Candu: Politicienii vor taxa jurnaliştii pentru manipulare. Expert media: Sună a ameninţare
alte articole
Proiectul ”Arena Chişinău” prezentat la 13 martie de către preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, prin intermediul unui material video preluat de pe internet - tăiat din proiectul francez ”Arena Dunkerque” - pentru a ilustra cum va funcţiona viitoarea Arenă sportivă, a trezit mai multe controverse în rândurile internauţilor.
Ulterior, după ce mai mulţi internauţi i-au reproşat şefului legislativului că nu a făcut trimitere la sursa video, inducând astfel în eroare cetăţenii care ar fi putut crede că proiectul Arenei sportive a fost elaborat la Chişinău, publicaţia ”Ziarul de Gardă” (ZdG) a solicitat informaţii de la reprezentanţii companiei franceze, căreia îi aparţine de drept proiectul, privind permisiunea utilizării spotului publicitar.
În răspunsul lor, francezii au declarat că nu au fost consultaţi pentru a autoriza difuzarea videoclipului ”Arena Dunkerque”, proiect pentru care deţin proprietatea intelectuală. Mai mult decât atât, potrivit ZdG, autorii proiectului au subliniat că este foarte jenant că numele companiei lor nu este menţionat în videoclipul prezentat de spicherul Parlamentului moldovean.
După răspunsul francezilor, Andrian Candu a acuzat jurnaliştii de la Ziarul de Gardă de manipulare, scriind pe pagina sa pe Facebook că „în conferinţa de presă am spus foarte clar că acel video este o ilustrare preluată din spaţiul public, pentru ca cetăţenii să vadă şi să înţeleagă cum funcţionează o arenă multifuncţională: ce înseamnă tribune telescopice, cum o arenă pentru evenimente sport se poate transforma, în timp de câteva ore, într-un spaţiu pentru organizarea concertelor, expoziţiilor etc. Nicăieri şi niciodată nu am spus că acela este proiectul arhitectural, design-ul arenei, aşa cum, în mod manipulator, reiese din nişte pretinse discuţii ale celor de la Ziarul de Gardă cu nişte arhitecţi din Franţa”.
Mai târziu însă, Candu a specificat că politicienii îi vor taxa pe jurnalişti, atunci când vor considera că aceştia manipulează. Solicitat de Media-Azi.md să-şi exprime opinia pe marginea acestui caz, preşedintele Consiliului de Presă (CP), Viorica Zaharia, l-a calificat drept „încercare de subminare a credibilităţii şi autorităţii unui ziar”.
Mai mult decât atât, experta a punctat că în investigaţia sa ZdG a afirmat, cu probe, că proiectul demonstrat de spicherul Candu este luat de la o companie franceză fără permisiune, dovada fiind chiar răspunsul companiei străine. Pe de altă parte, Andrian Candu face abstracţie de acest lucru şi ”spune în bătaie de joc că ZdG a avut o „pretinsă discuţie” cu „nişte arhitecţi francezi”. Până nu vine cu o dovadă că această discuţie este doar „pretinsă” şi că ea nu a avut loc în realitate, afirmaţia sa este gratuită şi manipulatoare, nedemnă de un om care se respectă”.
Totodată, Viorica Zaharia a ţinut să precizeze că deşi în prezentarea sa, Candu a menţionat că „ceea ce veţi vedea sunt surse publice”, acest lucru nu îl absolvă de responsabilitatea de a răspunde la întrebarea: „De unde aţi luat imaginile şi aveţi dreptul/permisiunea să le arătaţi?”. Dacă ar fi să răspundă la această întrebare, ar trebui, în opinia expertei, să recunoască faptul că PD a folosit neautorizat nişte imagini făcute, cu bani mulţi, de alţii, pentru a impresiona cu promisiunea construcţiei viitoarei arene.
Cât despre afirmaţia preşedintelui Parlamentului privind taxarea jurnaliştilor de către politicieni în cazul în care vor considera că aceştia manipulează, preşedinta Consiliului de Presă o califică drept una ameninţătoare.
„Bineînţeles, sună ameninţător şi nici pe departe nu se încadrează în registrul relaţiilor normale cu presa pe care trebuie să le aibă politicienii, inclusiv cei de la guvernare. Or, în condiţiile actuale ale Republicii Moldova ne putem aştepta ca această „taxare” să ia forme reale şi concrete – procese în judecată, impedimente la distribuţia ziarului sau atacuri cu scop de denigrare. Sper că nimic din toate acestea nu se vor întâmpla şi că această „taxare” va rămâne „în aer”, aşa cum rămân, de altfel, şi alte declaraţii-promisiuni ale politicienilor”, a declarat Viorica Zaharia pentru Media-azi.md.
Zaharia a mai menţionat că modul în care ZdG a reflectat subiectul corespunde tuturor normelor deontologice. „Nu există elemente de manipulare în articolul ZdG. Echipa l-a citat pe Andrian Candu cu declaraţia că „ceea ce veţi vedea sunt surse publice” şi a publicat, ulterior, poziţia companiei franceze. Nu văd nicio informaţie trunchiată, folosită pe jumătate sau plasată greşit în context. Este pe faţă iritarea unei persoane deranjate de informaţia publicată”, a conchis experta media.