Produsele de panificaţie se vor scumpi. Preţul cărnii stagnează
alte articole
Românii vor fi nevoiţi să plătească mai mult pentru produsele de panificaţie, inclusiv pentru pâine, pentru ca producătorii au anunţat deja scumpiri în perioada următoare din cauza creşterii preţurilor la cereale. Vestea bună este că nu se va scumpi şi carnea, cel puţin nu cu mai mult de 5%, după cum au anunţat responsabilii din domeniu.
"Majorările de preţuri la carne nu sunt proprii acestui sezon. Nu cred că vom asista la majorări substanţiale de preţuri la carne. Când spun substanţiale, mă refer la 5%, 5% pentru mine este o creştere substanţială de preţ. Intuim creşteri de preţ în piaţa produselor de panificaţie pentru simplul motiv că cerealele din recolta veche sunt în continuare foarte scumpe, iar cele noi nu apărut încă", a declarat Alexandru Jurconi, preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro.
Din cauza creşterii preţurilor, producătorii se aşteaptă la diminuarea cererii, aşa cum se întâmplă de fiecare dată când se majorează tarifele. "Revenirea la un plafon de consum anterior este dificilă şi costă mai mult decât să creşti preţul respectiv. De aceea procesatorii nu cresc preţurile", a precizat preşedintele Pro Agro.
Producătorii din panificaţie au solicitat autorităţilor să scadă TVA, aşa cum au promis în repetate rânduri şi să realizeze controale mai eficiente.