Campionatul englez de fotbal - Van Persie a reuşit cel mai rapid gol al sezonului

Internaţionalul olandez, Robin van Persie. (PATRICK HERTZOG / AFP / GettyImages)
Epoch Times România
29.11.2012

Manchester United rămâne lider în campionatul de fotbal al Angliei după ce s-a impus la limită, cu scorul de 1-0, în faţa formaţiei West Ham United, într-o partidă din cadrul etapei a 14-a, disputată miercuri seara pe "Old Trafford".

Olandezul Robin van Persie a adus victoria gazdelor, reuşind să marcheze, după numai 33 de secunde de joc, cel mai rapid gol al sezonului din Premier League.

United, adversara lui CFR Cluj în ultima etapă din grupele Ligii Campionilor, a evoluat în formula: Anders Lindegaard - Rafael, Jonny Evans, Chris Smalling, Patrice Evra - Anderson (Phil Jones, 84), Michael Carrick, Tom Cleverley (Ashley Young, 66) - Wayne Rooney (Danny Welbeck, 78), Javier Hernández, Robin van Persie.

Echipa pregătită de Sir Alex Ferguson îşi păstrează astfel avansul de un punct faţă de rivala Manchester City, învingătoare cu 2-1 pe terenul lui Wigan Athletic, prin golurile lui Balotelli (min.69) şi Milner (72). Portarul român Costel Pantilimon a fost rezervă la City în acest joc.

Şi Walcott a reuşit un gol rapid, după doar 52 de secunde, pentru Arsenal, dar "tunarii" au remizat cu Everton, 1-1.

Alte rezultate:

Chelsea - Fulham 0-0

Tottenham - FC Liverpool 2-1

Au marcat: Lennon (7), Bale (16), respectiv Bale (72 autogol).

Everton - Arsenal 1-1

Au marcat: Fellaini (28), respectiv Walcott (1).

Southampton - Norwich City 1-1

Au marcat: Lambert (33), respectiv Snodgrass (45).

Stoke City - Newcastle United 2-1

Au marcat: Walters (81), Jerome (85), respectiv P. Cissé (47).

Swansea City - West Bromwich Albion 3-1

Au marcat: Michu (9), Routledge (12, 39), respectiv Lukaku (45+3).

Fundaşul Gabriel Tamaş a fost rezervă la West Bromwich.

Meciuri disputate marţi:

Sunderland - Queens Park Rangers 0-0

Aston Villa - Reading 1-0

A marcat: Benteke (80).

Clasament: 1.Manchester United - 33 puncte, 2.Manchester City - 32 pct, 3.Chelsea - 26 pct, 4.West Bromwich - 26 pct, 5.Tottenham - 23 pct etc.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor