Care este cea mai fericită ţară de pe mapamond?
Potrivit spuselor lui Nic Marks, fondatorul Happy Planet Index (HPI), fericirea poate fi tradusă printr-o combinaţie a unor elemente precum o speranţă lungă de viaţă, starea de bine a omului cât şi de raportul dintre amprenta ecologică existentă şi capacitatea acesteia de regenerare. Rezultatul acestei formule ne spune că populaţia din Costa Rica are cei mai fericiţi oameni din lume.
La polul opus, din ce este formată o perspectivă pesimistică asupra vieţi ? În perspectiva lui Gallup publicată pe data de 18 iulie în acest an, condiţiile pentru o perspectivă pesimistă asupra vieţii sunt normele de austeritate şi recesiune impuse ţarii. Potrivit acestei "formule", grecii sunt populaţia cu cea mai sumbră vizune asupra viitorului, aceştia fiind urmaţi în top de cehi şi sloveni.
Într-un tabel similar creat de Gallup în 2012, se arată că:"Oamenii cu un nivel de trai scăzut, precum cei din ţări mai slab dezvoltate sunt mai optimişti. De obicei, în ţările în care rezidenţii îşi clasifică nivelul de trai ca fiind coborât, populaţia tinde să spere la o îmbunătăţire a vieţi lor".
Chiar dacă unele ţări europene se găsesc printre cele mai pesimiste în privinţa viitorului, Gallup precizează că mulţi europeni sunt destul de încrezători că viitorul lor va fi mai bun. Chestionarul a descoperit că în Europa, Canada, Australia şi Israel trei din cinci persoane acordă un calificativ bun calităţii vieţii lor, iar multe persoane din ţări bogate îşi văd vieţile ca fiind din ce în ce mai bune, adică, au o evaluare pozitivă asupra vieţii lor în prezent şi care se poate îmbunătăţi pe viitor.
Evaluarea celor de la HPI făcută pe durata anului 2012 şi publicată pe data de 14 Iulie, ne relatează că primele ţări din topul celor mai fericite de pe glob sunt Costa Rica, Columbia şi Vietnam.
Introducerea conceptului de amprentă ecologică în ecuaţia unei ţări fericite face ca ţările în curs de dezvoltare să fie mai bine văzute. Belize, El Salvador şi Jamaica cât şi celelalte ţări care le urmează în topul HPI, au toate un climat călduros şi plaje frumoase.
Dar folosirea unei singure metode pentru evaluarea fericirii pe un glob atât de divers prezintă dificultăţi clare. De exemplu, în Tailanda, numărul 20 în topul HPI, climatul este cald, aşa că amprenta ecologică este în scădere fără să existe nevoia încălzirii artificiale pe timp de iarnă.
Valorile familiale din Tailanda diferă faţă multe alte ţări. Familii mai numeroase trăiesc împreună sub acelaşi acoperit, iar asta contribuie la o amprentă ecologică în scădere, în acelaşi timp bătrânii primesc şi un tratament medical limitat din partea familiilor lor, fapt ce le poate afecta durata vieţii. Tailanda se situează la mijlocul clasamentului la care au luat parte 151 de ţări, făcut pe criterii de amprentă ecologică şi speranţă de viaţă.
Cea mai mare medie a speranţei de viaţă o găsim în Japonia, aceasta fiind de 83,4 ani. În termeni de amprentă ecologică, totuşi, ţările cu cea mai mare speranţă de viaţă au şi cea mai mare cantitate de resurse consumate pe cap de locuitor. Speranţa medie de viaţă cea mai scăzută se găseşte în Sierra Leone cu 47,8 ani, urmată de Congo cu 48,4 ani.
Cea mai mică amprentă ecologică s-a înregistrat în Afganistan, Haiti şi Bangladesh.
Pentru a putea determina starea de bine în diferite ţări, HPI a cules date aflate pe o scară între 1 şi 10. Media maximă s-a înregistrat în Danemarca, cu 7,8%, urmată de Canada cu 7,7%, în josul listei aflându-se Togo cu media de 2,8 şi Tanzania cu media de 3,2.
Marea Britanie este pe locul 41 în topul celor de la HPI, cu o speranţă de viaţă medie de 80,2 ani (a 20-a în lume) şi o stare de bine a cetăţenilor de 7 din 10 (locul 19 în lume) având totuşi o amprentă ecologică mare (poziţia 121 din 151 de ţări).
Costa Rica, cel mai fericit loc de pe pământ după standardele celor de la HPI, a stabilit o democraţie neînarmată în anul 1949, regim care a rezistat până în prezent. Liderul de atunci, José Figueres Ferrer a abolit armata şi a dat drepturi de vot tuturor, inclusiv femeilor şi minorităţilor.
În prezent, Costa Rica obţine 90% din energia sa din surse regenerabile, lucru declarat de preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, drept o formulă de succes. Costa Rica va fi prima ţară din lume care va produce energie fară emisie de carbon dacă îşi va atinge target-ul de 100% din 2021.