Autovictimizare la apogeu. "A început cu nişte semne galbene pe haine": Judecătoare compară scandalul din justiţie cu Holocaustul evreilor

Judecătoarea Adriana Stoicescu a transmis marţi, pe Facebook, un mesaj adresat preşedintelui ţării şi prim-ministrului pe care-i acuză că „au asmuţit oamenii” împotriva justiţiei şi că a ajuns să îi „fie frică să mai iasă în stradă”.
În contextul scandalului din Justiţie, cauzat de nemulţumirea cetăţenilor faţă de împotrivirea privind reforma pensiilor speciale din sistemul judiciar, de achitările pe bandă rulantă, de prescrieri de dosare etc., judecătoarea, membră a unei caste care a luat, ani de zile, pensii mai mari decât salariul, compară situaţia breslei sale cu Holocaustul evreilor: „A început cu nişte semne galbene pe haine”.
De numele judecătoarei sunt legate situaţii controversate legate de fostul candidat pro-rus la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, care o voia ministra Justiţiei, potrivit G4 Media.
Fostă preşedintă a Tribunalului Timiş, Stoicescu a fost audiată de procurori în dosarul în care fostul prezidenţiabil a fost trimis în judecată, dar anchetatorii nu au reuşit să obţină informaţii relevante referitoare la magistratul din Timiş.
Redăm postarea magistratei
Scrisoare deschisă, în loc de prânz
Domnule Preşedinte,
Domnule Prim Ministru,
Din poziţia mea de umil slujbaş al Statului Român, vă adresez, în disperare de cauză, un mesaj public.
Şi vă spun că îmi este frică.
O frică bolnăvicioasă, care mă paralizează şi mă lasă fără aer.
E momentul să vă rog să vă opriţi!
Am încercat prin toate mijloacele legale, pe toate căile, atât de limitate, să vorbesc şi să atrag atenţia.
Şi eu şi, iată, tot mai mulţi colegi, hăituiţi şi ameninţaţi.
Să spun adevărul, cu orice risc.
Să arăt cu degetul, în primul rând spre noi.
Astăzi aflu că, în următoarele zile, ar trebui să îmi fie frică să ies pe stradă.
De vreo 10 ani îmi e, oarecum, teamă de oameni.
Mă gândesc de 10 ori înainte de a ieşi la o cafenea pentru că nu ştiu dacă nu voi fi înregistrată când mă plâng de volumul de muncă.
Şi tot "am muşcat-o”....
Am renunţat să merg la petreceri sau la nunţi.
Ştiu, îmi rămân înmormântările…. Vârstă, de…
Dar să îmi fie frică să ies pe stradă, pentru că aşa îmi doreşte un politician, ei bine, la asta chiar nu m-am gândit.
Iar vinovaţii pentru situaţia asta sunteţi dvs, stimaţi domni.
Dvs şi colegii dvs.”
Prin absolut toate declaraţiile publice din ultima vreme nu aţi făcut altceva decât să aruncaţi minciuni, să întreţineţi artificial conflicte de dvs provocate, să asmuţiţi pur si simplu oamenii împotriva noastră.
Avem probleme în justiţie, ştiu. Aşa este.
Multă mizerie, ascunsă, sub preş, de ani mulţi. Aşa este.
Tăcere prea multă, uneori complicitate morală, vezi “partenerul de nădejde al DNA", printre altele. Aşa este.
Delăsare în a ne face curăţenie în propria ogradă ? Poate.
Dar, de aici până la a ne transforma în " cancerul ţării", "ciuma societăţii" e o cale lungă, nu credeţi?
În fapt, tot ceea ce vă doriţi dvs şi colegii politicieni este să distrugeţi complet justiţia independentă.
Atât.
În ultimii ani, graţie schimbării de paradigmă în ceea ce se numeşte lupta anticorupţie, v-aţi pierdut şansele de manevră în ceea ce priveşte adversarii politici.
Prin noua conducere a DNA, pe care vă doriţi cu disperare să o înlăturaţi, dosarul penal a rămas doar atât, fără a mai fi teribila armă de decimare a celor neagreaţi şi neafiliaţi.
Prin noua conducere a ICCJ, căile bătătorite spre defunctul câmp tactic au dispărut.
Şi de asta Savonea trebuie să dispară.
Pentru a vă atinge scopurile absolut mizerabile sunteţi gata să pârjoliţi tot, să ne puneţi ţinte pe spate şi să ne duceţi în arenă, pentru că dacă pâine nu mai este, circul trebuie să continue.
Tot ceea ce faceţi a mai fost făcut.
A început cu nişte semne galbene pe haine, mai precis. Nu demult, la scara istoriei….
Pentru mine, nimic nou, am avut supravieţuitori în familie....
Am obosit. Şi eu şi mulţi dintre colegii mei.
Ar trebui să plecăm, aşa cum ne cere vocea poporului, să vă lăsăm să faceţi ce vreţi.
Să ne lăsăm omorâţi cu pietre, în numele dreptăţii cosmetizate, aşa cum vă doriţi.
Adică în numele minciunii.
Miza tuturor acţiunilor dvs este să transformaţi ţara asta într-o colonie care, prin statutul ei, nu are nevoie de justiţie.
Am înţeles asta.
Problemă poporului e că, atunci când va înţelege şi el, va fi prea târziu.
Semnul distinctiv îi va viza pe toţi….
Numai bine vă doresc, din îndepărtatul şi tot mai tristul Banat.
Timişoara a murit de mult timp.