Carlos Şacalul, Securitatea şi atentatul asupra Europei Libere

Teroristul a cărui bandă a pus o bombă la sediul Radio Europa Liberă din München la ordinele Securităţii din România a fost demitizat ca un ”derbedeu care şi-a făcut o carieră din moartea altora şi din specularea mediatică” (expresia lui Stelian Tănase) în cadrul unei dezbateri desfăşurate sub sigla Bucureşti Strict Secret, în parteneriat cu Institutul de Cercetare a Crimelor Comunismului.

Modul în care a fost organizat şi executat atentatul de la Europa Liberă a arătat că temutul terorist cunoscut sub numele de Carlos Şacalul nu era un profesionist şi că nu se dorea decât semănarea terorii. Bomba amplasată în punctul cu cele mai puţine riscuri pentru atentatori a afectat doar serviciul de radio cehoslovac, cel român fiind într-o aripă îndepărtată a clădirii. ”A fost singurul obiectiv american pe care Carlos l-a atacat şi n-a ştiut în ce se bagă. Când a constatat că nu se poate apropia prea mult de secţia română, el nu a mai vrut să se expună”, explică Tofan.
Scopul în sine al teroriştilor de a provoca frică a fost realizat, ca şi cel al Securităţii de a da un avertisment adversarilor comunismului din exil. Jurnaliştii Europei Libere însă nu s-au lăsat intimidaţi şi au continuat emisia.

”Carlos Şacalul era un mercenar care executa atentate teroriste şi asasinate contra cost. Iar unul dintre clienţii săi a fost Ceauşescu, căruia îi fusese recomandat de Arafat, a explicat Stelian Tănase, autorul seriei Bucureşti Strict Secret. El a mai precizat că lui Carlos i se promisese o mare sumă de bani iniţial pentru a-l lichida pe dezertorul Pacepa, numai că teroristul era monitorizat atent de americani. Pentru atentatul de la München, Carlos n-a fost plătit cu o sumă mare de bani, ci a fost răsplătit prin faptul că a putut să se refugieze la Bucureşti atunci când niciun stat est-european n-a mai vrut să-l primească. El va continua să vină în Bucureşti şi după atentatul eşuat de la Europa Liberă până în 1983 când s-a refugiat în capitala Siriei, Damasc. Mai apoi, s-a ascuns în Sudan, unde a fost dibuit de americani şi în final a fost judecat şi întemniţat în Franţa.

Istoricul Liviu Tofan, autor al volumului ”Şacalul securităţii” - ”un studiu bazat integral pe 134 de dosare din toată lumea, niciunul din România, pe interogatorii, rechizitorii şi documente ale serviciilor de informaţii” - a explicat în cadrul conferinţei de ce povestea lui Carlos şi colaborarea sa cu Securitatea din România sunt importante şi astăzi. ”Prin atentatul de la Europa Liberă, statul român s-a făcut vinovat de terorism internaţional şi are răspunderea juridică, materială şi morală pentru acest atentat şi pentru distrugerea unei părţi a clădirii şi rănirea gravă a patru oameni. Statul român nu are însă niciun interes de a recunoaşte colaborarea cu Carlos pentru că ar trebui să răspundă pentru ea”, susţine Tofan. Deja există o iniţiativă germană de a obţine despăgubiri şi reparaţii pentru acest episod. Totodată istoricul s-a întrebat de ce există 6 dosare despre Carlos în arhivele securităţii germane care nu se află la CNSAS.

La rândul său, fostul procuror militar Dan Voinea, care a instrumentat dosarele mineriadei şi Revoluţiei, a povestit cum a întreprins o anchetă în cazul lui Carlos în timpul guvernării Constantinescu la solicitarea Carlei del Ponte, procuror din Elevţia, şi a altor autorităţi judiciare străine din Franţa şi Germania. ”Ei mi-au cerut foarte multe informaţii despre teroriştii lui Carlos care înfăptuise crime pe teritoriilor lor. A trebuit să iau informaţii de la SIE şi SRI, ceea ce a fost foarte greu pentru ca la 15 ani de la revoluţie, România postcomunistă a refuzat să pună la dispoziţia acestor ţări documente foarte importante despre terorismul internaţional. L-am audiat pe generalul de securitate Nicolae Pleşiţă, pe ministrul de Interne Postelnicu şi am dat de o notă a ofiţerului de securitate Sergiu Nica care se ocupa de Carlos şi care făcea legătura dintre el şi şeful securităţii şi ministrul de Interne. Acesta a murit subit la scurtă vreme după ce procurorii străini au cerut României informaţii despre Carlos şi operaţiunile sale”, a afirmat fostul procuror.

