Care vor fi primele mari provocări cu care se va confrunta viitorul şef al NATO, Mark Rutte [Politico]

Pentru noul şef NATO, Mark Rutte, perioada de acomodare nu se anunţă a fi una prea lungă, ţinând cont că va avea de abordat cel putin cinci chestiuni pe cât de dificile, pe atât de delicate.

Rutter a primit, joi, sprijinul tuturor celor 32 de aliaţi NATO (România fiind ultima ţară care şi-a anunţat sprijinul) pentru a fi succesorul lui Jens Stoltenberg la şefia Aliantei Nord-Atlantice, după ce acesta se va retrage până la 1 octombrie.

Rutte, şef al guvernului olandez de 14 ani, e apreciat pe scară largă ca fiind un creator de consens eficient, dând dovadă, totodată, de hotărâre în susţinerea Ucrainei, inclusiv prin eforturile recente ale Olandei de a antrena piloţi ucraineni pentru a pilota avioane de luptă F-16.

Cu toate acestea, misiunea sa la şefia NATO nu se anunţă a fi uşoară, potrivit Politico. Iată câteva chestiuni dificile cu care Rutter se va confrunta odată instalat.

- Posibila revenire a lui Trump

La patru săptămâni după ce Rutte îşi începe noua funcţie, americanii merg la urne şi l-ar putea realege pe Donald Trump, un sceptic în privinţa NATO.

În campania electorală, Trump a ameninţat că va reduce ajutorul american pentru Ucraina dacă se va întoarce la Casa Albă. Dacă acesta va merge până la capăt cu ideea sa, ar fi o lovitură puternică dată credibilităţii aliaţilor NATO în ceea ce priveşte ajutorul acordat Ucrainei pentru a se apăra împotriva Rusiei, având în vedere că SUA a fost de departe cel mai important donator de ajutor militar pentru Kiev.

De asemenea, realegerea lui Trump va deraia aproape sigur planul NATO de a pregăti Ucraina pentru viitoarea sa aderare, inclusiv eforturile de a finaliza occidentalizarea armatei ucrainene, iniţial de tip sovietic.

Ţările NATO au promis anul trecut că "vor fi în măsură să adreseze o invitaţie Ucrainei de a se alătura alianţei atunci când aliaţii vor fi de acord şi vor fi îndeplinite condiţiile".

Totuşi, judecând după recenta caracterizare a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de către Trump, acest angajament pare şubred.

Zelenski "poate fi cel mai mare vânzător dintre toţi politicienii care au trăit vreodată", a declarat Trump la un eveniment de campanie săptămâna trecută.

"Tocmai a plecat în urmă cu patru zile cu 60 de miliarde de dolari [după ce a semnat un acord de securitate pe 10 ani cu preşedintele Joe Biden], iar când ajunge acasă anunţă că are nevoie de încă 60 de miliarde de dolari. Nu se termină niciodată", a mai spus Trump.

- Atacul Rusiei asupra Ucrainei, pe timp de iarnă

De îndată ce Rutte intră în funcţie, Ucraina îi va cere ajutorul pe măsură ce se apropie iarna.

În ultimele luni, Rusia a intensificat loviturile împotriva centralelor termice şi a barajelor ucrainene - infrastructură care necesită luni, dacă nu ani, pentru a fi reparată complet.

Manualul de joc al Kremlinului nu este nou. În timpul primei ierni de război, între 2022 şi 2023, reţeaua electrică a Ucrainei a fost grav atacată.

Cheia, spune şeful demisionar al NATO, Stoltenberg, constă în mai multe sisteme de apărare aeriană care ar putea proteja furnizorii de energie, precum şi în personalul de întreţinere care lucrează pentru a repara instalaţiile avariate.

- Cum să-i facă pe membrii NATO să achite cheltuielile de apărare

Săptămâna aceasta, NATO a sărbătorit un număr record de aliaţi care au atins ţinta de 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare - 23. Într-adevăr, Olanda tocmai a depăşit acest prag în acest an, după ani de zile în care nu a reuşit.

