Capitala are, de luni, o nouă staţie de epurare a apelor uzate

Epoch Times România
11.10.2011

Noua staţie de epurare a apelor uzate din municipiului Bucureşti a fost inaugurată luni, prima etapă a proiectului de reabilitare fiind finalizată în urma unei investiţii de 108 milioane de euro, a declarat primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

"Inaugurarea acestei staţii înseamnă un pas spre normalitate. Bucureştiul era singura capitală din Europa care nu beneficia de o astfel de staţie. De 20 de ani, diversele administraţii care s-au succedat au încercat să pună pe picioare un astfel de proiect. De astăzi, însă, lucrurile se schimbă în bine, creştem calitatea vieţii", a declarat Oprescu.

Potrivit reprezentanţilor Apa Nova, ca urmare a finalizării primei etape, staţia de epurare a apelor uzate Bucureşti va epura mecanic întreaga cantitate de apă poluată pentru care a fost proiectată - 10 metri cubi pe secundă, din care cinci metri cubi vor fi epuraţi bilogic, adică vor fi eliminate materiile organice şi vor fi eliminate azotul şi fosforul. Specialiştii în domeniu spun că, prin acest mecanism, se va înregistra o reducere cu circa 50% a poluanţilor care ajung în Dâmboviţa.

Principalele beneficii ale proiectului constau în reducerea impactului negativ al infiltraţiilor de ape uzate în pânza freatică din zona hidrografică a bazinului Dâmboviţei, reducerea în aval a poluării puternice şi a mirosului neplăcut al apei precum, şi diminuarea riscurilor pentru sănătatea populaţiei.

Fondurile pentru reabilitarea staţiei au provenit din mai multe surse, respectiv 65% au reprezentat fonduri de la Uniunea Europeană, 3% de la Guvernul României, 11% de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi 27% de la Banca Europeană de Investiţii.

Cei de la Apa Nova mai spun că a doua etapă a proiectului va fi gata la finalul lui 2015, iar procedurile de licitaţie vor fi lansate în primul semestru din 2012. Valoarea totală a investiţiilor se ridică la aproximativ 350 de milioane de euro.

Reţeaua de canalizare a Capitalei acoperă 85% din lungimea totală a străzilor oraşului şi deserveşte peste 90% din populaţie. Apele uzate menajere, pluviale şi industriale sunt preluate unitar de Caseta - colectorul principal, construit sub râul Dâmboviţa. Debitul din Caseta este evacuat direct în râul Dâmboviţa, în dreptul comunei Glina.

Impactul asupra calităţii apelor râurilor în aval de punctul de deversare a apelor uzate din Bucureşti este critic, poluarea afectând semnificativ Dunărea şi, prin urmare, Delta Dunării şi Marea Neagră.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor