Când trebuie extirpată vezica biliară? Ce trebuie să ştie pacienţii

Deborah Graefer, practicantă în acupunctură, consideră că, pentru mulţi pacienţi, înlăturarea vezicii biliare are loc prea devreme, înainte ca opţiunile mai puţin invazive să fie luate în considerare.

„Problema nu este că intervenţia chirurgicală nu este niciodată adecvată”, explică Deborah Graefer pentru Epoch Times. „Problema este că restabilirea funcţiei biliare – prin alimentaţie, suplimente şi schimbări ale stilului de viaţă – este rareori explorată înainte ca operaţia să devină singura opţiune.”

Un organ mic cu un rol esenţial

Vezica biliară este un organ mic, în formă de pară, care stochează bila produsă de ficat. Bila joacă un rol crucial în digestia grăsimilor, absorbţia vitaminelor liposolubile şi eliminarea toxinelor.

Din punct de vedere medical, recunoaşte Deborah Graefer, extirparea vezicii biliare poate părea o decizie pragmatică, în special atunci când medicii se tem de complicaţii acute sau de răspunderea juridică.

„Când se instalează teama de situaţii acute şi potenţial letale, chirurgia oferă o soluţie rapidă şi fiabilă”, precizează ea. În multe cazuri, neîndepărtarea organului poate fi percepută ca o neglijenţă profesională.”

Totuşi, în practica sa, ea recomandă mai întâi schimbări ale stilului de viaţă persoanelor care suferă de afecţiuni ale vezicii biliare.

Când este necesară extirparea vezicii biliare?

Potrivit lui Deborah Graefer, cele două motive mai frecvente pentru eliminarea vezicii biliare sunt calculii biliari şi o vezică puţin funcţională. Însă potrivit cercetărilor ei, nici unul dintre aceste elemente nu justifică în sine o extirpare. Însă ele pot să o facă necesară atunci când devin simptomatice.

„Colecistectomia (eliminarea vezicii biliare) nu este, în general, recomandată în absenţa simptomelor, nici în cazul unei vezici biliare cu funcţionalitate redusă”, afirmă ea. Unii consideră că amânarea operaţiei este riscantă, dar având în vedere că majoritatea ablaţiilor sunt programate, aproape întotdeauna există timp pentru a încerca alternative, păstrând în acelaşi timp opţiunea chirurgicală dacă rezultatul nu este satisfăcător.”

Literatura medicală este de acord cu acest punct de vedere. Numeroase reviste de specialitate arată că majoritatea persoanelor cu calculi biliari asimptomatici nu dezvoltă niciodată simptome şi că supravegherea atentă este adesea recomandată atâta timp cât nu apar dureri sau complicaţii.

Chiar dacă Deborah Graefer recomandă păstrarea vezicii biliare atunci când este posibil, ea menţionează totuşi anumite situaţii în care extirparea trebuie luată în considerare.

„Când persoana este la capătul puterilor. Când criza se repetă şi nu mai poate suporta. Vine un moment în care trebuie să cedezi, oricât de puternică ar fi dorinţa de a păstra vezica. Dacă toate schimbările au fost puse în aplicare şi criza persistă, este timpul să o înlături”, explică ea. Simptome precum frisoane şi febră, icter şi/sau mâncărimi necesită îngrijire imediată, chiar şi ablaţie, la fel ca polipii mari, vezica biliară "de porţelan" şi, desigur, cancerul vezicii biliare.”

De ce să păstrăm vezica biliară?

Din punctul de vedere al medicinei occidentale, chiar şi fără vezica biliară, bila continuă să curgă din ficat către intestin şi îşi păstrează capacitatea de a descompune grăsimile şi de a transporta toxinele.

Din acest motiv, unele persoane consideră că vezica biliară nu este indispensabilă; totuşi, bila provenită direct din ficat nu este echivalentă cu cea stocată în vezică.

„Chiar dacă ficatul produce bilă în mod continuu, sistemul digestiv nu are nevoie ca aceasta să fie eliberată permanent. Vezica biliară reacţionează la ingestia de alimente. Prin stocarea bilei între mese, aceasta împiedică scurgerea constantă a bilei în intestin, unde poate fi descompusă prea devreme de microbi. Astfel, devine mai puţin solubilă şi mai puţin eficientă în digestia grăsimilor, activitatea sa antimicrobiană scade, iar acizii biliari pot irita mucoasa intestinală”, explică ea.

Vezica biliară nu se limitează pe concentrarea bilei, făcând-o mai eficientă: ea menţine în mod activ tonusul, ritmul, compoziţia şi puterea acesteia într-un mod pe care ficatul singur nu îl poate asigura, adaugă aceasta.

Eliberarea de bilă foarte concentrată în valuri din veziculă exercită un efect antimicrobian în partea superioară a intestinului subţire, contribuind la frânarea proliferării bacteriene.

În schimb, atunci când bila curge continuu din ficat, activitatea antimicrobiană scade, favorizând la unii pacienţi disbioza sau simptomele proliferării bacteriene în intestinul subţire.

Un studiu publicat în 2024 în Scientific Reports indică: „S-a demonstrat că ablaţia chirurgicală a vezicii biliare modifică profund circulaţia entero-hepatică, precum şi tipul şi numărul microorganismelor intestinale. Aceste modificări pot afecta metabolismul lipidelor. ”

Când cunoştinţele antice se combină cu ştiinţa modernă

Deborah Graefer se bazează pe medicina tradiţională chineză (MTC), care consideră că vezica biliară face parte dintr-un sistem digestiv şi de reglare mai cuprinzător, mai degrabă decât ca un organ izolat.

Un vechi text medical chinezesc, Tratatul clasic de medicină internă al Împăratului Galben, descrie vezica biliară ca având o influenţă asupra capacităţii de decizie şi a curajului. Deşi această noţiune este mai degrabă simbolică decât anatomică, ea reflectă o observaţie practică: atunci când digestia este pusă la grea încercare şi fluxul de bilă este perturbat, oamenii se simt adesea tensionaţi, ezitanţi sau copleşiţi.

Cercetările moderne privind axa intestin-creier merg în această direcţie, arătând că funcţia digestivă şi reglarea stresului sunt strâns legate.

„Cred că tot ceea ce există în corp are un scop, chiar dacă nu îl înţelegem încă pe deplin”, spune Deborah Graefer.

Potrivit acesteia, acest cadru vechi se alătură cercetărilor actuale care evidenţiază legături puternice între funcţionarea creierului, sănătatea intestinală şi digestie.

Medicina occidentală continuă să menţioneze aceste conexiuni. MTC le descrie de milenii, folosind un limbaj diferit. „Este important să ştim că încă nu ştim totul; descoperim în permanenţă noi aspecte ale corpului”, subliniază ea.

Schimbări decisive în stilul de viaţă

Interesul lui Deborah Graefer pentru digestie este unul personal. Încă din copilărie, ea suferea de dureri de stomac, dar medicii nu o puteau ajuta. A încercat numeroase terapii alternative, dar abia la treizeci de ani a găsit o adevărată alinare datorită unei formule chinezeşti.

Această experienţă a determinat-o să studieze plantele şi să se înscrie la Pacific College of Oriental Medicine (Statele Unite).

Potrivit acesteia, mulţi pacienţi nu primesc niciodată sfaturi concrete despre stilul de viaţă înainte de a fi orientaţi către o intervenţie chirurgicală.

„Medicii nu sunt formaţi – sau nu au timp – să predea medicina stilului de viaţă şi alimentaţiei, dar asta nu înseamnă că aceste abordări sunt lipsite de importanţă.”

În calitate de experet în acupunctură, Deborah Graefer recomandă în primul rând exerciţiul fizic.

„Digestia depinde de mişcare”, explică ea. „Activitatea fizică ajută la circulaţia sângelui şi a limfei. În MTC, se vorbeşte despre circulaţia 'qi', energia vitală. Concret, aceasta înseamnă îmbunătăţirea circulaţiei şi a fluxului bilei.”

O alimentaţie favorabilă pentru sănătatea vezicii biliare

Alimentaţia este la fel de importantă. Alimentele prăjite, zaharurile rafinate şi mesele copioase târziu seara solicită puternic fluxul bilei şi pot agrava inflamaţia.

Ea încurajează pacienţii să evite sau să limiteze alimentele care suprasolicită vezica biliară, în special în timpul crizelor:

• Alimente prăjite şi grase.

• Produse ultra-procesate.

• Zaharuri rafinate şi produse dulci.

• Exces de grăsimi saturate.

• Alcool.

• Exces alimentar, mai ales seara.

• Alimente care declanşează sensibilităţi sau reacţii individuale.

În timpul unei crize acute, când vezica biliară este inflamată sau dureroasă, o dietă temporară compusă exclusiv din lichide este adesea benefică, deoarece reduce sarcina digestivă şi permite calmarea fluxului de bilă.

Printre opţiunile benefice se numără apa, ceaiul din seminţe de in, sucul de sfeclă diluat sau ceaiul din păpădie.

Apoi, pe măsură ce simptomele se calmează, alimentele amare pot fi reintroduse treptat. Compuşii amari stimulează producţia de bilă şi contracţia vezicii biliare, favorizând un flux mai sănătos. Acestea includ frunze de păpădie, anghinare, sfeclă, pătrunjel, spanac şi pepene amar.

Legumele crucifere – precum broccoli, varza kale sau varza – pot, de asemenea, susţine metabolismul bilei, chiar dacă toleranţa variază de la o persoană la alta.

Dincolo de alimentaţie

În completarea alimentaţiei şi a activităţii fizice, Deborah Graefer recomandă suplimente antiinflamatorii persoanelor care suferă de tulburări ale vezicii biliare sau care au o bilă leneşă, precum şi şedinţe săptămânale de acupunctură şi masaje regulate pentru a favoriza circulaţia qi-ului, a sângelui şi a bilei.

Ea recomandă, de asemenea, utilizarea cataplasmelor cu ulei de ricin, trei zile consecutive pe săptămână, pentru a reduce inflamaţia vezicii biliare, a ficatului şi a căilor biliare.

„O criză a vezicii biliare poate fi foarte dureroasă, dar poate fi şi un factor declanşator puternic pentru a-ţi schimba dieta şi stilul de viaţă sedentar. Odată ce înveţi să-ţi gestionezi simptomele cu ajutorul alimentaţiei, suplimentelor şi mişcării, poţi spera să trăieşti fără simptome.”

Sursa: Epoch Times Franţa