Dar acest lucru înseamnă că o treime din alianţă încă nu atinge ţinta, deşi şi-a luat acest angajament în urmă cu 10 ani. Naţiunile din sudul Europei se numără printre cei mai mari contravenienţi.

În Italia, estimările pentru 2024 indică o uşoară scădere de la un procent deja scăzut de 1,5 % anul trecut. Spania va cheltui doar 1,28% în acest an. Vecina sa Portugalia s-a angajat la 1,55 la sută.

"Bilanţul slab al prietenilor noştri mediteraneeni este arma perfectă pentru Trump", a declarat un diplomat de rang înalt din regiunea baltică, sub protecţia anonimatului pentru a vorbi liber despre starea de spirit din cadrul NATO. Regiunea a fost un susţinător puternic al unei abordări mai dure faţă de Rusia.

Dar peste Ocean, lucrurile stau şi mai rău. Canada, care este membră a NATO încă de la început, din 1949, contribuie doar 1,37% din PIB, înregistrând o creştere de 0,1% de la începutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

- Nemulţumirile de pe flancul estic

Politico afrmă că ţările care se învecinează cu Rusia nu sunt cei mai mari fani ai lui Rutte. Ele s-au supărat pe cheltuielile scăzute ale Olandei în domeniul apărării şi sunt deosebit de supărate că rolul de vârf la NATO a revenit întotdeauna unui vest sau nord-european, chiar dacă ţările din flancul estic fac parte din alianţă de un sfert de secol.

Premierul estonian Kaja Kallas nu s-a înscris în cursa pentru postul de conducere al NATO după ce i s-a spus că nu va primi sprijinul unor ţări precum SUA, Franţa şi Germania (în prezent, ea este favorită pentru a fi următorul şef al politicii externe a UE).

Aceştia se temeau că numirea ei ar fi considerată de Moscova drept o escaladare a ostilităţilor. Preşedintele României, Klaus Iohannis, care a candidat pentru acest post, a obţinut doar sprijinul Ungariei - pentru scurt timp şi doar din motive tactice.

Ţările din flancul estic vor cere acum probabil o mai bună reprezentare la nivelul secundar al NATO: postul de secretar general adjunct (DSG) şi diferitele posturi de secretar general adjunct (ASG).

Distribuţia posturilor a fost un punct sensibil pentru ţările din est de ceva timp. În timp ce DSG-ul demisionar este român, toţi cei şapte ASG-uri sunt din Occident - doi din SUA, câte unul din Germania, Olanda, Marea Britanie, Italia şi Franţa. Un alt post de ASG este vacant.

Într-adevăr, una dintre primele sarcini ale lui Rutte în calitate de şef al NATO va fi să numească un adjunct, şi vor exista presiuni pentru ca acesta să numească pe cineva dintr-o ţară din est.

- Liderii europeni care îl susţin pe Putin

Dar Rutte nu va trebui să îl convingă doar pe Trump pentru a menţine NATO în viaţă şi bine. În întreaga Europă, partidele de extremă dreapta sceptice faţă de NATO şi susţinătoare ale lui Putin înfloresc.

Franţa, de exemplu, se află în pragul unor alegeri parlamentare care ar putea aduce câştiguri majore pentru Reunirea Naţională (RN) de extremă dreapta - ceea ce l-a forţat pe Stoltenberg să facă un apel rar la Paris pentru a "menţine NATO puternic".

Rutte, bineînţeles, cunoaşte prea bine această poveste. Într-un fel, el a început să se gândească la postul de conducere al NATO atunci când a devenit clar că Partidul Popular pentru Libertate şi Democraţie, formaţiunea sa de centru-dreapta, va pierde alegerile olandeze în faţa Partidului pentru Libertate al lui Geert Wilders, formaţiune de extremă-dreapta, ceea ce s-a întâmplat.

Întrebat anul trecut despre părerea sa în legătură cu liderul rus Vladimir Putin, Wilders a declarat pentru postul de propagandă rusesc RT: "Îl aplaud, aşa cum îl aplaud şi pe domnul Trump, pentru că sunt lideri, care stau acolo în numele poporului rus şi american".

Aşadar, e lesne de înţeles de ce, pentru Rutte, noua sa slujbă nu va fi plictisitoare.