Cât de departe merg competenţele UE
Fundaţia Europeană Titulescu a organizat ieri o dezbatere cu tema Competenţele Uniunii Europene. Profesorul universitar dr. Ion Anghel, fost ambasador, a făcut o amplă expunere despre competenţele statelor naţionale şi ale Uniunii Europene, în contextul schimbărilor accelerate din spaţiul comunitar determinate de criza economică. În opinia profesorului Anghel, tratatul de la Lisabona, care stă la baza actualei arhitecturi instituţionale a UE ”este un document care nu are egal prin problematica extinsă pe care o tratează şi prin ambiguităţile care permit Curţii Europene de Justiţie să crească puterea UE”, dincolo de competenţele deja stabilite.
”Un merit pe care îl are Tratatul de la Lisabona este că precizează competenţele exclusive pe care le mai au statele membre: precum apărarea integrităţii teritoriale şi securitatea naţională. Aceste lucruri sunt atât de clar atributele statului că nu mai trebuiau scrise, dar printre funcţiile esenţiale ale statului se numără şi reglementarea economică. Statul trebuie să aibă control asupra resurselor naţionale”, a precizat fostul ambasador.
Anghel consideră că competenţele statelor în materie de politică externă şi în probleme de ordine sau integritate sunt limitate de politica externă şi de securitate comună a UE. În rest, în domeniile în care UE are competenţe exclusive, numai Uniunea poate legifera, în timp ce statele nu fac decât să pună în aplicare deciziile acesteia. Şi în domeniile în care competenţele sunt partajate, UE decide prima dacă exercită o competenţă sau o cedează statului membru.
„Ce competenţe mai rămân deci statului naţional dacă competenţele UE sunt atât de extinse? Mai ales că nu e vorba doar despre cele prevăzute în Tratate, ci şi despre jurisprudenţa Curţii de Justiţie. Aceasta veghează ca regulile europene să fie aplicate corect şi crează drept european prin interpretare”, susţine Anghel. În opinia sa, şi tratatele UE conţin ambiguităţi periculoase care lasă loc de interpretare „în privinţa competenţelor care trec de la state la UE”. Ca urmare, Curtea de Justiţie poate extinde puterile UE şi mai mult.
Totodată, fostul ambasador a criticat demersul preşedintelui Comisiei Europene, José Barroso, de a-i da lista cu cele 10 puncte pe care le are de îndeplinit premierului Ponta. „Ne-am făcut de râs în lume prin ce s-a întâmplat vara trecută. Vine Barroso, un funcţionar, chiar dacă european, şi-i dă o listă cu 10 porunci premierului Ponta. Barroso nu e ales de noi. Cum se poate aşa ceva? Cum facem? Ascultăm ce spune Constituţia sau facem cum spun Merkel, Barroso sau Reding”, a conchis indignat Anghel.
Ce competenţe mai rămân deci statului naţional dacă competenţele UE sunt atât de extinse? Mai ales că nu e vorba doar despre cele prevăzute în Tratate, ci şi despre jurisprudenţa Curţii de Justiţie. Aceasta veghează ca regulile europene să fie aplicate corect şi creează drept european prin interpretare.
La rândul său şi Florea Dumitrescu, fost ministru de finanţe în perioada comunistă şi fost ambasaor la Beijing, a subliniat că „trebuie să cunoaştem mai bine elementele acestui tratat în care am intrat (Tratatul de la Lisabona n.r)”. În opinia sa, România a greşit în momentul negocierii aderării la UE pentru că „nu a negociat ţinând cont de situaţia din ţara noastră”. În prezent, Dumitrescu susţine că nu există nicio indicaţie în programul de guvernare al USL în legătură cu coordonarea politicilor economice cu cele ale UE. Sunt prevăzute doar obiective mari, în termeni vagi, precum regionalizarea, regiunile din România urmând să se apropie ca nivel de dezvoltare de cele din Europa. „Nu se arată nicăieri însă cum ajungem la acest nivel. În plus, n-am văzut în ultimii ani nicio dezabtere despre ce a realizat România din Strategia 2020”, deplânge Dumitrescu.
Pe acceaşi linie cu profesorul Anghel, doctorul în economie Radu Golban, coautor al volumului „Holograma Europa. Politica europeană a Germaniei”, a subliniat că UE are competenţe codificate, prin Tratate, şi necodificate (de natură dinamică), factori care au apărut pe parcurs datorită crizei economice. „Cu cât mai multe crize apar, cu atât mai mult apare o formă dinamică de integrare”, a explicat Golban. Cu alte cuvinte, aşa cum a spus un alt fost ambasador, UE este un organism viu care nu poate fi privit doar sub aspectul competenţelor delimitate strict juridic, ci şi „ca un ansamblu de raporturi de putere care determină cum se poziţionează statele”. În opinia sa, în UE domină câteva state mari precum Germania, dar România poate să influenţeze deciziile de interes pentru noi dacă are „competenţă, demnitate şi abilitatea politico-diplomatică mai ales de a-şi găsi aliaţi pentru influenţarea deciziilor”.
