesul României şi al cetăţenilor săi, deciziile necesare pentru a pune în practică angajamentele pe care vi le-aţi asumat", a adăugat el.

Este crucial acum ca Guvernul român să răspundă fără nicio întârziere nejustificată solicitărilor Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte transmiterea listelor electorale relevante, astfel încât Curtea să-şi poată exprima în cât mai scurt timp decizia finală privind referendumul", subliniază Barroso.

"În acest context, este de o importanţă crucială să lăsăm Curţii însăşi grija de a-şi clarifica poziţia, dacă ea va considera acest lucru necesar, iar toate celelalte părţi ar trebui să se abţină să facă propriile lor interpretări", a mai afirmat şeful executivului european.

"Comisia Europeană va continua să monitorizeze situaţia îndeaproape şi va acorda o atenţie specială evoluţiilor de după referendum în raportul său viitor din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare", a mai precizat Barroso.

Apel al preşedintelui Comisiei de la Veneţia

Pe de altă parte, preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio a făcut marţi apel la toate autorităţile şi partidele politice din România să respecte independenţa Curţii Constituţionale.

”La data de 4 iulie 2012 am făcut o declaraţie în care mi-am declarat îngrijorarea cu privire la încercările de a exercita presiuni asupra Curţii Constituţionale din România şi de a îi submina independenţa. Ieri (n.r. - luni) am primit informaţii suplimentare de la Curte cu privire la presiunile continue şi la ameninţările asupra judecătorilor. Este un principiu general al statului de drept, presiunea asupra oricărei instanţe cu scopul de a-i influenţa deciziile este inadmisibilă. În ultimii ani, Comisia de la Veneţia a fost nevoită uneori să intervină pentru a proteja independenţa unei curţi constituţionale într-o democraţie nouă. Este cu atât mai surprinzător pentru mine, chiar şocant că, într-o perioadă scurtă de timp, Curtea Constituţională a unui stat membru al Consiliului European şi al UE se simte obligată să apeleze la Comisia de la Veneţia pentru a-şi proteja independenţa”, a afirmat preşedintele Comisiei.

”În ceea ce priveşte ameninţările la adresa judecătorilor, mă aştept ca autorităţile române să protejeze judecătorii în cauză şi să ia toate măsurile necesare astfel încât cei responsabili de asemenea ameninţări să fie aduşi în faţa justiţiei”, a mai spus Gianni Buquicchio.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor