Casa Memorială Vasile Alecsandri a ajuns o ruină

Casa memorială din Bacău a marelui poet Vasile Alecsandri a fost lăsată în ruină, a fost vandalizată de oamenii străzii şi incendiată de două ori. În loc să fie restaurată, a devenit adăpost pentru oamenii străzii. Într-un reportaj realizat de Digi TV, ziariştii prezintă Casa Memorială a lui Vasile Alecsandri din Bacău, care a ajuns într-o stare avansată de degradare şi, în loc să adăpostească obiecte şi lucrări ale marelui poet, a fost vandalizată, incendiată de două ori, iar pereţii stau să se prăbuşească.

Povestea casei marelui poet a început acum 190 de ani. Tatăl scriitorului, vornicul Vasile Alecsandri, este cel care s-a ocupat îndeaproape de construcţia acestui obiectiv. Până la naţionalizare, imobilul a rămas în patrimoniul familiei poetului şi a fost inclus pe lista monumentelor istorice abia în 1980. Deşi acum casa ar fi trebuit să adăpostească obiecte şi lucrări ale lui Alecsandri, aceasta primeşte sub acoperişul său doar oameni ai străzii.

Tavanul stă să se prăbuşească, parchetul a fost smuls, pereţii au fost distruşi şi pictaţi cu graffitti. Imobilul ce astăzi este o ruină are o importanţă istorică deosebită.

Este în stilul acelor conace boiereşti, cu acele coloane în stil grecesc, cu un acoperiş făcut în stilul conacelor tradiţionale boiereşti, cu încăperi micuţe, scunde însă care ofereau tot confortul”, a spus, pentru Digi TV, istoricul Eugen Şendrea.

Casa a fost vândută unui italian, care atunci când a aflat că este o clădire de patrimoniu, a abandonat-o. În nenumărate rânduri, oamenii din zonă au alertat autorităţile, însă de mai bine de 20 de ani, nimeni nu s-a mai interesat de imobil.

E trist aşa cum arată. Noi aici am avut deseori probleme cu aurolacii, cu ţiganii care au venit şi au stricat, au dat foc, e dureros”, este de părere o localnică. “Deplorabil, pe nimeni nu interesează de degradarea acestei clădiri care face parte din patrimoniu”, a spus o altă localnică.

Povestea casei marelui poet a început acum 190 de ani. Tatăl scriitorului, vornicul Vasile Alecsandri, este cel care s-a ocupat îndeaproape de construcţia acestui obiectiv.

Acum când vedem nişte ruine acolo pare că valoarea arhitectonică nu mai contează prea mult, dar dacă ar fi restaurată şi ar fi readusă la starea ei iniţială, ar reprezenta un monument cu valoare arhitectonică deosebită, pentru că este una din casele vechi din secolul al VIII-lea, care mai există în judeţul Bacău”, crede Petru Cimpoeşu, directorul executiv al Direcţiei de Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Bacău.

În momentul de faţă aşteptăm, pe baza unui protocol pe care l-am încheiat cu Consiliul Judeţean, ca această instituţie să iniţieze procedurile de expropiere, după această operaţiune, vom contribui cu nişte sume de bani care vor fi considerate părţi egale, pentru restaurarea acestui obiectiv”, a declarat Ionuţ Tomescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bacău.

Specialiştii susţin că reparaţiile acestui obiectiv ar putea dura chiar şi zece ani. Dacă nu se vor investi bani prea curând, la primul cutremur, imobilul s-ar putea prăbuşi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură