Când am putea scăpa de măsurile de austeritate? Consilier prezidenţial: "Oamenii sunt, pe bună dreptate, revoltaţi de anumite aspecte"

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat marţi, la Antena 3, că măsurile de austeritate ar putea fi înlăturate la finalul anului viitor, cu condiţia ca Guvernul să îşi continue reformele actuale.
„Dacă facem ceea ce trebuie, vom putea reveni la un regim fiscal mai lejer la sfârşitul anului viitor”, a spus Anastasiu, subliniind importanţa predictibilităţii în politicile economice.
Totodată, el s-a arătat optimist cu privire la reuniunea ECOFIN de la Bruxelles, unde ministrul Finanţelor prezintă măsurile adoptate pentru reducerea deficitului bugetar:
„Sunt convins că astăzi vom primi prima confirmare că suntem pe drumul cel bun. Aprecierea partenerilor noştri se va reflecta în scăderea dobânzilor la împrumuturile statului şi, implicit, într-un deficit mai mic.”
Anastasiu a anunţat şi un nou pachet de măsuri menite să aducă mai multă echitate, spunând că există nemulţumiri justificate în rândul populaţiei:
„Trebuie să corectăm anumite dezechilibre, însă nu totul se poate schimba peste noapte, din cauza unor constrângeri legale. Soluţia este stimularea economiei prin debirocratizare, simplificare şi digitalizare.”
El a reiterat că actualele măsuri sunt temporare şi fac parte dintr-un plan de criză:
„Dacă reducem cheltuielile şi creştem investiţiile, vom putea relaxa fiscalitatea anul viitor.”
Nu în ultimul rând, Anastasiu a evidenţiat necesitatea unei reforme administrative majore şi a unei colectări mai eficiente a taxelor:
„Avem nevoie de stabilitate legislativă. Digitalizarea se poate face rapid, iar alte ţări, precum Ucraina, au reuşit chiar în condiţii de război. Simplificarea procedurilor va permite antreprenorilor să se concentreze pe dezvoltarea afacerilor. Chiar dacă taxele noastre sunt mai mici decât în alte ţări, nici pe acestea nu le colectăm eficient. Aici este nevoie de o reformă profundă, discutată de ani de zile.”