El a mai precizat că generalul de securitate Iulian Vlad şi Postelnicu au făcut un plan de măsuri teroriste care prevedea urmărirea tuturor jurnaliştilor de la Europa Liberă pentru a vedea unde locuiesc pentru a le plasa explozibil în sau lângă locuinţe. De asemenea, urmau să fie urmărite service-urile auto unde aceştia îşi reparau maşinile tot pentru a organiza atentate cu bombă sau să fie plătit un om pentru a vedea ce restaurante frecventează pentru a putea fi compromişi. Toate aceste planuri arată că terorismul a fost considerat o armă de luptă de către regimul comunist, Securitatea dorind astfel să inspire teamă.

Carlos avea o latură petrecăreaţă, de playboy şi un cult al imaginii sale. Vroia să facă vâlvă şi era foarte încântat când toată presa îl punea pe prima pagină. Nu este un terorist în adevăratul sens al cuvântului, ci un derbedeu care a făcut o carieră din moartea altora şi din specularea mediatică. El s-a purtat ca un clovn, nu ca un mare terorist.

Există chiar documente care arată că Securitatea i-a dat lui Carlos paşapoarte false, armament şi muniţie. ”Securitatea a avut un know-how important în acest domeniu de falsificare de documente. Trebuie amintită deci valoarea deosebită ale celor 123 de paşapoarte, documente şi permise de conducere furnizate lui Carlos de Securitate care apar în toate atentatele conduse de gruparea sa”, explică Liviu Tofan.
Dan Voinea a subliniat că ”aceste infracţiuni contra păcii şi omenirii sunt imprescriptibile deoarece victimele comunismului au căzut sub puterea adversarului politic, chiar dacă autorităţile tac pentru că toată administraţia comunistă a rămas pe loc după 1989”. Ca urmare în timp ce în Germania complicele din Stasi al lui Carlos, Weinrich, a fost judecat pentru terorism, în România nu s-a întâmplat nimic cu ofiţerii de securitate care au lucrat cu Carlos. ”Deşi au fost dovezi pentru a-l incrimina pe generalul Pleşiţă, lucrurile s-au oprit aici în România”, a mai spus Voinea.

Un alt moment-cheie al carierei teroriste a lui Carlos a fost un alt atentat ratat, de data aceasta împotriva ambasadorului saudit din Grecia, la care au participat 9 persoane printre care şi securistul român Sergiu Nica. Mai mult, explozibilul a fost adus din România, prin Cehoslovacia.
În cazul bombei puse la Europa Liberă, Tofan a apreciat că a fost un ”atentat mimat” pe baza mărturiei Magdalenei Klopp, amantă şi apoi soţie a lui Carlos, care l-a trădat pentru ca acesta a părăsit-o pentru altă soţie mai tânără.

Potrivit lui Klopp, care a colaborat total cu anchetatorii şi a spus tot ce ştia despre operaţiunile lui Carlos, teroristul şi oamenii săi n-au fost plătiţi de Securitatea românească, ci doar i-au acordat adăpost la Bucureşti atunci când nicio altă ţară est-europeană nu-l mai primea şi când nici în Orient nu s-a putut întoarce pentru că izbucnise războiul din Liban. Carlos a putut astfel să ducă cele mai sângeroase operaţiuni ale sale, ceea ce el numea ”războiul împotriva Franţei”, de la Bucureşti.

În final, Carlos a fost dibuit de americani la Khartoum, capitala Sudanului, într-o discotecă. Iar francezii au aşteptat momentul propice să-l prindă şi să-l judece. ”Carlos avea o latură petrecăreaţă, de playboy şi un cult al imaginii sale. Vroia să facă vâlvă şi era foarte încântat când toată presa îl punea pe prima pagină. Nu este un terorist în adevăratul sens al cuvântului, ci un derbedeu care a făcut o carieră din moartea altora şi din specularea mediatică. El s-a purtat ca un clown, nu ca un mare terorist”, a concluzionat Stelian Tănase, moderatorul evenimentului. Pe aceeaşi linie, Ovidiu Şimonca, redactor-şef la publicaţia Observator Cultural, a afirmat că ”dacă Şacalul ar fi fost un terorist în adevăratul sens al cuvântului, statul român n-ar fi apelat la el şi atentatul de la München ar fi reuşit şi nu ar fi fost un simulacru. Cred că s-a găsit această soluţie de bufonerie, de minciuni reciproce între Securitatea lui Ceauşescu şi Carlos”.